23 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
„Atelier 3: arhitectul”, 29 mai-2 iunie 2019

„Atelier 3: arhitectul”, 29 mai-2 iunie 2019

Întâlnirile din 29 mai – 2 iunie ne-au adus mai aproape de ce înseamnă o casă frumoasă pentru un arhitect, cum o poate acesta obține, cu ce meșteri va colabora și ce materiale va folosi. Totodată, am căzut de acord că o casă valoroasă este și o casă înțesată de povești, și de aceea ne-am apropiat într-un mod creativ chiar și de ideea de „acasă”.

Comunitățile din Izvoru, Olari și Câmpulung Muscel au răspuns neașteptat de bine provocărilor nu tocmai ușoare de a-și construi propriile machete de case „frumoase” în diferite etape constructive, folosind materiale locale și tehnici de construcție alternate: atât vechi, cât și contemporane. Proiectul „acasă” s-a dorit a fi replica propriei case, atașate unei cutii personale de amintiri, în care copiii au fost invitați să-și ascundă cele mai frumoase amintiri adunate în spațiul familial. Proiectul a presupus totodată testarea unei noi scule mecanizate pentru traforat, și anume fierăstrul electric.

Voluntar de nădejde, dar mai ales o prezență deosebit de prietenoasă și simpatică atât pentru echipă, dar mai ales pentru copii, Yumi, o veche prietenă japoneză a Fundației Pro Patrimonio de pe șantierele de restaurare, ni s-a alăturat de această dată caravanei și vrem să-i mulțumim sincer pentru ajutor și deschidere. Mulțumim din nou cadrelor didactice din toate comunitățile și părinților care ne ajută de fiecare dată la organizare, încurajându-ne să credem că micile noastre intervenții sunt bine primite și că vor fi și pe viitor perpetuate.

Biscuiți, sucuri și veselie de final, ca de 1 iunie….și promisiunea să ne revedem cu noi aventuri de patrimoniu marca Pro Patrimonio!

Proiect cultural co-finanţat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

 


„Atelier 2: peisagistul”, 10-12 mai 2019

„Atelier 2: peisagistul”, 10-12 mai 2019

Proiectul „Educație pentru patrimoniu” a adunat o nouă serie de povești și aventuri în perioada 10 – 12 mai 2019, în curțile școlilor din comunităţile din Izvoru, Olari și Câmpulung Muscel. Copiii s-au familiarizat cu universul peisagiştilor şi au aflat cu ce se ocupă și de ce sunt ei folositori. Apoi s-au pus direct în pielea lor răspunzând creativ, responsabil și simpatic la provocarea de a-şi amenja propriile curți de școală prin planuri-machetă cât se poate de personale.

Am schimbat apoi scara lucrărilor și ne-am îndreptat către o machetă la dimensiune umană, și anume un pavilion în aer liber din nuiele de alun. Am ales locul cel mai potrivit din curtea școlii și am pornit construcția unui mic spațiu de relaxare, joacă și crescut legume. Am pus în funcțiune atenția și răbdarea pentru a putea mânui cu atenție nu doar nuielele, dar și diferitele scule necesare: foarfecă, bormașină sau „șoricel”. În paralel s-a lucrat la realizarea unei serii de răsaduri pe care copiii urmează să le îngrijească și apoi să le planteze alături de noi chiar la baza structurii, pavilionul din împletituri urmând astfel să devină suport de creștere pentru fasole, castraveți, dovleci sau tigve.

Munca nu s-a lăsat nerăsplătită, astfel că micii peisagiști au avut la final ocazia chiar să experimenteze o parte din viitorul micro-peisaj culinar creat, testând o parte din legumele proaspăt plantate sub forma unor împachetări vegetariene cu pite calde și gusturi inedite.

Ne-am bucurat de aproximativ șase ore de răbdare și entuziasm din partea copiilor de la fiecare atelier din cele trei comunități. Știm sigur că am plantat semințele unor posibili viitori peisagiști în peste 15 persoane din fiecare locație și că ne-am simțit excelent alături de cadre didactice, părinți, voluntari și alte ajutoare apărute pe parcurs la una dintre cele mai frumoase aventuri constructive din seria întâlnirilor de patrimoniu din jurul Conacului Perticari-Davila, a Conacului Neamțu și a Vilei Golescu.

Mulţumim echipei dedicate de voluntari, Ana Luiza Simion şi Anda Tănase, specialistului din spatele camerei de fimat, Alin Iacob și micului său asistent Andrei, dar mai ales cadrelor didactice și directorilor de școli care ne-au acordat tot sprijinul necesar pentru realizarea celor trei pavilione în curților școlilor de la Olari, Izvoru și din cadrul Liceul Pedagogic „Carol I” din Câmpulung Muscel.

