23 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
Standerul de haine cu garderoba Mariei Cantili Golescu şi alte poveşti

Standerul de haine cu garderoba Mariei Cantili Golescu şi alte poveşti

Componenta de educaţie pentru patrimoniu a proiectului interdisciplinar „Jurnal culinar Maria Cantili Golescu – rețete, gusturi, obiecte și experimente” s-a derulat la Vila Golescu din Câmpulung Muscel în weekendul prelungit de la începutul vacanţei de vară.

Grupa de copii a fost extrem de activă şi a putut împlinit tot programul celor trei zile de activităţi intense coordonate de Andreea Machidon şi sprijinite de trainerii invitaţi Răzvan Bogza, Cosmin Simion, Irina Melente şi Ana Maria Apostoiu.

 

 „Ziua plantelor în grădina comestibilă”

Vineri în cadrul atelierului pentru copii de la Vila Golescu din Câmpulung a fost Ziua plantelor în grădina comestibilă. Copiii au venit de dimineaţă, au participat la ateliere, la masa de prânz şi jocuri, antrenamente pentru concursurile sportive de duminica și mici continuari ale atelierelor din prima parte a zilei pentru cei care au dorit.

 

 „Ziua caietului, desenului şi a caligrafiei”

A doua zi a atelierului pentru copii am ocupat-o cu obţinerea de printuri botanice pe tricouri. Inspiraţi de „Recettes de Cuisine”– caietul de reţete şi sfaturi de la 1900 al Mariei Cantili Golescu – copiii s-au apucat de construcția unui caiet propriu prin replicarea coperilor cartonate cu textil și realizarea „blazonului” personal cu inițialele numelui prin tehnica de linogravură.

 

Dupa-amiaza am avut-o ca invitat pe Delia Zahareanu, graficiană specializată în artă abstractă, caligrafie şi graphic design. Delia ne-a inițiat scurt și aplicat în arta caligarfiei, cu exerciții practice chiar în caietele nou făcute folosind instrumente din recuzita profesioniștilor din acest domeniu.

„Ziua instalațiilor artistice”

Ultima zi a a atelierului pentru copii de la Vila Golescu din Câmpulung am rezervat-o pentru construcția a patru instalații tematice legate direct de Caietul Mariei Cantili Golescu – „Recettes de Cuisine” și de perioada în care aceasta a trăit. Toți cei care ne vor vizita la evenimentul oficial de lansare a Caietului Cantili rescris şi Ziua Festivă de la finalul lunii septembrie vor putea parcurge:

  • Arborele cu farfurii, cu povești legate de obiectele culinare din Vila Golescu
  • Standerul de haine cu garderoba Mariei Cantili din acea perioadă
  • Cutia cu povești cu sfaturile utile extrase din caietul orginal al Mariei Cantili „Recettes de Cuisine”
  • Arborele genealogic al familiei Golescu.

Seara am închis cu un film în aer liber, conform tradiției caravanei de Educaţie pentru Patrimoniu a fundaţiei.

Etapa atelierului şi explorărilor cu copiii de la Câmpulung s-a încheiat pentru moment dar merge înainte şi vă vom prezenta constant proiectul de cercetare a resurselor caietului tradus, colaborarea cu cei zece experți din domeniul culinar precum şi colaborarea cu meşterii din zona Muscelui pentru continuarea colecţiei Honest Goods.

 

Pentru cei curioşi să simtă atmosfera atelierelor de anul acesta, echipa redacţională de la MuscelTV Câmpulung a realizat un reportaj concludent.

*

„Jurnal culinar Maria Cantili Golescu-rețete, gusturi, obiecte și experimente” este un proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio co-finanţat de AFCN.

Partenerii media: Scena 9, Rock FM, Muscel TV, Revista Zeppelin; Proiect prieten: Ierburi Uitate

 

Caietul digitalizat, „Recettes de Cuisine”,  îl puteţi găsi în biblioteca de resurse utile a fundaţiei aici 


Citeşte mai mult:

Rețete de bucătărie – Maria Cantili Golescu. Caietul extins.

Zi Festivă la Vila Golescu

Comunicat de presă. Jurnal culinar Maria Cantili Golescu – rețete, gusturi, obiecte și experimente

Zece Experimente Contemporane din Jurnalul Culinar Maria Cantili Golescu 

Girdle, ustensilă istorică de gătit 

„Recettes de Cuisine”, caietul digitalizat 

Ansamblul Golescu. Observator de Peisaj Cultural în Câmpulung Muscel 

Ansamblul Golescu. Trasee botanice în Parcul Golescu 

Honest Goods. Colecţia Golescu

 

Filmul şi Caietul de Patrimoniu. Casa Enescu 2021

Filmul şi Caietul de Patrimoniu. Casa Enescu 2021

Prin activităţile desfăşurate la Casa George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani, ne propunem să compensăm lipsa ofertei culturale și educaționale. Folosim resursa de patrimoniu și prestigiul asociat locului (istoria și muzica lui George Enescu), pentru a oferi oportunități culturale și educaționale copiilor vulnerabili social, în proximitatea familiilor lor și pentru a apropia comunitatea de lângă Casa Enescu de obiectivul de patrimoniu și resursele locului.

Alături de tineri specialiști din întreaga țară din zona de patrimoniu – arhitectură – silvicultură – peisagistică am finalizat în 2021 amenajarea ansamblului casă-grădină şi am oferit un noul spațiu verde şi un ansamblu de ateliere dedicat copiilor din zonă.

