25 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
≡
În iunie 2026, arh. Raluca Munteanu, coordonator al Fundației Pro Patrimonio, a participat la cea de-a V-a ediție a cursului internațional Conservation of Modern Architecture (MARC), organizat în Finlanda de Fundația Alvar Aalto, în parteneriat cu ICCROM și Agenția Națională a Patrimoniului din Finlanda. Pentru o săptămână, 26 de specialiști în patrimoniu din 23 de țări au discutat, vizitat și dezbătut o întrebare care ne preocupă și pe noi: cum conservăm clădirile secolului XX, atunci când multe dintre ele sunt încă prea puțin studiate, prea puțin cunoscute și, de multe ori, prea puțin apreciate?
MARC nu e un curs nou. Prima ediție a avut loc în 1999, urmată de încă trei, până în 2011. După o pauză de mai bine de un deceniu, Fundația Alvar Aalto a decis să-l readucă, sub un titlu care sună mai degrabă ca un manifest decât ca un curriculum: Modernism in Flux — modernismul în mișcare, în transformare.
Tema din 2026 a fost privită din trei unghiuri complementare: conservare, sustenabilitate și reconversie (re-use). Practic, nu e vorba doar despre cum păstrăm o clădire modernistă așa cum a fost construită, ci și despre cum o adaptăm pentru oamenii de azi, cu standardele de eficiență energetică și confort, fără să-i pierdem valoarea și identitatea.
Cursul a avut o componentă online teoretică, urmată de un program intensiv de o săptămână, desfășurat direct la sursă — în clădiri proiectate de Alvar Aalto și cu studii de caz concrete.
Alvar Aalto (1898–1976) este, probabil, cel mai influent arhitect finlandez al secolului XX și una dintre figurile centrale ale modernismului internațional. Ce-l diferențiază de mulți contemporani ai săi e felul în care a tratat modernismul ca pe ceva profund uman: cărămidă, lemn, forme organice, lumină naturală — într-o perioadă în care arhitectura modernă era adesea asociată cu betonul rece și liniile rigide.
Momentul ales pentru această ediție a cursului nu e deloc întâmplător. La finalul lunii iulie 2026, Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO se reunește la Busan, în Coreea de Sud, pentru a decide includerea unei serii de 13 clădiri și ansambluri proiectate de Alvar, Aino și Elissa Aalto pe lista patrimoniului mondial. Propunerea, pregătită de mai bine de patru ani de Agenția Națională a Patrimoniului din Finlanda, a primit deja avizul pozitiv al ICOMOS, organismul internațional care evaluează astfel de nominalizări. Cu alte cuvinte, participanții la curs au discutat despre conservarea operei lui Aalto chiar în lunile în care lumea decide oficial cât de universală este valoarea ei.
În loc de amfiteatre, participanții au avut ca spații de lucru câteva dintre cele mai importante clădiri ale lui Aalto:
Din 2019, Fundația Pro Patrimonio derulează proiectul de cercetare Texturi uitate, dedicat tencuielilor istorice de pe fațadele clădirilor interbelice din București. Prima etapă a constat în identificarea și documentarea tipurilor de tencuieli și finisaje folosite în perioada interbelică — de la similipiatră la mozaicul de ciment șlefuit — și a modului în care acestea se degradează în timp. Rezultatul a fost un ghid practic, Texturi uitate: Bucureștiul interbelic. Rețetar de tencuieli, publicat în 2019 și reeditat în 2021.
A doua etapă a proiectului, începută în 2023, a dus cercetarea mai departe: echipa a realizat probe și teste de reparație pe clădiri istorice din București și Timișoara, pentru a înțelege ce metode de intervenție respectă materialul original și principiul minimei interferențe.
Provocarea pe care o întâmpină patrimoniul bucureștean este aceeași: cum documentezi, înțelegi și păstrezi materiale și texturi care nu sunt (încă) suficient studiate, într-un context în care presiunea de a moderniza sau înlocui e mereu mai mare decât cea de a păstra.
