Prima lecţie de muzică la Casa Enescu

Prima lecţie de muzică la Casa Enescu

Curtea Casei Enescu de la Mihăileni s-a umplut din nou de sunete, veselie şi copii la finalul lunii octombrie 2020 când în mai multe serii mici a debutat „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii”, programul muzical desfăşurat de Fundaţia Pro Patrimono în parteneriat cu UiPath Foundation.

24 de copii au primit instrumente muzicale individuale şi continuă programul prin lucru săptămânal. Aceştia sunt îndrumaţi de doamna profesoară Paula Gavriluţă, cadru didactic din comunitate. Copiii au experimentat pentru prima dată sunetul de blockflote şi s-au amuzat de ritmurile boomwhakers-urilor.

Concert de inaugurare a Casei Enescu de la Mihăileni

Concert de inaugurare a Casei Enescu de la Mihăileni

Mihăileni, 18 August 2020

 

După 7 ani de la semnalarea situației de urgență, șantierul de restaurare a Casei George Enescu din Mihăileni se încheie, iar casa va fi inaugurată cu un recital de pian al pianistei Raluca Știrbăț. Concertul este dedicat susținătorilor acestui proiect și memoriei lui George Enescu, de la a cărui naștere se împlinesc astăzi 139 de ani.

În data de 19 august, ora 19.30, va avea loc concertul de inagurare a Casei George Enescu de la Mihăileni. Pianista Raluca Ştirbăţ, președinta Societăţii Internaţionale „George Enescu” din Viena, va concerta pentru un public restrâns, aflat în curte. Ea a semnalat în 2013 situația dezastruoasă în care se afla casa mamei compozitorului, Maria Cosmovici, și a depus eforturile pentru a fi clasată ca monument istoric în noiembrie 2013 (cod LMI BT-IV-m-B-21063). Ulterior, Ordinul Arhitecților din România (filialele București și Nord-Est) și Fundația Remember Enescu, al cărei președinte este violonistul Alexandru Tomescu, s-au solidarizat pentru a salva responsabil un reper de importanță majoră pentru identitatea națională și patrimonial cultural european.

Proiectul de salvare a Casei Enescu din Mihăileni a pornit şi continuă ca un efort comun, în care entităţi private, persoane fizice şi juridice, sprijină financiar sau în natură tot efortul de restaurare. Din 2014 până acum, Fundația Pro Patrimonio a desfăşurat peste 15 evenimente și concerte caritabile, la Viena, Londra, Paris, Iași şi Bucureşti. În noiembrie 2019, casa Enescu a devenit cauză pentru Balul Boierimii Române și a prietenilor ei, finanțând astfel continuarea șantierului.

Fundaţia Pro Patrimonio a devenind proprietarul unic al monumentului prin intermediul donației unei treimi de casă din partea domnului dr. Ștefan Botez, urmaș al lui George Enescu, și prin achiziția directă a restului de casă, bani obținuți tot din donații private.

Urmând politica generală a fundaţiei desfăşurată de-a lungul celor 20 de ani, intervenţiile de salvare ale unui monument s-au făcut constant împreună şi pentru comunitatea locală. La fel ca în cazul celorlalte proiecte Pro Patrimonio care sunt spaţii vii și sunt utilizate în scop cultural sau educaţional de comunitatea locală (exemplu Vila Golescu din Câmpulung Muscel, Biserica de Lemn de la Urşi, Conacul P.P. Carp de la Ţibăneşti etc.), și în cazul casei George Enescu de la Mihăileni derulăm aceeași procedură adaptată local. În urma dezvoltării parteneriatului cu UiPath Foundation, am dezvoltat un program de educaţie muzicală dedicat copiilor din comunităţile locale limitrofe.

Integrarea Casei Enescu din Mihăileni în circuitul cultural și educațional se face prin intermediul Academiei de Muzică și Studiul Sunetului „George Enescu” din Mihăileni, care îşi propune să funcționeze ca un centru de excelență. Aceasta va aduce împreună atât componenta memorială, cât și pe cea de educație muzicală, găzduind rezidențe pentru persoanele implicate în creația artistică, cercetarea muzicală. Spații adiacente aflate în vecinătatea casei memoriale vor găzdui tineri studenți și vizitatori. Modulul de educaţie, Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii, dezvoltat în parteneriat cu UiPath Foundation, este parte a acestui program mai amplu şi va implica copiii din zonă, oferindu-le șansa la educație de calitate și un mediu cultural inedit aproape de familiile și gospodăriile lor.