Atelierele de peisaj, artă și sunet au pus împreună copii, meșteri, adulți și tineri profesioniști, artiști invitați sub umbrela explorării, transformării și activării continue a unui ansamblu cu valoare memorialistică și arhitecturală de importanță locală, națională și europeană.
Spațiul invită concomitent la experimente de explorare a sunetului și studiu al muzicii, la nivel de experiment, școală și academie, împărtășind de fiecare dată rezultatele atât cu comunitatea locală, cât și cu publicul larg interesat online sau offline.

Urmăriţi filmul aici.

Caietul de Patrimoniu care va facilita descoperirea pe cont propriu a monumentului istoric, dar și explorarea individuală a peisajului cultural și natural din jurul Casei George Enescu prin exerciții și provocări atât practice, cât și creative, inclusiv prin sugerarea unor trasee dedicate.
Caietul de Patrimoniu pentru Casa Enescu, o inițiativă inedită, este disponibil acum în biblioteca de resurse online a fundației. Caietul de față este un instrument de explorare interactivă a Casei Enescu și a împrejurimilor acesteia, dedicat vizitatorilor ce poposesc în zonă pentru una sau mai multe zile. Prin jocuri, provocări și plimbări, povestea muzicianului George Enescu, în relație cu Mihăileniul, și casa mamei sale devin accesibile și interesante pentru un public foarte variat. Traseele de bicicletă și selecția obiectivelor din zonă conturează o imagine mai largă a bogatului context cultural și natural pe care zona îl oferă celor interesați.

.
„Școala de peisaj, artă și sunet” este un proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio co-finanţat de AFCN.
UiPath Foundation este partener al Fundaţiei Pro Patrimonio în programul „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” care se derulează de la începutul anului 2020 la Casa lui George Enescu din Mihăileni.
Parteneri ai proiectului: Botosaneanul, Radio România Muzical, Revista Zeppelin, National Geographic, AsoP, Filiala Teritoriala Vest, Societatea Internaţională George Enescu din Viena, Fundația Remember Enescu.

Jurnal de Atelier de Educaţie la Conacul Neamţu, septembrie 2021

Jurnal de Atelier de Educaţie la Conacul Neamţu, septembrie 2021

Toamna la Olari la Conacul Neamţu se numără meșterii!

Ne-am propus să încheiem sezonul intervențiilor de tip tabără în comunități cu o vizită la Olari chiar înaintea începerii școlii.

După o cercetare în prealabil, vara aceasta am identificat și ales câtiva meșteri ce ni s-au părut potriviți pentru a întregi, alături de propunerile noastre, un program pentru copii dedicat. Prin ajutorul lui vor descoperiri și explora meșteșuguri și materiale locale prin intermediul unei serii de obiecte practice de bucătărie care se vor aduna la sfârșitul atelierelor într-un set culinar.

08.09.2021 – Ziua 1

Prima zi este astfel ziua în care ne-am propus să aflăm câte ceva despre imprimările botanice și coloratul cu plante. Copiii au bricolat caiete-jurnale, herbare-observatoare de plante-conținătoare de hârtii experimentale. Am trecut prin etapele producerii hârtiei manuale și ale imprimării cu ciocan și plante ale hârtiei. Am personalizat tricouri cu petale și frunze și am încheiat ziua de lucru cu șervețel de masă imprimat botanic care va face parte din viitorul set de masă meșterit la Olari.

09.09.2021 – Ziua 2

Ne-am trezit mult mai devreme și am pornit motoarele spre meșterul olar din Oboga.

Dl. Ștefan Trușcă ne-a fost recomandat ca unul dintre cei mai iscusiți în domeniu din zonă și printre ultimii care duc acest meșteșug mai departe. Acesta ne-a ajutat să parcurgem toate etapele de lucru care premerg obiect final din lut: de unde vine materialul, cum îl „strecoară” de pietre și impurități, mânuirea lui la roată, pigmenți naturali pentru decorare, glazură și arderi.

Toți copiii au trecut prin proba inițiatică a roții de picior și au decorat viitoarele lor seturi de de lut pentru mâncat și băut folosind pigmenții locali și modele de inspirație locală reinterpretate.

Timpii de așteptare s-au așezat tot cu pensula în mână la o sesiune finală de pictat traiste din bumbac.

Cei mai antrenaţi au rămas chiar și după masa de prânz la conac pentru lupte aprige la badminton și volei și o plimbare cu baie inclusă la salba de lacuri din spatele conacului.

10.09.2021 – Ziua 3

Următorul meşteşug prezentat copiilor de la Olari este cioplitului în lemn.

Alexandru Stan alături de ajutorul lui Andrei au fost astăzi gazdele noastre în descoperirea lemnului. Copiii au cioplit, zgâriat, mângâiat și tachinat lemnul prin varii modele de inspirație locală. Inciziile „dinte de lup”, „con de brad” și „steluță” au decorat platourile de lemn și au completat zona de cioplitură în care se vor putea fixa vasele de lut lăsate cu o zi înainte la olar pentru a doua ardere. Cu această ocazie copiii au înţeles că meseria necesită multă răbdare, forță fizică și creativitate.

11.09.2021 – Ziua 4

Ultimul meșteșug din lista de experiențe și explorări străbătute la această sesiune de ateliere de la Conacul Neamţu din Olari este împletitul papurei.