Dincolo de schimbul de experiență cu colegi din 23 de țări, participarea la MARC 2026 a fost și o confirmare: metodele și întrebările cu care lucrăm la Texturi uitate — inventariere, înțelegere a degradărilor, teste de reparație la scară mică, principiul minimei intervenții — sunt aceleași cu care lucrează și instituții din mai toate părțile lumii.
Experiența și conexiunile din această ediție vor influența direct activitatea noastră viitoare de cercetare și conservare a patrimoniului modernist românesc — fie că vorbim despre continuarea proiectului Texturi uitate, fie despre alte clădiri din perioada interbelică și postbelică pentru care documentarea încă nu a început.
Autor Ruxandra Sacaliş/ Editor Mirela Duculescu/ Design grafic Mona Petre
Publicația gândită ca un ghid-rețetar concentrează informații utile, teoretice și practice, despre materiale, ingrediente, rețete, tehnici de finisare, texturi decorative, unelte de lucru și degradări des întâlnite la clădirile moderniste din București. El este destinat unei utilizări practice şi își propune să fie un instrument de conștientizare de către publicul larg și specialiștii în domeniu în legătură cu semnificația culturală și istorică a tencuielilor interbelice.
Soclu de similipiatră cu rosturi adânci și margini frecate pe Intrarea Argeaua. Se observă detaliul buceardat cu grișul de marmură expus.
Prezentăm comparativ și un exemplu de la o casa vecină unde s-au făcut reparații recente ale soclului, care însă au acoperit detaliile fine ale similipietrei.
📷 Andrei Mărgulescu
.
Detalii din proiectul „Texturi uitate – Bucureştiul Interbelic”, proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio desfăşurat în toamna anului 2019 şi finalizat prin ghidul Texturi uitate: Bucureştiul interbelic. Reţetar de tencuieli, autor Ruxandra Sacaliş.
Cercetarea practică pentru repararea gardului de similipiatră este la faza în care se refac zonele complet deteriorate. Tencuiala desprinsă s-a îndepărtat. S-a refăcut substructura din zidărie deoarece era complet măcinată de umiditate și instabilă. Pe noua structură s-a aplicat o tencuială de similipiatră care se prelucrează după desenul original.
Întâi s-au realizat câteva probe de tencuială pentru a decide granulația și compoziția. Pentru a nu îi altera culoarea nu s-a folosit nisip, ci doar praf de piatră albă cu proporția 1/2 (ciment / praf de marmură).
Tencuiala se aplică și se lasă cam o zi să se întărească, după care se trasează desenul și se buceardeză.
Marginile lise se realizează prin drișcuire la aplicarea tencuielii.
Există o diferență de culoare față de tencuiala veche, dar acest lucru se datorează îmbătrânirii finisajului vechi și erodării în timp sub acțiunea apei, vântului, soarelui.
Cercetarea practică continuă.
Studiind tipurile de tencuieli și texturi – incredibil de diverse ca formă, materialitate și prelucrare – am observat și tipurile de degradări care se întâlnesc. Multă lume ne întreabă cum se repară. De aceea echipa Pro Patrimonio continuă să studieze practic modalități de intervenție pentru diferite situații. În prezent avem în studiu reparații la un soclu de gard din similipiatră buceardată, care era desprinsă și fisurată, și curățirea desenelor graffiti de pe diferite tipuri de tencuieli.
Problemele întâlnite la gard sunt mult mai complexe decât estimarea inițială: umiditate foarte ridicată în structura de cărămidă, straturi suport de calitate slabă, desprinderi pe arii mult mai extinse decît analiza inițială. Deocamdată se lucrează la reparația structurii și îndreptarea zidului (era înclinat pericolos spre stradă).
În privința curățării desenelor graffiti de pe fațadă am avut discuții tehnice și câteva probe practice cu firma Clean Teach Expert, care folosește soluții gel pentru dizolvarea pigmenților din vopselurile graffiti pe care le spală apoi cu jet de apă fierbinte. Desenele vechi se dizolvă mai greu și au nevoie de a fi frecate cu o perie moale, care însă poate eroda din tencuielile cu suprafață slabă. Este important ca după curățare, fațada să fie tratată cu o soluție de protecție care să împiedice viitoarele vopsele spray să intre în profunzime, în lispa unei politici funcționale și coerente a primăriei de a descuraja acest tip de vandalizare a orașului.