Pianul a aparţinut lui Mircea Vulcănescu și este o donație cu trasabilitate în acte. Instrumentul, un Bösendorfer din 1928, a fost recondiționat la București și cântat, de-a lungul timpului, printre alții, de Dinu Lipatti şi Johnny Răducanu.

Concertul va fi prezentat cu sprijinul TVR Iași și al echipei conduse de Gabriela Baiardi, susținători fideli ai cauzei Casei Enescu din Mihăileni.

 

Gânduri la inaugurare

“Un proiect frumos abia începe. Este cel pentru educație și cercetare în domeniul muzicii. Pornește de la Mihăileni, casa Enescu, și sperăm să includă cât mai multe persoane interesate din lumea internațională. În cei șapte ani de eforturi susținute, locul unde Enescu și-a petrecut mult timp, în copilărie și la maturitate, a fost reabilitat, restaurat, întregit. În același timp, a devenit un pretext pentru întâlnirea multor persoane din sate, orașe sau țări diferite de a se aduna și de a face planuri împreună pentru a transforma acest loc într-un reper pentru proiectele culturale viitoare. Clădirea nu va fi doar un muzeu, ci un loc pentru schimburi de puncte de vedere despre muzică, educație și lărgirea domeniului cercetării, cu nuanțe științifice și estetice. Iată cum o prispă care înconjoară două iatace, câteva camere și o bucătărie tipic moldoveneasca cu pat pe cuptor poate deveni loc predilect pentru cei mai prestigioși artiști ai viitorului.” Șerban Sturdza, președinte Fundația Pro Patrimonio România

 

„Există în viață clipe de grație când surrealul devine real și visele devin realitate. A te amesteca într-o droaie de copii frumoși, isteți și incredibil de cuminți, deși gălăgioși, în curtea casei copilăriei lui Enescu de la Mihăileni este un astfel de moment. După ani de muncă și strădanie, visul unor oameni inimoși și idealiști, încrezători în cauze pierdute – până la urmă, singurele pentru care merită să lupți – a devenit realitate. Le mulțumim tuturor donatorilor și susținătorilor care ni s-au alăturat și nu s-au speriat! Împreună am reușit să transformăm imaginea tristă, dezolantă și rușinoasă a unei ruine într-un spațiu viu, vesel și autentic! Cred că Maestrul ar fi fericit să se plimbe printre plozi, cu mâinile la spate și deja destul de încovoiat, și să ciufulească pe câte unul mai neastâmpărat cu mâinile sale imense. Le-ar fi meșterit poate o scripcă dintr-un strujan de păpușoi, dar i-ar fi plăcut tare și să le dirijeze cu blândețe pensula pe hârtie și să amestece acuarele, așa cum jongla cu armoniile pianului vechi al mamei din casa de la Mihăileni.

Dragă Maestre, sperăm că vă bucură cadoul și reverența noastră! Și poate ne vizitați, din când în când, să ne spuneți dacă ne facem treaba bine…”­– pianista Raluca Știrbăț, președinta Societăţii Internaţionale „George Enescu” din Viena

“Mă bucur din tot sufletul că astăzi, în sfârșit, casa lui George Enescu de la Mihăileni va fi inaugurată oficial. În urma cu mai bine de 6 ani, când am mers pentru prima dată acolo, împreună cu dl. arh. Șerban Sturdza, un astfel de moment părea o pură fantezie. Iată că eforturile susținute ale întregii comunități de artiști, de arhitecți, de oameni pasionați de cultură au dat în cele din urmă rezultate. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au sprijinit aceasta cauză și în mod special Ralucăi Știrbăț. Fundația Culturală Remember Enescu organizează deja de 5 ani activități culturale la Mihăileni – concerte clasice, în cadrul Turneului Stradivarius, masterclass-uri de vară, tabere de pictura, etc. Sunt sigur că George Enescu ar fi tresărit de emoție și bucurie văzând ce se petrece astăzi la Mihăileni.”