Alături de dl. Neagoe Gheorghe copiii au traversat etapele de cunoaștere a materialului și pașii esențiali de lucru pentru exercițiul cel mai ușor de împletit, respectiv realizarea unei mici rogojini, în cazul nostru un viitor suport de farfurii și platouri pentru masă.

Dintre toate resursele naturale folosite în ultimele zile la ateliere, papura pare să fie materialul cel mai la îndemână în zonă, aceasta fiind culeasă chiar de pe lacurile de lângă conac. Papura despicată a devenit „tei”- un fel de sfoară suport pentru împletitură. Papura bine uscată și înmuiată înainte de folosire a fost folosită de copii pentru împletitură la război, atât alături de meșter, cât și individual la războaiele construite la fața locului de către echipă.

Am testat împletitul viteză, împletitul în echipă și împletitul pe rând la același obiect.

Finalul zilei l-am dedicat concursurilor sportive cu premii. Cu antrenamente făcute zelos sau fără antrenament deloc, copii au participat în număr majoritar la sporturi. Trasul cu arcul badmintonul individual și voleiul în echipă, fiecare dintre acestea a atras urale, susțineri și emoții serioase. Am sărbătorit cu pizza și binemeritata seara de film în aer liber.

12.09.2021 – Ziua 5

Duminica am păstrat tradiția concursului culinar în comunitate. Cinci copii și-au rezervat dimineața pentru a meșteri singuri sau alături de părinți/bunici câte un preparat pentru competiție. Ne-am bucurat de gusturi și emoții și am premiat toți participanții.

Feedback-urile copiilor spun că atelierele au fost bine primite, competițiile sportive sunt deosebit de apreciate și explorarea împrejurimilor ar fi o temă la care și noi și copiii tindem cu gândul.

Ateliere desfăşurate în parteneriat cu UiPath Foundation.


Citeşte şi:

Un nou atelier de educaţie pentru patrimoniu la Conacul Neamţu din Olari

Jurnal de şantier 2021

Olt: Educație pentru patrimoniu, la conacul Neamțu, din Olari – Radio Oltenia Craiova

Un nou atelier de educaţie pentru patrimoniu la Conacul Neamţu din Olari

Un nou atelier de educaţie pentru patrimoniu la Conacul Neamţu din Olari

08 septembrie 2021

În cadrul proiectului „Centrul experimental de Studii şi Educaţie la Conacul Neamţu din Olari” iniţiat de către Fundaţia Pro Patrimonio, în perioada 8 – 12 septembrie se va desfăşura la conac un nou atelier non-formal de educaţie pentru patrimoniu dedicat copiilor din Olari, judeţul Olt.

20 de copii din comunitate vor beneficia de un set nou de activităţi pregătite cu grijă de către echipa coordonată de arhitecta Andreea Machidon, coordonatoarea Programului de Educaţie pentru Patrimoniu şi cei trei traineri dedicaţi. Pe parcursul a cinci zile copiii vor explora și experimenta meșteșugurile, materialele și gusturile locului. În program sunt cuprinse diverse tehnici de imprimare cu plante pe suport textil și de hârtie, contact direct cu trei meşteri locali care îi vor învăţa pe cei mici meșteșugurile cele mai renumite ale zonei: olăritul, cioplitul în lemn și împletitul papurei. Atelierele sunt axate pe tehnici vechi de lucru ale materialelor dar sunt adăugate mijloace moderne de prelucrare ale acestora. La final copiii vor crea un mic set de bucătărie ce îmbină toate experiențele săptămânii de lucru.

Jocurile sportive vor completa momentele de lucru, iar săptămâna se încheie cu o expoziție de lucrări și un concurs culinar deschis întregii comunități.

Acesta este al şaisprezecelea atelier desfăşurat la Olari din 2016, de când conacul a intrat în proprietatea şi administrarea Fundaţiei Pro Patrimonio, până acum.

Ateliere patrimoniu 2019 – VIDEO

Conacul Neamţu din Olari este în prezent într-un intens program de restaurare, anul acesta finalizându-se faţadele conacului, reparaţia ferestrelor şi a elementelor decorative specifice de pe faţadă. În paralel, cu activităţile de şantier este dezvoltată o Grădină Experimentală care şi ea are un rol educativ atât pentru copii cât şi pentru comunitatea locală prin încercările de plantare a unor soiuri vechi pe un un sol secetos.  

Ca în fiecare an, școala locală este alături de activităţile desfăşurate de către fundaţie la conac. De la începutul anului 2021 parte din susţinerea în transformarea conacului într-un hub cultural şi educaţional se desfăşoară în parteneriat cu UiPath Foundation.  

Citeste si: CALL TRAINERI – „Ateliere de meşteşug la Conacul Neamţu”

Concert de un an

Concert de un an

29.08.2021

La un an de la debutul programului „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii”, cei 23 de copii din localităţile Mihăileni şi Vârfu Câmpului din judeţul Botoşani s-au reunit pe prispa Casei George Enescu pentru a susţine primul lor concert public. În fața unei audiențe extinse, emoționați, copiii au susținut un moment artistic “de zile mari” sub îndrumarea doamnei Paula Gavriluță, profesoara lor de muzică.

Concertul a debutat cu un colaj la fluier cu teme din muzica clasică – „Rapsodia I”  de George Enescu, „Surpriza” de Joseph Haydn, „Mica serenadă” de Wolfgang Amadeus Mozart, „Peer Gynt Suite nr 1” de Edvard Grieg sau „Can Can” de Jacques Offenbach – urmat apoi de temele „Păstorul singuratic” și „Condorul” interpretate la clopotei şi de un moment-surpriză – „Dansul zânei dulciurilor” din „Spargatorul de nuci” de P. I. Ceaikovski la boomwhackers.