Proiect cultural co-finanţat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

 


„Atelier 1: urbanistul”, 20-21 aprilie 2019

„Atelier 1: urbanistul”, 20-21 aprilie 2019

Întâlnirile atelierelor pentru patrimoniu s-au transformat într-un modul educațional dedicat comunităților de copii din jurul celor trei monumente de care ne ocupăm. Proiectul a debutat anul acesta la 20–21 aprilie cu atelierele cu tema „urbanistul” desfăşurate la Olari şi Câmpulung Muscel.

Copiii au fost entuziasmaţi de noile descoperiri, fundamentarea teoretică a devenit astfel mult mai prietenoasă datorită perspectivei practice: au stabilit unde se află pe harta României și au marcat câteva variante de explorare culturală în jurul conacului și a vilei cu indicațiile aferente de distanță și mijloace de transport disponibile, realizând astfel hărți culturale de județ și stâlpi indicatori turistici.

Hărțile emoționale au fost mijlocul prin care copiii de la Olari și-au putut contura propriul univers cu spații și locuri iubite din sat şi oraș, iar macheta-mare a fost provocarea prin care câmpulungenii au reușit să suprapună straturile construite și cele verzi ale orașului, au marcat drumurile de acces, traseul apei, case de patrimoniu, clădiri-reper, dar mai ales au punctat intrevențiile pe care le-ar propune ei în oraș în funcție de nevoile identificate.
Atelierele au adunat 15 copii și o profesoară în comunitatea de la Olari şi aproape 30 de copii și 3 profesori în comunitatea de la Câmpulung Muscel.

Proiect cultural co-finanţat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

 


Proiectul „Educație pentru patrimoniu” 2019

Proiectul „Educație pentru patrimoniu” 2019

Urmându-și misiunea de conservare, salvare și reactivare a patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural, din România, Fundația Pro Patrimonio își concentrează atenția pe proiecte practice de protejare și reabilitare a patrimoniului, dar și implicarea și conștientizare de către comunități a propriei identități, a memoriei și a valorii moștenirii culturale.

Proiectele de educație pentru patrimoniu și-au concentrat încă de la început atenția pe consolidarea unei relații de durată între comunitate și elementele culturale de valoare din imediata apropiere prin serii mai mult sau mai puțin structurate de ateliere și evenimente dedicate publicului tânăr.

În ultimii trei ani, comunitățile de copii din jurul Conacului Neamțu din Olari, a Conacului Perticari-Davila din Izvoru și a Vilei Golescu din Câmpulung-Muscel au beneficiat de activități constante ce au investigat patrimoniul material și imaterial local prin jocuri, machete, ateliere practice și meșteșuguri. Au fost astfel organizate peste 12 ateliere tip caravană, Izvoru-Olari-Golescu, creând o obişnuinţă deja în comunităţile respective.

Proiectul „Educație pentru patrimoniu” structurează, transformă și îmbogățește întâlnirile și atelierele de până acum într-un program de patrimoniu ce va fi testat în aceste trei comunități, dar este dedicat și menit să fie pus în practică în orice altă comunitate ce dorește să încurajeze explorarea creativă a valorilor și moștenirilor culturale din apropiere de către copii.

Proiectul își propune:

– realizarea și implementarea programului în 5 ateliere practice ce presupun investigarea prin jocuri și provocări a lumii specialiștilor din patrimoniu și realizarea unor proiecte de arhitectură (amenajarea propriului spațiu de joacă, atelier, cinema sau lectură) și grădinărit scara 1:1 în echipă, împreună cu celebrarea proiectelor de peste an alături de întrega comunitate într-un eveniment dedicat;

– pregătirea unui ghid digital și a unui caiet de lucru pentru copii, aceesibile online, ce vor putea fi folosite pe viitor și de alți oameni interesați sau profesori dornici să implementeze un astfel de proiect în propria comunitate;

– pregătirea materialelor suport necesare pentru susținerea atelierelor;

– realizarea unei prime serii de obiecte, jucării și jocuri, mecanisme de promovare, dezvoltare și creștere a activităților de acest gen post-proiect;

– realizarea unor filme scurte de prezentare și promovare a proiectului accesibile în mediul online.