Mesaj audio https://bit.ly/AlexandruTomescuaudio – violonistul Alexandru Tomescu, Fundația Remember Enescu

„Inaugurarea Casei Enescu de la Mihăileni este un eveniment de importanță majoră pentru cultura românească. Rezonanța activității complexe pe care a avut-o George Enescu este continuă și inspiră cu o deosebită intensitate viețile muzicienilor de pretutindeni. Este o datorie românească să rememorăm în forme cât mai bogate geniul enescian. Inițiativa creării unei Case Enescu deschisă muzicienilor, compozitorilor și iubitorilor de muzică magnetizează cu o forță deosebită și împlinește un vis, care s-a realizat pe deplin.

Doresc să o felicit mai ales pe inițiatoarea acestui proiect necesar neamului nostru, Raluca Șirbăț, pianistă și personalitate deosebită a lumii noastre muzicale, care a reușit să entuziasmeze o echipă de colaboratori prețioși, care au dus acest vis minunat spre împlinire.“

— Violeta Dinescu, compozitoare

„Într-o perioadă când totul se năruie în jurul nostru, de la anulari de spectacole, concerte și diminuarea culturii în general, iată că noi raze de lumină apar, precum această minunată casă a lui Enescu de la Mihăileni. Refăcuta și gata de a fi conectată la lumea muzicală, ea reprezintă un element de mândrie națională. Un fel de normalitate obținută cu eforturi anormale, într-o țară care se dorește a fi normală….

Mulțumesc Ralucăi Știrbăț pentru salvarea acestui edificiu și abia aștept să ajung să îl văd cu ochii mei!“ – Remus Azoiței, violonist, profesor la Royal Academy of Music, Londra

Mesaj video transmis de către Ileana Tonca, soprană, Staatsoper Viena https://bit.ly/IleanaToncaVideo

Mesaj video transmis de către Ștefan Șimonca-Oprița, violonist, student la Facultatea de Muzică din Saarbrücken https://bit.ly/ȘtefanȘimoncaOprița

Mesaj video transmis de către Ana-Maria Sandi, fiica pictorului Dumitru Bâșcu, fratele lui George Enescu https://bit.ly/AnaMariaSandi

Concertul de inaugurare al Casei George Enescu face parte din proiectul „Zilele Casei Enescu – explorări și exerciții cultural-muzicale”,un proiect cultural realizat de către Fundaţia Pro Patrimonio în parteneriat cu UiPath Foundation şi co-finanţat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

 

Casa George Enescu din Mihăileni, de la ruină la centru educațional

Casa George Enescu din Mihăileni, de la ruină la centru educațional

Fundaţia Pro Patrimonio și UiPath Foundation anunță lansarea programului „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” care va fi derulat în Casa George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani. 

Scopul acestui proiect educațional,  lansat în cadrul parteneriatului dintre cele două organizații, este dezvoltarea potenţialului copiilor din aceste comunități rurale și utilizarea casei George Enescu, monument istoric, în scop educațional. Inițiativa se află sub umbrela programului Academia de Muzică și Studiul Sunetului George Enescu, inițiat de Pro Patrimonio și care a făcut posibilă integrarea Casei George Enescu din Mihăileni în circuitul cultural și educațional transformând-o, astfel, într-un un centru de excelență în studiul muzicii.

Proiectul de educaţie muzicală „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” va fi derulat pe parcursul anului 2020 şi va implica copiii din şcolile gimnaziale din zonă, oferindu-le șansa la educație de calitate și un mediu cultural inedit, în proximitatea comunităților de care aparțin.

Folosirea unei case istorice de patrimoniu ca instrument pentru educația copiilor și închegarea unei comunități în jurul acesteia face parte din strategia prin care Fundaţia Pro Patrimonio a reuşit să salveze şi alte monumente. În felul acesta, Casa George Enescu din Mihăileni va fi păstrată și apreciată. Aceasta este singura casă memorială a lui George Enescu din România care onorează memoria compozitorului prin educație și cultură muzicală activă, valorificându-i în mod creativ moștenirea. În curând, grație acestor întâmplări, Casa George Enescu din Mihăileni, va intra într-un regim activ de care se vor bucura copii și tineri interesați de muzică și de cultura locului. Este o provocare plină de riscuri, deoarece localitățile rurale se depopulează și coeziunea socială este slabă. De aceea, șansa este de a oferi locuitorilor activități alternative atrăgătoare și de a-i pune în legătură cu iubitori ai muzicii din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Memoria lui George Enescu, frumusețea peisajului și a monumentelor de arhitectură, complexitatea activităților, toate la un loc au șansa să genereze un nucleu cultural plin de sens. Iată scenariul unei noi întâmplări” a declarat Şerban Sturdza, Preşedinte Fundaţia Pro Patrimonio.