 

La final, aplauzele publicului au răsplătit entuziasmul și perseverența micilor muzicieni, iar Librariile Cărturești Iași le-au onorat talentul cu o selecție frumoasă de cărți pentru copii.

Le mulțumim copiilor și Paulei Gavriluță pentru acest moment extraordinar și așteptăm nerăbdători următorul concert. Le mulțumim și partenerilor de la UiPath Foundation, împreună cu care desfășurăm acest program minunat.

Citeşte şi

Derularea programului muzical

Prima lecţie de muzică la Casa Enescu

 

Jurnalul Atelierului de Peisaj și Sunet

Jurnalul Atelierului de Peisaj și Sunet

Activităţile la Casa George Enescu din Mihăileni continuă!

27.08.2021 – Ziua 5

Dăm drumul la sunet, bricolăm propriile instrumente!

Andreea și Sorin sunt pentru următoarele 2 zile gazdele muzicale pentru explorarea sunetului la Mihăileni. Atelierele de astăzi au interogat originea sunetelor, traseul instrumentelor și relațiile atât dintre sunet și corporalitate, cât și cele interumane.

12 tipuri diferite de instrumente au fost trase la sorți și construite, folosind în proporție majoritară lemnul ca element constructiv.

Orchestra de voci și instrumente s-a acordat astfel pentru întâlnirea comună a grupelor de duminică.

Mulțumim toamnei de la Mihăileni pentru înțelegere și amânarea ploilor până după finalizarea programelor creative și de joacă.

26.08.2021 – Ziua 4

Dimineața ne trezește cu un frig ce amintește mai degrabă de începutul iernii decât de sfârșitul verii, iar ploile insistă. Cu toate acestea nimeni nu chiulește de la atelierele de peisaj.

Copiii participă practic și creativ la realizarea ghivecelor cu plante aromatice, iar imprimeurile botanice întrec cu mult așteptările trainerilor.

Vremea ne permite o porţie de joacă în poiană și antrenament pentru campionatele de duminică.

25.08.2021 – Ziua 3

Schimbam seriile ca să dăm cât mai multor copii posibilitatea să ia parte la atelierele nostre. Reluăm activităţile din primele două zile alături de alţi 20 de copii.

Chiar dacă toamna pare să se fi instalat cu drepturi depline la Mihăileni, cu frig și ploi, atelierele merg mai departe în aer liber la cort, cu mai multe haine de protecție și ceai cald pe traseu.

Joaca de după orele de bricolaj este remediul cel mai de succes pentru încălzire, iar poiana de peste drum cea mai bună gazdă pentru astfel de activități.

24.08.2021 – Ziua 2

Ghivece, printuri și furtună.

În această zi ne-am propus să plecăm acasă cu o parte din grădina Casei Enescu și câteva din culorile ei.

Copiii și-au construit propriile ghivece de lemn, echipate cu folie impermeabilă, pământ-nisip-perlit și 4 pui de plante: rozmarin, lavandă, mentă și salvie. Au realizat fiecare câte o față pictată dedicată experimentelor de desen, figura lui George Enescu, ca prieten al plantelor.

Au imprimat sacoșe și săculeți cu petale și frunze locale, folosind tehnici de fierbere și bătut cu ciocanul. Apoi au experimentat câteva arome mai exotice precum turmericul și cafeaua şi au pigmentat o altă serie de săculeți.

Antrenamentul sportiv și de joacă a fost însă întrerupt de o furtună de poveste, care ne reamintit ca toamna în Mihăileni vine mult mai repede decât în București.

23.08.2021 – Ziua 1

După toate activităţile de pregătire peisagistică a curţii Casei George Enescu din Mihăileni şi apoi de găzduire a evenimentelor din cadrul  Concertelor pe Siret, a venit rândul copiilor să fie prezenţi printr-o săptămână dedicată lor. Ieri cinci traineri au lucrat cu o echipă de 23 copii din comunitatea locală.

În primul atelier aceştia au pregătit o construcţie de presă de plante. Presa a presupus construcția din lemn propriu-zisă, pregătirea modulelor interioare de carton și hârtie pentru poziționarea plantelor și un concurs de creativitate în ornarea coperților de lemn ale presei prin pirogravură și plante lipite.

La cel de al doilea atelier, copiii au învăţat să realizeze un caiet-herbar străbătând toate etapele sale de pregătire a:

  • Hârtiei manuale colorată în masă și ornată cu frunze și flori
  • Hârtiei pigmentate cu plante
  • Fișelor de herbar
  • Desenelor botanice

După masa de prânz poiana de vis-a-vis i-a găzduit pentru antrenamente sportive la bedminton, volei si tras cu arcul dar şi o binemeritată odihnă la umbră.

.

„Școala de peisaj, artă și sunet” este un proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio co-finanţat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

UiPath Foundation este partener al Fundaţiei Pro patrimonio în programul „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” care se derulează de la începutul anului 2020 la Casa lui George Enescu din Mihăileni.

Parteneri ai proiectului: Botoşăneanul, Radio România Muzical, Revista Zeppelin, National Geographic,  AsoP, Filiala Teritoriala Vest, Societatea Internaţională George Enescu din Viena, Fundația Remember Enescu.


