23 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
REZIDENŢE GOLESCU: Prima ediţie Bursele Cărtureşti, 2020-2021

REZIDENŢE GOLESCU: Prima ediţie Bursele Cărtureşti, 2020-2021

Bursele de creație literară Cărturești în parteneriat cu Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.

Prima ediție, 2020-2021, s-a bucurat de 150 de înscrieri, iar cei patru beneficiari burselor și rezidențelor au fost: Andrei Dosa (roman), Ștefania Mihalache (proză scurtă), Ștefan Bolea (eseu), Olga Ștefan (poezie). Fiecare scriitor a beneficiat de o bursă în valoare de 1000 de euro și o rezidență de creație timp de o lună la Vila Golescu din Câmpulung Muscel, respectiv Conacul Petre P. Carp din Țibănești.

Juriul a fost alcătuit din: Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Andra Matzal (editor Scena9), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Cristian Lupșa (editor Decât o Revistă).

Andrei Dósa și Ștefania Mihalache au ales rezidența de creație de la Vila Golescu, din Câmpulung Muscel, oferită cu sprijinul Pro Patrimonio.

 

Ștefania Mihalache

„Am fost, în luna martie a acestui an, oaspetele Vilei Golescu, de la Câmpulung Muscel, grație bursei de rezidență și creație oferită de Fundația Cărturești în colaborare cu Asociația Maria și Pro Patrimonio. Acest tip de rezidență a fost pentru mine o premieră. Am plecat cu un volum de proză scurtă început cu doi ani în urmă, la care reveneam când și când pentru a-l părăsi din nou. Aveam nevoie de un „timp rotund” pentru el, și asta mi-a oferit această rezidență. Mai mult, am înțeles de ce este nevoie de un astfel de timp rotund pentru scris în general, de o fereastră de scris intens pentru întregit și cristalizat intuiții sau texte deja scrise. În afara cotidianului, scrisul se poate întoarce asupra lui însuși. Iar această întoarcere este cu atât mai productivă cu cât este exersată într-un interval decupat din realitatea „curgătoare”. Experiența mea la vila Golescu s-ar traduce în acești termeni.”

 „Am plecat de acolo cu un volum scris pe trei sferturi și cu structura clarificată. Și cu câteva reguli de ordine interioară de aplicat, pe cât posibil, înapoi în spațiul mai larg și „nedecupat” al existenței de fiecare zi cu straturile și responsabilitățile ei. Am plecat și cu imaginea parcului dendrologic terasat din spatele vilei (deși neînflorit și foarte puțin înfrunzit, dar tot frumos), a păturii de viorele și ghiocei care se întindea în curtea vilei și care a rezistat eroic la două reprize serioase de zăpadă, a celor patru căței păzitori pe care i-am botezat Bobiță, Codiță, Lăbuș (acesta era deja botezat) și Franco-Nero (aici ar fi o poveste mai lungă). Nu în ultimul rând l-aș aminti și pe domnul Nica, administratorul vilei care a avut grijă de tot, inclusiv de două sincope descurajante ale centralei. Toate acestea, plus compania scriitoricească a lui Andrei Dósa, rezident și el în aceeași perioadă la vilă, au însemnat experiența bursei de creație Cărturești.”

Citiți un fragment din volumul aflat în lucru  Pipote și căpșuni.

Ștefania Mihalache (născută în 1978, la Brașov) este absolventă a Facultății de Litere din Brașov, secția Română-Engleză. A debutat literar cu poezie în revista studențească Erata. A continuat să publice poezie în reviste literare și de cultură ca: Interval, Paralela 45, Vatra. A colaborat cu proză, eseuri și cronică literară în Observator cultural, Dilemateca, Noua Literatură, Tiuk!, Pana mea, Cuvantul, TimeOut București. A debutat cu proză în cadrul volumului colectiv Junii 03, Antologia tinerilor scriitori brașoveni, editat cu sprijinul revistei Interval (2003). Debutul individual l-a reprezentat romanul Est-falia, apărut la Editura Paralela 45 (2004). Romanul a fost nominalizat la Marile Premii Prometheus, editia a IV-a, categoria Opera Prima. In 2010 a publicat romanul Poemele secretarei, la Editura Cartea Românească. A participat la diferite festivaluri și evenimente literare europene: Scritture Giovanni (Mantova, Italia), Hay Festival of Literature & Arts (Marea Britanie), Salonul de Carte de la Torino (Italia). În 2012 a obținut titlul de doctor în filologie al Facultății de Litere, Universitatea București, cu o teza despre tema copilariei în proza romanească de după 1989.