 

Ne-am alăturat Fundației Pro Patrimonio în această inițiativă unică și credem că potențialul copiilor din mediul rural poate fi pus în valoare prin crearea de oportunități educaționale în mijlocul comunităților de care aparțin. Ne extindem în 2020 intervenția în județul Botoșani, cu o abordare centrată pe facilitarea accesului la educație pentru copiii vulnerabili din comunitățile din jurul Casei George Enescu de la Mihăileni. Pachetul de sprijin educațional, pe care deja îl oferim în București, Cluj, județele Galați și Vaslui,  ia în calcul nevoile complexe cu care se confruntă copiii din familii vulnerabile în călătoria lor către un viitor mai bun, a declarat Raluca Negulescu-Balaci, Director Executiv al UiPath Foundation.

 

Pe lângă activitățile de educație muzicală derulate în mod constant în cadrul Academiei,  anual, pe perioada verii, timp de o săptămână, vor fi organizate la Mihăileni ateliere de educaţie non-formală de către Pro Patrimonio, iar UiPath Foundation va include în Future Acceleration Program, proiectul de sprijin integrat pentru acces la educație, 20 de copii din familii vulnerabile care provin din comunitățile din jurul Casei George Enescu.

 

Despre UiPath Foundation

UiPath Foundation este o organizație non-guvernamentală, non-profit, apolitică și fără orientare religioasă, care susține copiii din medii vulnerabile să-și atingă potențialul și să se dezvolte alături de comunitățile lor, prin accesul egal la educație și prin dezvoltarea competențelor secolului al 21-lea. UiPath Foundation a fost  fondată de compania UiPath în ianuarie 2019 și acționează ca o organizație independentă.

Începând cu copiii din România și India, UiPath Foundation derulează, în parteneriat cu organizații non-profit cu impact la nivel local, programe educaționale care răspund multiplelor nevoi ale copiilor care se confruntă cu sărăcia.

 

Despre Pro Patrimonio

Pro Patrimonio este o organizaţie non-profit care are ca misiune principală conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural, pentru a-l salva de la dispariție. Scopul este de a reintroduce în circuitul economic un patrimoniu construit în prezent abandonat care și-a pierdut rolul şi de a-i reface legăturile identitare şi cu comunitatea. Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de educație, orientate spre reabilitarea și refuncționalizarea patrimoniului istoric, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități. Fundația Pro Patrimonio susține ideea că fiecare cetățean poate deveni responsabil pentru patrimoniu și că, implicându-se conștient în utilizarea responsabilă a acestuia, poate obține avantaje și satisfacții, contribuind în același timp la consolidarea culturii.

Cu filiale în România, Marea Britanie și Franţa şi înființată în anul 2000, fundația derulează  8 proiecte concepute pentru salvarea patrimoniului, educarea și sensibilizarea cetățenilor față de importanța patrimoniului cultural. De la fondarea sa, Pro Patrimonio a achiziționat și a primit cu titlu de donație, progresiv, proprietăți de importanță națională, legate de personalități reprezentative pentru istoria și cultura României. Fundația deține, administrează și colaborează, restaurează și pune în valoare, prin diverse activități: Casa copilăriei lui George Enescu la Mihăileni, lângă Botoșani; Vila Golescu de la Câmpulung Muscel; Conacul Neamţu din satul Olari de lângă Craiova; o casă tradițională săsească la Viscri; Conacul Perticari Davila de lângă Pitești, Conacul P.P. Carp de la Ţibăneşti, lângă Iaşi; proiectul 60 de biserici de lemn, cu programe de învățare a meseriilor de patrimoniu adresate tinerilor şi programul Educaţie pentru Patrimoniu destinat copiilor.

 

Despre Casa George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani

Proiectul de intervenție de urgență privind salvarea și reabilitarea Casei George Enescu din Mihăileni, jud. Botoșani, a pornit în 2013 din inițiativa pianistei Raluca Ştirbăţ, președinta Societăţii Internaţionale „George Enescu” din Viena. Fundația Pro Patrimonio, Ordinul Arhitecților din România – filialele București și Nord-Est și Fundația Remember Enescu, al cărei președinte este violonistul Alexandru Tomescu, s-au solidarizat pentru a salva responsabil un reper de importanță majoră pentru identitatea națională și patrimonial cultural european. Prin strădania Ralucăi Știrbăț, casa părintească a mamei compozitorului George Enescu, Maria Cosmovici, a fost clasată monument istoric în octombrie 2014 (cod LMI BT-IV-m-B-21063).