Citeşte şi: 

Școala de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu de la Mihăileni

Jurnal de şantier. Atelier de Peisaj şi Artă

Call de participanţi: Şcoala de Peisaj şi Artă

 

 

CALL TRAINERI – „Ateliere de meşteşug la Conacul Neamţu”

CALL TRAINERI – „Ateliere de meşteşug la Conacul Neamţu”

 

Din 2017 până-n prezent am ținut aproape de comunitatea de copii din Olari, judeţul Olt, cu peste 12 ateliere de patrimoniu, jocuri și experimente practice sau artistice, concursuri culinare și sportive. În 2020 am derulat un singur atelier online deoarece pandemia ne-a ținut departe de activitățile educaționale fizice.

Anul acesta recuperăm cu o săptămână susținută de ateliere dedicate descoperirii meșteșugurilor din zonă.

Pentru această aventură educațională avem 3 posturi libere de traineri. Candidaţii este bine să fie firi deschise, care au mai lucrat cel puțin ocazional cu copiii sau sunt dornice să se dedice unei astfel de experiențe. Ne interesează să avem alături persoane ce împărtățesc ceva din dragul și respectul față de patrimoniu pe care fundația își clădește inițiativele, curioase de meșterii și meșteșugurile din zonă și care sunt, evident, pregătite de o porție sănătoasă de bucurie și oboseală molipsitoare.

 

Despre ateliere

Atelierele de anul acesta vor presupune o perioadă totală de 7 zile, în perioada 7-13 septembrie 2021. Intervalul are în componență 2 zile de de traseu și pregătire, 4 zile de ateliere propriu-zise și o zi festivă deschisă întregii comunități.

Zilele de ateliere vor fi împărțite tematic în descoperirea și testarea a patru meșteșuguri și îndeletniciri întâlnite în zonă: olăritul, sculptatul în lemn, împletituri și imprimatul cu plante. Vom folosi atât ghidajul și experiența meșterilor din zonă, cât și experimente testate de echipa Pro Patrimonio de-a lungul timpului. 

Ziua festivă închide bucla testelor meșteșugărești cu o expoziție finală, invitați, concursuri și o seară de film.

Programul de lucru cu copiii presupune  ateliere în prima parte a zilei, prânz alături alături de ei și jocuri libere, opțional, pentru cei care doresc și pot rămâne mai mult alături de noi.

Training

Înainte de plecarea la Olari  vom avea o întâlnire, agreată de comun, online/offline pentru prezentarea mai detaliată a atelierelor și pentru un scurt instructaj cu privire la noțiuni de protecție a copilului.

 

Cazare

Cazarea se va face la cort, în curtea Conacului Neamțu. Vom putea pune la dispoziție corturi înalte și spațioase de câte 2 persoane, paturi de campanie și saltea. Rugămintea ar fi ca voi să veniți cu propriul sac de dormit.

Baia echipată din interiorul casei va deservi nevoile grupului.

 

Mâncare

Toate mesele vor fi asigurate de către echipa Pro Patrimonio.

 

Transport

Pentru transport ne vom organiza pe parcurs, tren sau mașini, în funcție de ce mijloace de locomoție dispunem la momentul respectiv.

 

Costuri și Fee-uri

Toate costurile organizatorice ce țin de proiect vor fi suportate de către echipa Pro Patrimonio, iar pe lângă acestea, vom putea acoperi chiar și un fee pentru recompensarea efortului.

 

Aplicație

Toți doritoii sunt rugați să ne trimită:

– un CV

– o scrisoare de intenție

Pentru a reduce cât de mult posibil riscurile de răspândire și infectare cu virusul SARS-CoV-2, toți viitorii traineri vor fi rugați să prezinte la începerea atelierului certificatul de vaccinare sau un test molecular de tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii.

Înscrierile se fac pe adresa propatrimonio.romania@gmail.com pânâ-n data de 23 august 2021.

Ulterior selecției, cei acceptați ca traineri vor fi rugați să ne spună dacă au dietă specială, pentru a putea pregăti din timp meniurile.

 

Contact 

Pentru mai multe detalii, lăsați un mail sau sunați direct la Andreea Machidon: andreeamachidon7@gmail.com / 0723816419.

.

„Ateliere de meşteşug la Conacul Neamţu” este un proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio realizat în parteneriat cu UiPath Foundation.

Exemple de ateliere 2018, 2019, 2020

Conacul Neamţu din Olari se află la începutul procesului de restaurare, s-a început cu intervenţia de urgenţă şi punerea în siguranţă. Din 2018 am demarat restaurarea constantă, pas cu pas. Chiar şi pe parcursul şantierului, conacul este un punct important pentru comunitatea locală, fiind creat „Centrul experimental de Studii şi Educaţie de la Conacul Neamţu din Olari” dedicat acestui loc. Din 2016 se află în proprietatea Fundaţiei Pro Patrimonio.

Jurnal de şantier. Atelierului de Peisaj și Artă.

Jurnal de şantier. Atelierului de Peisaj și Artă.

03 – 04.08.2021 – Zilele 7 şi 8

Epilog.

Chiar dacă marți și miercuri erau zilele de drum pentru voluntari și echipa Pro Patrimonio în ambele zile s-a lucrat intens la curățat locul și finalizat poteca principală. Ne-am bazat exclusiv pe ajutorul copiilor mai mari din Mihăileni, cărora le mulțumim, încă o dată, pentru o implicare exemplară.

Ultimele retușuri din amenajarea grădinii de anul acesta le vom face chiar în săptămâna atelierelor de peisaj și sunet, 23 – 29 august, alături de echipa noastră de încredere 100% din Mihăileni: comunitatea de copii.