Prin acest demers sperăm:

– să putem îmbogăți oferta educațională existentă prin programe educaționale accesibile adresate cu precădere comunităților defavorizate sau celor vulnerabile, în care patrimoniul cultural este amenințat;

– să putem continua și încuraja pe termen lung inițiativele de acest gen atât în interiorul comunităților din proiect, dar și în alte comunități;

– să apropiem comunitățile de obiectul și noțiunea de patrimoniu și de activitățile fundației (atît în timpul proiectului cât și după acesta ) prin folosirea spațiilor și a echipamentelor din proiect în scop educațional, îngrijirea noilor grădini și chiar inițiative personale;

– să creem un mecanism de autoîntreţinere a atelierelor și a evenimentelor la conace prin donații la evenimente și vânzarea de după perioada de finanțare a jucăriilor educative.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

#Facebook

„3 Doors, 3 Countries”, 14-16 septembrie 2018, Câmpulung Muscel

„3 Doors, 3 Countries”, 14-16 septembrie 2018, Câmpulung Muscel

3 Doors, 3 Countries” este un proiect și o aventură interculturală lansată de Fundația Pro Patrimonio în cadrul programului Institutului Goethe, CMA – Cultural Management Academy 2017-2018 – prin care trei orașe, din trei țări și trei contexte diferite, răspund la provocarea de a testa trei tipuri de uși fizice și metaforice:
– ușile trecutului, în spatele cărora se cercetează și se interoghează patrimoniul material și imaterial abandonat, necunoscut și poveștile acestuia, și se angajează comunitatea în procesul de redescoperire a unei mărci identitare din trecut,
– ușile viitorului, acelea care se deschid către metode creative de a pune în lumină locuri publice
– și ușile vecinului, acelea care ne introduc spre confruntarea clișeelor țărilor vecine și a celei proprii, dar și spre mijloace de colaborare cu vecinii din Balcani prin meșteșug și design, în procesul creării unui obiect ce reprezintă locul de unde provine.

Hărțile, întrebările și descoperirile din Câmpulung Muscel (România), Hydra (Grecia) și Veliko Tarnovo (Bulgaria) vor fi documentate și prezentate ca mărturii ale unui proiect pionier ce semnalează bogăția culturală a fiecăruia dintre aceste trei locuri, în contextul asemănărilor și deosebirilor dintre ele în spațiul balcanic, dar și al oportunităților de colaborare.

În cadrul acestui proiect, Fundația Pro Patrimonio va organiza un festival de promovare și activare a patrimoniului cultural din Câmpulung Muscel, în perioada 14-16 septembrie 2018, după următorul program:

Vineri, 14 septembrie
10:00-15:00 – MUZEUL LA CUTIE – Atelier pentru copii la Vila Golescu.
16:30-19:30 – DUPĂ-MASA DE MEȘTEȘUGURI în curtea Vilei Golescu.
20:00-22:00 – SEARĂ DE FILM ÎN ORAȘ 1, scurtmetraje dedicate celor mici, în colaborare cu ANIMEST.

Sâmbătă, 15 septembrie
10:00-13:00 – AVENTURA CULTURALĂ – „Pe urmele arhitectului Berechet”.
13:00-15:00 – PREZENTĂRI ȘI DEGUSTĂRI la Vila Golescu.
20:00-22:00 – SEARĂ DE FILM ÎN ORAȘ 2, scurtmetrajul „Splendida Moarte Accident” și lungmetrajul „Titanic Vals”.

Duminică, 16 septembrie
17:00-19:00 – EXPOZIȚIA SUPORT a scurtmetrajului „Splendida Moarte Accident”.
20:00-22:00 – SEARĂ DE FILM ÎN ORAȘ 3, film surpriză din Balcani.


DESCRIEREA EVENIMENTELOR

1.După-masa de meșteșuguri
Cercetările Fundației Pro Patrimonio, pe o rază de aproximativ 50 km în jurul vilei Golescu, au dezvăluit o hartă de 45 de meșteri. Nu putem, din păcate, să-i aducem pe toți la un loc să-i cunoașteți, dar vrem să facem posibilă descoperirea și interacțiunea directă cu poveștile, uneltele, materialele și meșteșugul acestora printr-un eveniment-atelier chiar în curtea Vilei Golescu de la Câmpulung Muscel.

Vă invităm, așadar, la o după-masă interactivă, creativă și plină de meșteșug alături de patru dintre meșterii dragi ai Fundației Pro Patrimonio pentru a descoperi și a lucra împreună cu aceștia în diferite tehnici de prelucrare și modelare a lemnului și a pietrei, pentru a împleti și a coase. Vom vedea cum a luat naștere colecția de obiecte Honest Goods, vom discuta cu un designer din Bulgaria despre intersecția a două culturi în procesul realizării unui obiect și veți avea ocazia de a vă construi propriul obiect sub îndrumarea specialiștilor.