Casa George Enescu din Mihăileni a fost donată, în proporţie de o treime în 2014 către Fundaţia Pro Patrimonio, de domnul dr. Mihai Botez, moștenitor direct al compozitorului, restul casei fiind cumpărat de către fundaţie (prin eforturi şi donaţii private) în 2019.

 

 

 

Familiile boiereşti române susţin renaşterea Casei George Enescu din Mihăileni

Familiile boiereşti române susţin renaşterea Casei George Enescu din Mihăileni

Casa George Enescu de la Mihăileni a devenit cauză pentru Balul Boierimii Române și a prietenilor ei. Deja consacrat, la ediția a III-a, Balul de mare ținută reunește reprezentanți ai familiilor boierești românești acum răspândite peste tot prin lume. În fiecare an, la finalul toamnei acestea se adună la București și celebrează cu bucurie valorile comune, spiritul de coeziune și susțin o cauză în care cred. De data aceasta ne-am bucurat să ne regăsim iar eforturile susținute ale Fundației Pro Patrimonio să fie recunoscute și susținute printr-un astfel de eveniment de înaltă clasă. Primul eveniment, pe 8 noiembrie 2019, a fost Concertul caritabil pentru Casa George Enescu din Mihăileni susținut de către pianista Raluca Știrbăț și violonistul Alexandru Tomescu. În Sala NeoBoema din Palatul Universul publicul a fost încântat de acordurile lucrărilor de George Enescu, Vasile Filip, Constantin Silvestri sau Tudor Ciortea. Mulțumim domnului George Butunoiu pentru spațiul pus la dispoziție cu această ocazie.

Seara de 9 noiembrie 2019 a fost dedicată Balului care s-a desfășurat în spațiile elegante ale Hanului Manuc unde invitaţii, reprezentanţi ai familiilor boiereşti române au avut generozitatea să doneze un total de 29.429 euro în beneficiul Casei Enescu de la Mihăileni. Mulţumim cu această ocazie comitetului organizator al Balului – Constantin Cantacuzino, Mihai Ghyka, Irina Cantacuzino, Ileana Kripp, Grigore Ghyka – pentru toată susținerea oferită și pentru administrarea judicioasă ce a făcut posibilă strângerea acestei sume. Mulțumiri se cuvin şi firmelor Arta Grafică, Editura Vremea, City Grill, Hanul lui Manuc, enRose, Moritz Ice, Carassia, Alira, Ursus, Prince Stirbey, Rue du Pain.

Din suma strânsă, după achitarea costurilor de organizare a Balului, am putut să acoperim cheltuielile făcute pe parcursul anului, 20.000 Euro, cu operaţiile majore de refacere ale casei – finalizarea privdorului, finalizarea și completarea ferestrelor și ușilor, vopsirea elementelor de lemn, finalizarea soclului, finisajelele interioare și exterioare la pereți, finalizarea coșurilor de fum pentru cele două sobe din camere. Au mai rămas de finalizat: soba din bucătărie, gardul spre stradă, racordurile la curent electric, amenajarea unei băi, montarea echipamentelor electrie (prize, întrerupătoare, corpuri de iluminat), completarea mobilierului interior. Suplimentar vom putea chiar să dotăm casa cu un pian, atât de necesar.

După ce casa va fi terminată şi mobilată, pe lângă elitele muzicale atrase de proiect, Academia de Muzică şi Studiu Sunetului va promova proiecte de educaţie în comunităţile locale.

 

 

@Credit foto Andrei Gîndac

Concerte și recitaluri în sprijinul Casei Enescu din Mihăileni

Concerte și recitaluri în sprijinul Casei Enescu din Mihăileni

Încă de la începutul inițiativei de salvare a Casei Enescu, patrimoniul imaterial (muzica) s-a alăturat firesc în campania de sensibilizare și salvare de urgență a patrimoniului material (arhitectura). Printre concertele și recitalurile susținute atât în proximitatea Casei Enescu, cât și în alte locuri cu valențe culturale și memoriale, putem enumera: concert susținut la Institutul Cultural Român din Londra de pianista Raluca Știrbăț și violonistul Alexandru Tomescu în beneficiul renovării Casei Enescu din Mihăileni, 26 martie 2015; campanie de strângere de fonduri pentru restaurarea casei Enescu, în cadrul Turneului Stradivarius Enescu Experience, inclusiv un recital Alexandru Tomescu în fața Casei Enescu din Mihăileni, luna mai 2015; recital Raluca Știrbăț la Casa Ion Mincu din București, sediul Ordinului Arhitecților din România, decembrie 2015.