Lăsăm liber locul pentru „Concerte pe Siret” 18 – 21 august 2021, un nou proiect conceput şi iniţiat de Pro Patrimonio.

 

02.08.2021 – Ziua 6

Ultima zi de școală de vară am rezervat-o pentru a planta lateralul casei și pentru a curăța malul din spate.

Odată ce ne știu în comunitate copiii din Mihăileni nu concep să nu ne ajute. Am lucrat așadar și astăzi alături de o parte dintre aceștia.

Am încheiat întregul program cu o surprinzătoare și cuprinzătoare vizită de patru ore a Mihăileniului alături de profesorul de istorie din comunitate.

Ne bucurăm că am putut lăsa în urmă o față mai luminoasă a grădinii și un context mai potrivit pentru viitoarele evenimente culturale.

 

01.08.2021 – Ziua 5

Duminică, zi de pauză.

După o săptămână plină de aventuri, ploi aproape zilnice, căutări, drumuri și muncă susținută, am ales o duminică cu activități un pic mai relaxante.

Dimineața am luat pulsul pieței din Mihăileni.

Până la prânz am lăsat frâu liber experimentelor de print botanic, personalizând cu frunze și flori tricourile de șantier. 

După-amiaza am fost primiți într-o vizită deosebită la Conacul Miclescu de la Călinești, de unde ne-am încărcat cu povești ale locului și fotografii cu grădina și casa.

Am adunat priveliști de pe drumuri, legume de la sere din Mihăileni și am încheiat ziua cu o vizită de noapte la o nuntă din sat.

 

31.07.2021 – Ziua 4

Sâmbătă comunală – chemarea la clacă.

Curtea s-a curățat, ornat și pregătit toată dimineața pentru vizita Mihăileniului la clacă. Alături de băieți-ajutoare din sat am „stropit” straturile de plantat cu tocătură de pin, am așezat toate ghivecele cu plante pe poziții, am bordat actuala „piscină” şi viitoarea alee principală cu tablă de corten și am pregătit atelierul de printuri botanice.

În jur de 25 de copii și câtiva adulți s-au alăturat evenimentului de plantare de după-amiază. Cu mulți dintre copii am avut bucuria să ne revedem după un an distanță de la atelierele de anul trecut. Am fost plăcut surprinși să vedem copiii la fel entuziaști și plin viață ca în 2020. Cursa lui „cine a plantat mai multe plante” a fost greu de ținut în frâu. Bine că echipa a făcut față ritmului celor mici. Rezultatele muncii în echipă s-au văzut în cele două ore în fața casei cu plante ornamentale și arbuști de-a lungul gardului.

Recompensa muncilor pământului a ieșit cu plăcinte, gogoși și un recital muzical al unui grup de copii din apropiere.

Am stors ultimele puteri ale copiilor cu un concert de ciocane pentru a-și imprima săculeții-suvenir. 

Final de zi cu leapșa în grădină, udat de plante și povești pe prispă. Ne ajunge pe ziua de azi. Așteptăm cu interes o duminică de relaxare și experimente artistice.

 

30.07.2021 – Ziua 3

O zi cât se poate de intensă la Mihăileni!

Depindem de utilaje mecanizate pentru a ne eficientiza muncile de la grădina și pentru a ne încadra într-un interval de timp deosebit de strâns. Furtuna de ieri a blocat accesul mașinilor în grădină de dimineață și am avut emoții chiar și la prânz că șenilele excavatorului vor putea răzbate prin noroaiele șantierului.

Norocul și bunăvoința oamenilor cu utilaje a fost de partea noastră și am reușit astfel să umplem astăzi șanțul de drenaj.

Alături de acest mare hop, am pregătit pământul pentru viitoarele plantări de sâmbătă, am primit în curte noua familie de plante decorative și cățărătoare și sacii de tocătură.

Viitoarea alee de pietriș a devenit de astăzi o „piscină” cu geotextil și este pregătită temporar ca spațiu-amfiteatru pentru concertul de clacă.

În seara acestei zile pline se face și „botezul” noului sistem de drenaj cu o ploaie consistentă, în spiritul celor ce ne-au obișnuit deja zilele acestea.

 

29.07.2021 – Ziua 2

Maldărele de pământ scad în unele părți, dar cresc în alte zone ale grădinii.

Cod de furtună, piscine de noroi și poteci din geotextil prin casă și grădină.

Această zi n-a fost nici ea lipsită de aventuri pentru echipa Casei Enescu. Lucrările au fost în mare parte împărțite între cei ce-au nivelat bordurile noii alei de pietriș și au început să sape pământul pentru viitoarele zone decorative din fața casei și cei ce-au lucrat „în tranșee” la șanțul de drenaj al casei.

Alături de muncile manuale la lopată, cazma, baros și pregătire de folii, excavatorul ne-a completat și ne-a ajutat pentru o bună parte din sarcini.

Neprevăzutele se țin lanț, însoțite totuși de bună dispoziție, mâncare bună din Siret și ajutorul vecinilor.

28.07.2021 – Ziua 1

Şantierul de peisagistică a pornit!

Chiar dacă echipa avea să se întregească abia după-amiază, lucrările au început în forţă.

Una dintre lucrările majore planificate pentru aceasta săptămână este refacerea aleii principale. Dorim un spaţiu generos cu pietriş în faţa casei, care să o pună în evidenţă mai bine şi să găzduiască mai potrivit evenimentele educaţionale şi culturale ale locului.