Evenimentul-atelier va avea loc vineri, 14 septembrie 2018, de la ora 16:30, în curtea Vilei Golescu, str. Soldat Golescu nr. 3, orașul Câmpulung Muscel, Argeș.

Sunt așteptați deopotrivă copii – preferabil mai mari de 7 ani – și adulți.

Înscrierile se fac online, în limita locurilor disponibile, completând acest formular.

Nu există taxă de participare, dar este binevenită orice formă de donație la fața locului.

 

2.Seri de film în oraș
Buzunare nebănuite ale orașului se pot transforma de pe o zi pe alta în spații temporare de evenimente și instalații creative. Fundația Pro Patrimonio explorează și testează pentru trei zile amprenta unui actuale parcări, fost spațiu cultural din oraș (teatru de vară), ca spațiu de cinematograf în aer liber.

Prima seară de filme va debuta vineri, 14 septembrie, de la ora 20:00, cu o selecție de 19 scurtmetraje Animest dedicate celor mici, care fac parte din proiectul „Muzeul la cutie” – un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și derulat de Muzeul Național al Țăranului Român.

Categoria de vârstă 3- 6 ani (60’)
„Paper Polymals” / „Animale de hârtie” (Germania, 2016, 3’54), dir. Waldemar Schmidt.
„She’s Got the Blush” /”Lotte e timidă” (Belgia, 2016, 5’15), dir. Els Decaluwe.
„The Flying Boy” / „Băiatul zburător” (Russia, 2014, 6’24), dir. Eugenia Zhirkova.
„Piccolo Concerto” (Germania, 2016, 6`), dir. Ceylan Beyoglu.
„Tower” / „Turnul” (Lituania, 2014, 8’00), dir. Janis Cimmermanis.
„Prince Ki-Ki-Do, The Swamp Monster” / „Prințul Ki-Ki-Do și monstrul din mlaștină” (Slovenia, 2014, 4’10), dir. Grega Mastnak.
„Please frog, just one sip”/ „Te rugăm, broască, măcar o picătură” (Africa de Sud, 2016, 9`55), dir. Diek Grobler.
„Hey Deer!” (Ungaria, 2015, 6`17), dir. Örs Bárczy.
„SuperBot – A Magnifying Mess” / „SuperBot – sub lupă totul e mai mare” (Argentina, 2013, 3’17), r. Pablo Alberto Díaz, Gervasio Rodriguez Traverso.
„Balloona Laguna” (Germania, 2014, 6’35), r. Matisse Gonzalez.

Categoria de vârstă 6-12 ani (60’)
„Ridiculous Wishes” / „Cele trei dorințe” (Rusia, 2015, 7’21), dir. Ekaterina Savina.
„Leviatan and the Fox” / „Leviatan și vulpea” (Cehia, 2015, 7’12), dir. Lenka Božoňová.
„Let’s Play a Story: the Ant and the Grasshopper” / „Să ne jucăm de-a greierele și furnica” (Croația, 2015, 6’37), dir. Marina Andree Skop.
„Dinosaurs: Terrible Lizards” / „Dinozaurii, șopârle fioroase” (Marea Britanie, 2014, 4’40), dir. Joel Veitch, Alex Mallinson.
„Anatole’s Little Saucepan” / „Tigaia lui Anatole” (Franța, 2014, 5’47), r. Eric Montchaud.
„Song of the Lark” / „Cântecul ciocârliei” (Belarus, 2014, 6’57), r. Tatiana Kublitskaja.
„Tulkou” (Franța, 2013, 11’00), r. Sami Guellaaï, Mohamed Fadera.
„The Brave Mother” / „Mama cea curajoasă” (Rusia, 2014, 5’37), r. Alexandra Lukina.
„Hypnagogic Hallucination” / „Halucinaţie hipnagogică” (Belgia, 2013, 6’30), r. colectiv (13 adolescenți).

Începem seara de sâmbătă alături de filmul de scurtmetraj „Splendida moarte accident”, un demers artistic important și atipic pentru scena artelor vizuale și cinematografiei din România, cu o recunoaștere internațională notabilă: „Premiul Jean Luc Xiberras” pentru debut la Festivalul Internațional de Animație de la Annecy, Franța, „Cel Mai Bun Film Românesc” la Festivalul Internațional de Animație Anim’est din București, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Animație Animateka, Ljubljana, Slovenia, Marele Premiu al Festivalului Cinanima 2017 din Portugalia și plasarea filmului pe shortlistul din care se aleg nominalizările pentru Oscaruri în 2019.

