23 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
Jurnal de şantier 2022

Jurnal de şantier 2022

Aprilie – noiembrie, şantier şi agricultură

Din 2018 a fost demarată restaurarea constantă, pas cu pas, a Conacului Neamţu din Olari. Aflat pe parcursul procesului de restaurare, conacul este un punct important pentru comunitatea locală.  Pornit din 2021 împreună cu UiPath Foundation a fost creat „Centrul experimental de Studii şi Educaţie de la Conacul Neamţu din Olari” dedicat acestui loc. La fel ca în toate celelalte intervenţii realizate de Pro Patrimonio restaurarea, şantierul şi toate încercările de activare, educare şi coagulare a comunităţii locale sunt procese deschise, publice.

După finalizarea restaurării fațadelor produsă în 2022, anul acesta ne concentrăm eforturile să realizăm reparaţiile şi refacerea finisajelor din spaţiile interioare ale etajului conacului.

Astfel, s-a început lucrul la tavane, unde conacul păstra în mare majoritate doar grinzile din structura acoperișului. Sunt şi câteva excepții: în camera dinspre fațada principală s-a păstrat mare parte din tavanul boltit, iar în loggia de pe latura de nord-vest s-au păstrat fragmente din lambriul de lemn care îmbrăca tavanul.

În prezent s-a refăcut substructura din lați de lemn pentru tencuielile de la tavan și se așează primul strat de vată minerală din pod. Folosim materiale moderne (vată minerală bazaltică, sponsorizată cu generozitate de către Rockwool România, mulţumim!) pentru a nu aduce greutate suplimentară structurii existente și pentru a mări confortul interior al etajului, limitând pierderile de căldură în perioadele reci, când vom încălzi și folosi spațiile.

În paralel se montează și instalația electrică pentru iluminat, prize și întrerupătoare, respectând toate normele tehnice de siguranță în exploatare.

Am început să montăm și copertina de la intrarea secundară. Aceasta a fost demontată anul trecut pentru finalizarea reparațiilor la tencuiala de fațadă. Echipa de dulgheri condusă de domnul Florin Ganea – cel care ne-a ajutat ani de zile cu lucru specializat la Biserica de Lemn de la Urşi – a curățat piesele de lemn și a completat ce lipsea, pentru a reface întreaga copertină.

În cadrul „Centrului experimental de Studii şi Educaţie de la Conacul Neamţu din Olari” am încercat anul trecut soluţii de stabilitate a solului pentru tipuri de terenuri aride, secătuite. Această experiență agricolă pentru grădina de la Conacul Neamţu din Olari a arătat că trebuie lucrat pe segmente mai mici pentru a crea zone de microclimat prielnic. Apoi acestea pot fi extinse încet pe tot terenul.

 În acest sens am continuat plantările pentru perdeaua de protecție contra vânturilor din nord, plantând ramuri de răchită (Salix Viminalis), plantă existentă în zonele viticole unde este utilizată la legarea corzilor de vie. Restul terenului este în continuare folosit pentru mici culturi agricole de producție (floarea soarelui și porumb – soiuri locale).

Îngrijitorii conacului plivesc culturile manual. Ne-am dori să putem achiziționa o motosăpătoare care să facă munca mai eficientă şi manopera aferentă. Îngrijitorii sunt angajaţi din comunitatea locală şi lucrează în același timp și pentru a ajuta echipele de meșteri care restaurează conacul.

Iunie

Camera căreia datorită detaliilor arhitecturale îi spunem “capela” începe să se contureze. Meşterii restauratori împreună cu îngrijitorii conacului au reparat tavanul, au pus instalaţia electrică şi tocmai au terminat de dat cu tinci, astfel încât spaţiul arată dintr-o dată mult mai aerisit.

Iulie

Septembrie

La începutul toamnei a fost recoltată floarea soarelui şi porumbul cultivat pe terenul din jurul conacului. Vindem aceste cereale pentru lemnele de foc și alte cheltuieli pentru plantațiile viitoare. Cu ajutorul unui donator privat am putut cumpăra o motosapă, de mare ajutor în lucrările agricole următoare. Îi mulţumim cu recunoştinţă. Paşi mărunţi dar care creează un întreg.

În perioada 30 august – 3 septembrie 2022, Conacul Neamţu din Olari, a devenit pentru al VII-lea an consecutiv gazda Caravanei de Patrimoniu a Fundației Pro Patrimonio. Tema celor cinci zile de ateliere educaţionale fiind „Povestea satului meu”.
Aproximativ 20 de copii din comunitatea locală au beneficiat de un program intens de ateliere practice și creative coordonate de tema descoperirii propriului sat şi a contextului cultural și natural pe care acesta îl are. 
Programul este realizat cu sprijinul UiPath Foundation.
 

Octombrie

Am profitat de o toamnă încă caldă la Conacul Neamţu din Olari. Montăm izolația donată de ROCKWOOL sub pardoseala de peste beci ca să putem încălzi în viitor camera de la etaj. În curând vom putea găzdui atelierele copiilor şi în conac, nu doar afară, în zilele de vară.
 

Credit foto: Daniela Gheorghiu

Credit foto: Raluca Munteanu

Noiembrie

La finalul încă unui an de şantier extins, Conacul Neamţu din Olari vi se prezintă luminos în lunca Olteţului, speranţă şi pentru alte monumente istorice care pot fi salvate şi înzestrate cu o nouă viaţă.  
 
Mulţumim donatorilor noştrii individuali care aleg să susţină acest proiect de durată precum şi companiilor care ne sprijină constant.

Credit foto: Ovidiu Serghe


Citeşte şi: 

Kituri pentru copii “Patrimoniul la Pachet, stilul Art Nouveau” la Casa George Enescu din Mihăileni și Conacul Neamţu din Olari

Jurnal de şantier 2021

Ce poti face tu?

Newsletter Donează