Am curăţat aşadar aleea veche de bordură de piatră iar voluntarele peisagiste de la Cluj au trasat noua potecă.

Deşi eram pregătiţi să primim ajutorul mecanizat al excavatorului abia mâine, echipa locală ne-a surprins cu timp liber pentru lucrări şi am început din prima zi să excavăm atât pentru noua alee cât şi pentru noul şanţ de drenaj al casei. Şantierul „s-a înnobilat” pe parcurs cu maldăre de pământ săpat şi noroaie adânci lăsate de la ploaie. Echipa rezistă.

Pe parcursul zilei au venit şi cele trei voluntare de la Bucureşti şi ziua următoare vom fi mult mai pregătiţi să ne luptăm pentru noua grădină a Casei Enescu.

.

Documentarea jurnalului prin texte şi fotografii a fost făcută de Andreea Machidon, coordonatoarea programului de Educaţie pentru Patrimoniu a Fundaţiei Pro Patrimonio. Echipa de lucru: Andreea Machidon, Mihai Puica, Diana Teodora Vacaru, Adina Ispas, Mihaela Lungu, Adina Rachita, Ana Maria Pravicencu, Ruben Mardaru şi Marcu (2 ani).

Detalii despre Şcoala de peisaj, artă și sunet

.

„Școala de peisaj, artă și sunet” este un proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio co-finanţat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

UiPath Foundation este partener al Fundaţiei Pro patrimonio în programul „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” care se derulează de la începutul anului 2020 la Casa lui George Enescu din Mihăileni.

Parteneri ai proiectului: Botoşăneanul, Radio România Muzical, Revista Zeppelin, National Geographic,  AsoP, Filiala Teritoriala Vest, Societatea Internaţională George Enescu din Viena, Fundația Remember Enescu.


Citeşte şi:

Call de participanţi: Şcoala de Peisaj şi Artă

Jurnalul Atelierului de Peisaj și Sunet

 

Call participanți:  Școala de Peisaj şi Artă 

Call participanți: Școala de Peisaj şi Artă 

Pe locuri, fiți gata, grădinărim!

Vara aceasta deschidem sezonul atelierelor la Casa Enescu cu o invitație la „Școala de peisaj și artă” din perioada 27 iulie-3 august. Punem la dispoziție 8 locuri pentru o experiență condensată și intensă fizic de amenajare a curții Casei Enescu de la Mihăileni, judeţul Botoşani, asortată cu după-amieze relaxante de explorări în zonă și experimente artistice ghidate de resursele locului.

Invităm să ni se alăture atât tinerii specialiști din domeniul arhitecturii, peisagisticii sau horticulturii, dar și oamenii general interesați de subiect și dornici să se implice în procesul de transformare al locului.

Despre școala de vară

Programul școlii de vară este centrat în jurul amenajării curții Casei Enescu. În cele 6 zile de lucru, 28 iulie – 2 august, vom încerca să parcurgem secvențe cât mai variate din etapele de amenajare, urmărind ghidajul peisagistului coordonator și al echipei de implementare: înțelegerea planului de peisagistică, trasare și marcare, lucrări efective de pregătire și amenajare a terenului, pietruiri, împletituri, toaletări de arbori și plantări. 

După-amiezile de lucru vor fi răsplătite cu vizite tematice și experimente artistice-botanice ce vor include crearea unei prese de plante, prepararea unor pigmenți naturali din plante și tehnici de imprimare cu plante.

Cazare

Cazarea se va face la cort, în curtea alăturată Casei Enescu. Vom putea pune la dispoziție corturi înalte și spațioase de câte 2 persoane, paturi de campanie și saltea. Rugămintea ar fi ca voi să veniți cu propriul sac de dormit.

Un duș cu boiler va putea fi folosit chiar în interiorul casei, și alte 2 dușuri solare cu cabină de grădină vor fi puse la dispoziția tuturor. Toaleta și chiuveta din interiorul casei vor fi cele ce vor răspunde nevoilor grupului.

Mâncare

Mesele vor fi asigurate de către echipa Pro Patrimonio și vor presupune echipe alternative la micul dejunul pentru aranjarea mesei și ajutor general pentru punerea și strângerea meselor ce vor fi primite la prânz și seara din partea întregii echipe.

Transport

Pentru transport ne vom organiza pe parcurs, tren sau mașini, în funcție de ce mijloace de locomoție dispunem la momentul respectiv.

 Costuri

Toate costurile organizatorice ce țin de proiect vor fi suportate de către echipa Pro Patrimonio.

Înscriere

Înscrierea la Școala de peisaj și artă presupune trimiterea:

– unui CV

– a unei scrisori de intenție

– si menţiunea dacă dispuneți sau nu de un mijloc personal de transport, dacă sunteți dispuși să conduceți până la Mihăileni și să mai primiți pe cineva în mașină, în caz că mai aveți locuri libere.

Pentru a reduce cât de mult posibil riscurile de răspândire și infectare cu virusul SARS-CoV-2, toți participanții vor fi rugați să prezinte la începerea atelierului certificatul de vaccinare sau un test molecular de tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii.

Înscrierile se fac pe adresa propatrimonio.romania@gmail.com  pânâ-n data de 19 iulie 2021.

Ulterior selecției, cei acceptați în școala de vară vor fi rugați să ne spună dacă au dietă specială, pentru a putea pregăti din timp meniurile.