Filmul, inspirat din viața pictoriței Medi Dinu, viață care a traversat secolul XX, este o evocare a unor momente istorice și personalități culturale care au populat viața pictoriței. Personalități precum Ion Barbu, Nae Ionescu, grupul avangardiștilor sunt amintite în film într-o călătorie poetică. Scenariștii Sergiu Negulici și Ioana Nicoară ne vor fi alături pentru mai multe povești.

Seara continuă cu un film clasic, în regia lui Paul Călinescu, după piesa lui Tudor Mușatescu, un punct de referință în cinematografia românească, dar mai ales pentru locuitorii orașului, datorită cadrelor realizate în orașul Câmpulung: „Titanic Vals” (1h30’).

Ultima seară este dedicată partajării patrimoniului cultural, urmând să avem o surpriză cinematografică din vecini: Bulgaria sau Grecia.

Serile de film, dedicate atât copiilor, cât și adulților, se vor derula în perioada 14-16 septembrie 2018, începând cu ora 20:00. Cinematograful în aer liber va fi instalat în centrul orașului, în parcarea de lângă Biblioteca Municipală „Ion Barbu”.

Evenimentele nu presupun o formă de înscriere în prealabil, vă așteptăm așadar direct la locul faptei. Nu există taxă de participare, dar este binevenită orice formă de donație la fața locului.

3.Aventura culturală – „Pe urmele arhitectului Berechet”
Mult din bogăția și frumusețea orașului Câmpulung Muscel este, cu siguranță, datorată arhitectului Dimitrie Ionescu Berechet. Câți dintre noi știm oare să recunoaștem clădirile și stilul arhitectului, câți dintre noi am avut răgazul să fim atenți la detalii, materiale, decorațiuni, cum arătau oare aceste clădiri și edificii la timpul la care au fost construite, cum ar putea arăta astăzi?

Exerciții și probe în echipă de observație, atenție, răbdare, orientare, creativitate și chiar inventivitate îi așteaptă ca provocare pe toți cei mici și mari ce doresc să ni se alăture la o adevărată aventură culturală, de tip treasure hunt în oraș.

Traseul și aventura culturală vor avea startul sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 10:00, în curtea Vilei Golescu, str. Soldat Golescu nr. 3, orașul Câmpulung Muscel, Argeș. Traseul va dura aproximativ trei ore și se va încheia cu o surpriză festivă în curtea Vilei Golescu.

Sunt invitați să participe deopotrivă copii și adulți. Echipele vor fi făcute la fața locului. Înscrierile se fac online, în limita locurilor disponibile,  aici .

4.Muzeul la cutie – Atelier pentru copii la Vila Golescu.
Regie, film, acțiune! Fundația Pro Patrimonio, în parteneriat cu Muzeul Țăranului Român, vă așteaptă la Vila Golescu pentru un atelier inedit de punere în scenă a unor povești.

Atelierul face parte dintr-un proiect mai larg de promovare a patrimoniului imaterial, „Muzeul la cutie” și ne propune ingredientele ideale pentru a aventură creativă și ludică: selecția și adaptarea unei povești, conturarea personajelor, alegerea tehnicilor potrivite pentru construirea personajelor – patchwork, lipire, cusut sau sârmă, stabilirea cadrelor de scenografie și construirea acestora.

Atelierul este adresat copiilor cu vârste de peste 9 ani și va avea loc vineri, 14 septembrie, între orele 10:00-15:00, la Vila Golescu, str. Soldat Golescu nr. 3, orașul Câmpulung Muscel, Argeș.

Înscrierile se fac online, în limita locurilor disponibile, completând acest formular.


Despre proiect

Evenimentele organizate la Câmpulung Muscel, în perioada 14-16 septembrie 2018, fac parte din programul „3 Doors, 3 Countries” – un proiect coordonat de Fundația Pro Patrimonio, în parteneriat cu Grecia și Bulgaria, susținut de Goethe Institute și Cultural Management Academy.

În cadrul acestui proiect, trei echipe diferite vor documenta și vor prezenta bogăția culturală a trei orașe (Hydra – Grecia, Veliko Tarnovo – Bulgaria și Câmpulung Muscel – România) în contextul asemănărilor și deosebirilor dintre ele în spațiul balcanic, dar și al oportunităților de colaborare.