Cercetarea practică continuă.
O tencuială simplă de var cu pigment de culoare roz „pompeian” care îmbracă fațada unei case interbelice. În ciuda faptului că vegetația pe fațadă oferă o notă romantică unei case, ea contribuie la degradarea tencuielii. E bine ca aceasta să fie tunsă des, iar dezvoltarea ei pe fațadă să fie controlată.
În plus trebuie ştiut că acest tip de viță ca cea din imagine, cunoscută ca viță canadiană, se fixează cu ajutorul unor discuri aderente care eliberează substanțe ce pot afecta tencuiala pe termen lung.
Detalii din proiectul „Texturi uitate – Bucureştiul Interbelic”, proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio desfăşurat în toamna anului 2019 şi finalizat prin ghidul Texturi uitate: Bucureştiul interbelic. Reţetar de tencuieli, autor Ruxandra Sacaliş.
Detaliu de soclu cu tencuială de similipiatră șpițuită care prezintă o degradare din cauza umezelii. Burlanele neîntreținute sau poziționate greșit și trotuarele care nu au o pantă corectă de evacuare rapidă a apelor pluviale favorizează stagnarea apei, pătrunderea umezelii și deteriorarea în timp a tencuielii de soclu.
Introducerea de utilități noi – cum e țeava de gaze – constituie o degradare frecvent întâlnită la clădirile istorice din București. Poziția noilor obiecte este dictată de nevoile practice fără a lua în considerație caracterul istoric al fațadei și posibilitatea ca acestea să fie cât mai puțin invazive la nivel vizual.
Foto: Andrei Mărgulescu
.
Detalii din proiectul „Texturi uitate – Bucureştiul Interbelic”, proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio desfăşurat în toamna anului 2019 şi finalizat prin ghidul Texturi uitate: Bucureştiul interbelic. Reţetar de tencuieli, autor Ruxandra Sacaliş.
Noile utilități sunt bine-venite, dar când sunt poziționate aleatoriu pe o fațadă istorică, ajung să o sufoce și să degradeze finisajele prin prin tot felul de găuri și prinderi. În această imagine a unei case din cartierul Icoanei, „aranjamentul” țevilor și a aparaturii de gaze, a cutiilor poștale sau a interfonului dăunează esteticii clădirii, dar și experienței urbane.
Foto: Andrei Mărgulescu
.
Detalii din proiectul „Texturi uitate – Bucureştiul Interbelic”, proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio desfăşurat în toamna anului 2019 şi finalizat prin ghidul Texturi uitate: Bucureştiul interbelic. Reţetar de tencuieli, autor Ruxandra Sacaliş.
De cele mai multe ori intervențiile nepotrivite, de tipul graffiti, instalarea de utilități noi sau reparațiile nepotrivite degradează finisajele istorice de fațadă. Acest soclu din mozaic de ciment bej-gălbui a suferit mai multe intervenții care nu țin cont de natura istorică a clădirii sau de caracterul estetic și arhitectural al materialului.
Tencuielile istorice interbelice sunt vulnerabile, în primul rând pentru că sunt încă prea puțin studiate și cunoscute. Proiectul la care lucrăm își dorește să le revalorifice pentru a le înțelege mai bine și a le putea conserva corespunzător în viitor.
Credit foto: Andrei Mărgulescu
.
Detalii din proiectul „Texturi uitate – Bucureştiul Interbelic”, proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio desfăşurat în toamna anului 2019 şi finalizat prin ghidul Texturi uitate: Bucureştiul interbelic. Reţetar de tencuieli, autor Ruxandra Sacaliş.
Detaliu de tencuială din similipiatră cioplită de culoare bej-gălbuie cu focus pe placa cu numele arhitectului, confecționată și ea tot din mortar.
Credit foto: Andrei Mărgulescu
.
Detalii din proiectul „Texturi uitate – Bucureştiul Interbelic”, proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio desfăşurat în toamna anului 2019 şi finalizat prin ghidul Texturi uitate: Bucureştiul interbelic. Reţetar de tencuieli, autor Ruxandra Sacaliş.