Contact 

Pentru mai multe detalii, lăsați un mail sau sunați direct la Andreea Machidon: andreeamachidon7@gmail.com / 0723816419.

.

ȘCOALA DE PEISAJ ȘI ARTĂ face parte din proiectul cadru: „Școala de peisaj, artă și sunet”, un proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio co-finanţat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

UiPath Foundation este partener al Fundaţiei Pro patrimonio în programul „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” care se derulează de la începutul anului 2020 la Casa lui George Enescu din Mihăileni.

Parteneri ai proiectului: Botoşăneanul, Radio România Muzical, Revista Zeppelin, National Geographic,  AsoP, Filiala Teritoriala Vest, Societatea Internaţională George Enescu din Viena, Fundația Remember Enescu.

Detalii despre proiect: Școala de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu de la Mihăileni

Școala de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu de la Mihăileni

Școala de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu de la Mihăileni

06.07.2021

Veşti bune pentru vara-Enescu!

Proaspăta finanțare aprobată de Administraţia Fondului Cultural Naţional ne întregește planurile de la Mihăileni din acest an pornite alături de UiPath Foundation, iar perioada ce urmează se anunță astfel plină de surprize. Sub numele de „Școala de peisaj, artă și sunet”, anul acesta reunim la Casa Enescu două ateliere centrate în jurul noțiunii de peisaj și a resurselor practice și creative oferite de acesta.

Atelierului de Peisaj și Artă

În perioada 28 iulie – 2 august 2021 şase zile vor fi dedicate Atelierului de Peisaj și Artă pentru reamenajarea curții Casei George Enescu și explorarea artistică a resurselor naturale oferite de grădină și împrejurimile acesteia. Lucrările grădinii, dedicate tinerilor profesioniști din domeniu și a publicului larg, vor încerca să familiarizeze participanții cu etape cât mai variate din trasarea, pregătirea și amenajarea locului, facilitând în același timp vizite de studiu în zonă și baza unor experimente artistice precum prese de plante și pigmenți naturali.

Atelierul de Peisaj și Sunet

În intervalul 23 – 29 august 40 de copii din trei comunități din jurul Casei George Enescu din Mihăileni vor participa la Atelierul de Peisaj și Sunet în care vor exersa roluri de peisagiști, grădinari și artiști botanici prin jocuri și proiecte practice sau artistice. În acord cu specificul locului, studiul sunetului va întregi experiența copiilor alături de specialiști din domeniu și-i va provoca să-și dezvolte abilitățile practice prin construcția propriilor instrumente, experimentând astfel diferitele calități ale esențelor de lemn din zonă.

Materialele adunate în timpul atelierelor și de-al lungul timpului, precum și studiul de teren dedicat din această perioadă vor constitui baza realizării, până la sfârșitul anului, a unui Caiet de Patrimoniu, instrument de explorare creativă a Casei Enescu și a împrejurimilor acesteia prin provocări practice, senzoriale sau artistice. Caietul va fi conceput ca un ghid al locului ce va dezvălui atât povestea, arhitectura și grădina casei, dar și elemente de identitate culturală din imediata vecinătate ce pot fi accesate pietonal, pe bicicletă sau cu mașina. Această resursă  online-offline este oferit publicului larg ce dorește să descopere pe cont propriu povestea casei și a împrejurimilor sale.

„Cu toate provocările cumulate, experiența atelierelor de patrimoniu pentru copii începute anul trecut la Casa Enescu ne-a convins că lungul drum București-Mihăileni merită din plin reluat de câte ori se ivește ocazia. Receptivitatea, interesul și bucuria copiilor din comunitate ne-au impresionat în mod sincer și sperăm ca întâlnirile din acest an să apropie și mai mult comunitatea de copii de inițiativele fundației, de Casa Enescu și istoria ei în general, dar mai mult decât atât, poate de modalitatea de relaționare cu patrimoniul, pe care sperăm să o poată purta mai departe în orice alt context viitor în care se vor afla.” Andreea Machidon – coordonator programe educaționale de patrimoniu Fundaţia Pro Patrimonio

Prin atelierele și activitățile propuse dorim să ducem la bun sfârșit procesul de transformare al Casei George Enescu din comuna Mihăileni, ca ansamblu casă – grădină, într-un centru cultural și educațional. Acesta facilitează programe educaționale și culturale dedicate adulților și tinerilor profesioniști ce doresc să-și completeze cunoștințele teoretice cu exerciții și experimente practice sau artistice și desfășoară activități educaționale adresate copiilor din imediata apropiere pe tot parcursul anului, alături de parteneri Fundația UiPath Foundation, cadrele didactice din zonă și invitați din afara comunității.

 

„Școala de peisaj, artă și sunet” este un proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio co-finanţat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

UiPath Foundation este partener al Fundaţiei Pro patrimonio în programul „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” care se derulează de la începutul anului 2020 la Casa lui George Enescu din Mihăileni.

Parteneri ai proiectului: Botoşăneanul, Radio România Muzical, Revista Zeppelin, National Geographic,  AsoP, Filiala Teritoriala Vest, Societatea Internaţională George Enescu din Viena, Fundația Remember Enescu.


Citeşte şi:

Call de participanţi: Şcoala de Peisaj şi Artă

Jurnal de şantier. Atelier de Peisaj şi Artă

Jurnalul Atelierului de Peisaj și Sunet

 

 

Tablou activitati Școala de peisaj, artă și sunet la Casa George Enescu de la Mihăileni

Ce poti face tu?

Newsletter Donează