În Hydra, în cadrul Festivalului Miaouleia, echipa din Grecia a proiectului „3 Doors, 3 Countries” a organizat, sâmbătă, 16 iunie 2018, conferința „Managementul și promovarea patrimoniului cultural tangibil și intangibil al unui loc” la Muzeul de Istorie – Arhiva Hydra. Conferință s-a axat pe rolul patrimoniului cultural în promovarea orașelor. Scopul conferinței a fost acela de a evidenția rolul rețelelor culturale în dezvoltarea regională și turism, importanța inițiativelor locale și a colaborărilor internaționale în promovarea unui sit prin dezvoltarea permanentă de noi produse și servicii culturale.

În timpul conferinței au fost prezentate și acțiunile proiectului care au avut loc: concursul de fotografie, ca motiv pentru inițierea dialogului despre patrimoniul cultural local și relația sa cu contextul balcanic; cartografierea „Hidden Hydra” și a materialului tipărit oferit pentru utilizare către localnici și vizitatori; deschiderea catre public, cu ocazia unei expoziții de artă, a unui far în Aggelochori, Salonic; exemple de bune practici în legătură cu patrimoniul nostru balcanic comun.

Echipa din Bulgaria pregătește proiectul „3 Doors 3 Countries” la Veliko Turnovo, în perioada 12 – 14 noiembrie 2018. Organizația VT Events și TAM – un spațiu pentru inițiativele culturale și sociale – creează o hartă a orașului care va include locații interesante, interconectate pe rute speciale. Prezentarea hărții va include și o dezbatere despre conservarea și exploatarea patrimoniului cultural al orașului, precum și exemple de bune practici din România și Grecia. Activitățile vor include, de asemenea, artă contemporană în spațiile publice, schimbul de tineret între România și Bulgaria și un atelier de lucru, de o săptămână, între meșteri locali și un designer român.

Sperăm ca evenimentele organizate de Fundația Pro Patrimonio în Câmpulung vor „deschide porțile” în comunitatea locală, prin prezentarea tradiției culturale a acestui oraș într-un context internațional și, mai ales, în context balcanic.

Eveniment organizat de Fundația Pro Patrimonio.
Susținut de: Goethe Institute și Cultural Management Academy.

Cu sprijinul:
Primăria Municipiului Câmpulung
Centrul Național al Cinematografiei
„Muzeul la cutie”: Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și derulat de Muzeul Național al Țăranului Român. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

#Facebook


Muscel TV

 

Atelier de peisaj la vila Golescu, mai 2018

Atelier de peisaj la vila Golescu, mai 2018

S-a încheiat încă un atelier de peisaj la Vila Golescu din Câmpulung Muscel. Echipa s-a apucat voiniceşte de treaba pe aleea secundară şi a curăţat drumul până în zona primei terease, a nivelat pentru o pantă bună de scurgere a apei. În acest context,  s-a descoperit un şanţ pietruit foarte bine făcut, care în trecut, colecta apa.

Grădina a răsfăţat şi a recompensat cu arborele lalea înflorit şi o întreagă simfonie de flori şi arbuşti în floare.

Ca în toţi anii, atelierul a presupus şi descoperirea locului, conceptul de observator de peisaj extinzând aria de studiu şi către alte locuri frumoase din Lereşti, Mateiaş sau Dragoslavele.

Detalii în emisiunea MuscelTV din 18 mai 2018: https://www.youtube.com/watch?v=JIAQwq9XQdA

#EuropeForCulture#EYCH2018#patrimoniuiubit

Atelier pentru copii la vila Golescu, mai 2018

Atelier pentru copii la vila Golescu, mai 2018

S-a încheiat încă un tur de ateliere cu copiii la conacele avute în grijă de către Fundaţia Pro Patrimonio: Conacul Perticari Davila din Izvoru, Conacul Neamţu din Olari şi Vila Golescu din Câmpulung Muscel. Această tură coordonată de inimoasa Machidon Andreea-Daniela a fost sprijinită de voluntari dedicaţi şi speciali. Vrem să mulţumim participării în premiera unei mame, Daniela Marchidan, foarte răbdatoare şi atentă cu copiii precum şi băieţelul ei de 10 ani. Ne-au ajutat nu numai în organizare dar şi la confecţionat lucruri. Mulţumiri speciale şi studentei la arhitectură, super creativă şi simpatică Isabella Madauanu.