Andrei Dósa

(…) mi-a plăcut foarte mult la Câmpulung. Rezidenţa mi-a oferit spaţiul mental de care aveam nevoie pentru a putea scrie fără întreruperi. M-am simţit extrem de privilegiat. Rareori mi s-a întâmplat să mă pot rupe cu totul de micile probleme cotidiene pentru a mă dedica aproape exclusiv scrisului şi cititului.

Andrei Dósa s-a născut în 1985, la Braşov. A făcut un an la Facultatea de Construcţii, dar s-a lăsat, pentru că nu i-a plăcut suficient de mult matematica, mecanica etc. A absolvit Ştiinţe Economice, Marketing, dar n-a profesat niciodată. A fost cu programul work and travel în Statele Unite. A absolvit cursurile masterului de Inovare Culturală din cadrul Facultăţii de Litere din Braşov. A publicat mai multe volume de poezie, cel mai recent fiind Expectativa luminoasă (OMG Publishing, 2020). În 2018 a publicat romanul Ierbar la editura Polirom. Noul său roman, publicat de curând, Multă forţă şi un dram de gingăşie este cu skanderbeg, extremişti şi bombe artizanale. O parte a romanului a fost scrisă la Câmpulung Muscel, în cadrul rezidenţelor Cărtureşti. A tradus mai multe cărţi din engleză şi maghiară.

 Romanul Multă forță și un dram de gingășie a fost publicat în primăvara anului 2021, la scurtă vreme după încheierea rezidenței de creație de la Câmpulung Muscel. Este prima carte în cadrul programului de burse și rezidențe Cărturești care vede lumina tiparului.

Citiți un fragment din romanul Multă forță și un dram de gingășie.

 

Programul de rezidenţe la Vila Golescu din Câmpulung Muscel continuă şi în 2022.

 


Despre Cărturești

Cărturești este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul lui 2000 și dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale. Devenit cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 39 de spații care redefinesc ideea de librărie. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București sau Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană și o cafenea.

Asociația Maria (Țibănești) este o organizație non-profit înființată în anul 2000. Președintele organizației este arhitectul Șerban Sturdza. Acțiunile Asociației Maria se desfășoară în comuna Țibănești, județul Iași.

Din 2006, la conacul Petre P. Carp din Țibănești se organizează un program cultural intitulat Batem fierul la conac! Programul include o serie de workshopuri de meșteșuguri tradiționale și tehnici experimentale și este coordonat de Asociația Maria în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio. Toate activităţile grupate în jurul conacului P.P. Carp constituie o şcoală de meşteşuguri, destinată în primul rând sătenilor din zona Ţibăneştiului, dar şi tuturor celor care conştientizează valoarea patrimoniului cultural şi nevoia de a-l transmite urmaşilor. Ansamblul istoric de importanță națională Petre P. Carp din Țibănești este compus din conac, biserică, mausoleu și clădirea anexă.

Fundația Pro Patrimonio este o organizaţie neguvernamentală nonprofit internaţională, cu filiale în România (București), Marea Britanie și Franţa. Înființată în anul 2000, fundația derulează o serie de proiecte care au ca misiune principală conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural. Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de protejare și reabilitare a patrimoniului, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități, a memoriei și valorii moștenirii culturale.

Vila Golescu, situată în Câmpulung Muscel la picioarele Carpaților, este un ansamblu arhitectural și peisager unic prin diversitatea elementelor care se găsesc aici. Această reședință încântătoare a fost construită în 1910 și este un exemplu reușit al stilului neoromânesc, cu ancadramentele de ferestre din piatră de Albești, un foișor bine proporționat și arcade armonioase, simplu decorate. Vila este folosită şi ca spațiu de evenimente culturale, seminarii, lecturi sau lansări.


Citeşte şi:

Rezultatele Burselor și rezidențelor Cărturești, ediția 3

L’Atelier Au Son. Rezidenţe de mediu la Vila Golescu

Lecturi în rezidenţă – 25 martie la Vila Golescu

Accelerator de rezidențe creative

REZIDENŢE GOLESCU: Al doilea an al Burselor Cărtureşti

REZIDENŢE GOLESCU: Prima ediţie Bursele Cărtureşti, 2020-2021

Ce poti face tu?

Newsletter Donează