Recenzia evenimentului din martie 2015 de la Institutul Cultural Român din Londra poate fi consultată la adresa:
http://www.classicalsource.com/db_control/db_concert_review.php?id=12749

Clacă pentru executarea lucrărilor de reparații 8-9 iulie 2015

Clacă pentru executarea lucrărilor de reparații 8-9 iulie 2015

Sătenii din Mihăileni, ajutați de voluntarii studenți arhitecți și coordonați de meșterii locali, au participat la o clacă pentru „ungerea” Casei Enescu (reparația umpluturii de paiantă din pereți). Claca a fost asistată de o fanfară din Hilișeu și s-a organizat o masă la comun.
Parteneri au fost Filiala Teritorială Nord-Est a O.A.R., Primăria din Mihăileni, Primăria din Hilișeu, Asociația Nord; adresăm mulțumiri atât lor, cât și tuturor sponsorilor și donatorilor care fac posibilă salvarea Casei Enescu.

Un reportaj TVR Iași de Gabriela Baiardi (emisiunea „Vară pentru voi”, 9 iulie 2015) despre claca de „ungere” a casei lui George Enescu din Mihăileni:

https://www.youtube.com/watch?v=YkDetkgYIBY

Un film documentar de Francisc Mraz, fotopoetica.ro.

Video link

 

Clacă pentru finalizarea lucrărilor de lutuire a pereților Casei Enescu din Mihăileni, 4 august 2016

Clacă pentru finalizarea lucrărilor de lutuire a pereților Casei Enescu din Mihăileni, 4 august 2016

La 4 august 2016, s-a desfășurat a treia clacă de lutuire a peretilor casei din Mihăileni, jud. Botoșani, în care și-a petrecut copilăria George Enescu. Numită și „lutul bun” sau „mâna bună”, această clacă este diferită de cele anterioare. Lutul folosit pentru ultimul strat al lucrărilor de lutuire este pregătit după o rețetă tradițională, specială, iar munca propriu-zisă este făcută doar de de femei deoarece au mâinile mai fine si pot finisa învelișul casei. În schimb, bărbații au făcut schimb de rol cu gospodinele și au pregătit masa.

Un scurt film realizat de Alex Condurache și Diana Iabrasu despre claca „mâna bună” de la casa lui George Enescu din Mihaileni, jud. Botoșani (4 august 2016) poate fi văzut aici:

Starea de degradare în care se afla Casa Enescu din Mihăileni în urmă cu cca 1 an, poate fi văzută în filmarea din martie 2015, realizată de muzicianul Mani Gutău, Formația Urma, în cadrul proiectului Lost End Found.

https://www.youtube.com/watch?v=u47Mt5G-k_g

Expoziția Proiect pentru solidaritate, Casa George Enescu din Mihăileni

Expoziția Proiect pentru solidaritate, Casa George Enescu din Mihăileni

>Casa Monteoru din București (15 septembrie – 10 octombrie 2014)

Organizată de Filiala București a Ordinului Arhitecților din România împreună cu Fundația Pro Patrimonio, expoziția Proiect pentru solidaritate, Casa George Enescu din Mihăileni, Casa Monteoru, 15 septembrie – 10 octombrie 2014, face parte din campania de sensibilizare și strângere de fonduri pentru salvarea în regim de urgență a casei în care și-a petrecut copilăria George Enescu.

Expoziția a propus o incursiune în povestea unui loc fragil și încărcat cu istorie, readus la viață cu ajutorul benevol din partea arhitecților și a oamenilor de cultură, prezentând intervenția de urgență realizată în vara lui 2014 pentru a salva de la prăbușire casa mamei compozitorului George Enescu. Expoziția a fost completată cu diferite evenimente conexe, printre care oncertul Sonoro, din data de 16 septembrie 2014, care încheie programul SoNoRo Conac 2014.

Tablou activitati Expoziția Proiect pentru solidaritate, Casa George Enescu din Mihăileni

Ce poti face tu?

Newsletter Donează