Tema acestui tur de conace a fost apropierea și înțelegerea naturii şi a elementelor acesteia prin desen de observație şi desen reinterpretat. Echipele de copii de la fiecare dintre cele trei conace au reuşit să picteze săculeţi de tip lunch-box, potriviţi pentru cules plante, frunze sau alune cu desene botanice, pe care, în viitorul apropiat îi veţi găsi de vânzare. De asemenea, şi-au realizat pentru şcoală minisăculeţi de tip penar pe care şi i-au personalizat prin tehnica ştanţării, realizandu-şi propriile ştampile din FIMO.

Au reuşit să facă o serie foarte simpatică de agende colorate folosind o metodă simplă de legatorie de carte, acestea urmând să fie agendele lor proprii cu module pe care şi le pot schimba singuri odată ce e termină foile existente. Foarte util pentru dezvoltarea lor creativă ulterioară au primit în vocabular un cuvânt nou, noţiunea de fonturi, pe care l-au exersat şi pe noile agende. La Conacul Neamţu şi la Vila Golescu au lucrat afară, bucurându-se din plin de natură, iar la Izvoru atelierul s-a ţinut în cantina refăcută pe parcursul atelierelor anterioare.

Tur la conace este al doilea din seria de anul acesta şi face parte din proiectul mai amplu al Fundaţiei Pro Patrimonio, Educaţie pentru Patrimoniu care se derulează anul acesta sub umbrela European Year of Cultural Heritage #EuropeForCulture, #EYCH2018

Atelier de MĂșTIȘOARE vila Golescu, februarie 2018

Atelier de MĂșTIȘOARE vila Golescu, februarie 2018

Sub îndrumarea Andreeei Machidon, 12 copii din satul Olari s-au adunat la Conacul Neamţu pe 16 februarie şi 25 de copii din Câmpulung pe 17 februarie la Vila Golescu şi s-au pus întocmit pe bricolat MĂșTIȘOARE. Proiectele de bricolaj şi cele culinare au spus istorii desenate ale personajelor ce locuiau odată în Conacul Neamțu de la Olari și în Vila Golescu de la Câmpulung precum și poveşti din lumea creativ-ludică a măștilor populare românești
La final însoțirea momentul cinematografic specific atelierelor de la conace, a fost însoţit cu o serie de gustări „asamblate” creativ sub forma unor personaje….de mâncat.
Mulţumiri speciale: doamnei profesoare Liliana Chera, Andreei Săvescu (Asociaţia Edu Action) şi patrulei de Cercetaşi de la Câmpulung precum şi voluntarei dedicate, arh. Roxana Jilescu.
Educație pentru patrimoniu este unul dintre cele 4 proiecte ale Fundaţiei Pro Patrimonio care se derulează anul acesta sub umbrela European Year of Cultural Heritage – EYCH 2018. Cuprinde o serie de ateliere educative pentru patrimoniu pentru copii care se desfășoară în situri de patrimoniu din trei localități: conacul Neamțu din satul Olari, jud. Olt, conacul Perticari‐Davila din satul Izvoru, jud. Argeș, și vila Golescu din Câmpulung, jud. Argeș.
#EuropeForCulture, #EYCH2018

Ateliere de peisaj 2012-2016

Ateliere de peisaj 2012-2016

Seria de ateliere peisagere și de grădinărit, desfășurate la Ansamblul Golescu în perioada 2012-2016, stă sub semnul preocupărilor europene legate de noțiunea de peisaj cultural (cu o valoare culturală deosebită care a rezultat în urma interacţiunii dintre om şi mediul natural) din care peisajul natural face parte integrantă. Totodată, procesul și cunoștințele rezultate din ateliere reprezintă o perioadă de schimburi și formare profesională pe tema peisajului, care au contribuit la condițiile de creare a unui Observator de Peisaj Cultural la Câmpulung.

Peisajul joacă un rol important în domeniile cultural, ecologic, de mediu şi social, constituind suportul activității economice (protecţia, managementul şi planificarea peisajului pot contribui la crearea de noi locuri de muncă), potrivit Convenției Europene a Peisajului de la Florența, 2000, ratificată de România prin Legea 451/2002.

De asemenea, atelierele dedicate grădinăritului și desfășurate în parcul vizitabil și vila Golescu au la bază filosofia potrivit căreia „o grădina istorică este o compoziție arhitecturala și vegetală care, din punct de vedere istoric și artistic, prezintă un interes public” (Carta Grădinilor Istorice, Florenţa, 1982).

Ca urmare, atelierul de grădinărit din august 2012, coordonat de peisagistul Nicolas Triboi, la care au participat studenți la peisagistică de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București s-a axat pe lucrul în grădină, lecturi despre peisaj, explorarea teritoriului înspre zona agricolă, discuții despre schimbarea biodiversității etc.

Practic, Pro Patrimonio și-a propus ca în 2012 să realizeze un atelier de grădinărit după modelul șantierelor de voluntari organizate de asociația franceză Rempart. Obiectivele atelierului au fost curățarea grădinii și inițierea în folosirea uneltelor de grădinarit (foarfeci, coase, fierăstrău, roabă etc.), curățarea copacilor bătrâni, extinderea grădinii (prin crearea unor alei noi și camere verzi în crângul dinspre pădure), renovarea zidurilor din piatră (zidărie uscată), construcția unei pergole (reconstrucție după o fotografie de arhivă) etc.

În continuare, atelierul din 2013, supravegheat de peisagiștii Nicolas Triboi și Clément Briandet (ambii absolvenți ai École Nationale Supérieure du Paysage de Blois et Versailles), a aprofundat noțiunea de peisaj. Privind dinspre grădina vilei Golescu către marele peisaj, programul acestui atelier de formare a îmbinat prezentările teoretice cu dezbaterile și activitățile practice pe subiectele alese, legate de evoluția peisajului, cu ieșiri și întâlniri cu actorii locali care modelează aceste peisaje în relație cu vila Golescu.

Activitate Honest Goods

Activitate Honest Goods

Vila Golescu și Colecția Honest Goods, design de obiect și meșteșug în relație cu patrimoniul de arhitectură

Proiectul Honest Goods face parte din strategia Fundației Pro Patrimonio de concepere a unei mărci durabile de patrimoniu. Seriile de obiecte Honest Goods reflectă un proiect practic de pionierat în design de obiect și meșteșug din care au rezultat obiecte versatile de uz zilnic care rezolvă nevoi general valabile – corpuri de iluminat, ustensile, țesături și accesorii de gătit și luat masa – și stau sub semnul moștenirii de arhitectură și a peisajului cultural. Caracterul unic al colecției este conferit de inspirația designerilor, tehnica meșterilor locali, procesul de creație și producere cu final deschis, de tip research by design.

Explorarea a pornit în 2016, având ca sursă de inspirație Vila Golescu (clădire de patrimoniu din Câmpulung, județul Argeș), nevoile locului și ale împrejurimilor, urmărind obiceiurile, meșteșugurile și materialele din zona Muscelului, pornind de la noțiunea de peisaj cultural. Ne-am propus să reutilizăm un monument istoric nu prin conservare și muzeificare, ci prin locuire și integrare in viața cotidiană.

Echipa multidisciplinară formată din arhitecți, designeri și studenți a documentat meșterii din sate, a căutat soluții structurale, de prindere și finisare, pornind de la nevoi umane de bază. In cadrul acestui proiect „locomotivă” ne propunem respectarea următoarelor principii care atestă viziunea asupra designului (fără a impune un stil anume): funcționalitate in raport cu materiale locale, practica contemporană de folosire, multifuncționalitate, versatilitate (obiectele să poată fi folosite in interior și exterior, in mediul rural și cel urban, in spațiul domestic și in cel public), obiectele să fie compacte, modulare, ergonomice.

Provocările sunt de ambele părți: designerii își construiesc ideile pornind de la tehnicile și limbajul local, iar meșterii își adaptează (uneori cu dificultate) și chiar aprofundează (uneori firesc și foarte deștept) meșteșugul în proiectul de colaborare cu designerii, iar povestea din trecut este împletită cu nevoia din contemporan.

Prima testare a ideii și a obiectelor la nivel internațional s-a făcut la London Design Festival în septembrie 2016, iar la nivel național prin expozițiile de la Galeria Posibilă din București (2016) și Vila Golescu din Câmpulung Muscel (2016).

Prototipurile regândite și refăcute după stadiul de experiment, inițiat în 2016, au fost expuse la Romanian Design Week 2017, în cadrul expoziției Threads of Tradition, organizată de RDW și Institutul Cultural Român Madrid (Central de Diseño, Centro Cultural Matadero, Madrid, 15 iunie-16 iulie 2017) și în cadrul expoziției cu vânzare Forumul Tradițiilor Creative (Muzeul Țăranului Român, 5-10 septembrie 2017).

Designeri: Andreea Machidon, Ruxi Sacaliș, Veronica Olariu

Caietul Honest Goods poate fi consultat aici.

Seria de obiecte Honest Goods este disponibilă pentru vânzare online pe website-ul Pro Patrimonio la Shop Honest Goods

Tablou activitati Activitate Honest Goods

Ce poti face tu?

Newsletter Donează