25 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
Privind înapoi cu luciditate. Pro Patrimonio la 25 de ani

Privind înapoi cu luciditate. Pro Patrimonio la 25 de ani

ianuarie 2025

Rațiunea pentru care a fost creată Fundația Pro Patrimonio România în anul 2000, adaptarea cumpănită la contextul local, flexibilitatea strategică și proiectele de impact și cursă lungă ne arată că organizația și-a dovedit utilitatea.

Ideea cardinală pe care a avut-o arhitectul fondator Șerban Cantacuzino ar trebui reafirmată: fundația a fost creată folosind modelul anglo-saxon National Trust, care s-a adaptat în timp din cauza situației complet diferite dintre societatea britanică și cea românească.

Pro Patrimonio a dezvoltat o strategie progresivă, care a pornit de la teme de informare și dezbatere aparent minore, reușind să creeze un cerc de interes destul de important – București, Brașov, Câmpulung. A urmat apoi etapa a doua: pasul decisiv de salvare a imobilelor, dublat de principiul afirmat de Șerban Cantacuzino – protecția unor monumente de importanță deosebită prin donații. Accesul la donatori a generat un anumit gen de cunoaștere legat de relații sociale, a creat un grup de membri susținători din afara României și a influențat alte organizații să facă chestiuni similare. Mă refer la un proces de cooperare de tip rețea, precum filialele Pro Patrimonio din Anglia și Franța, întotdeauna prezente.

Pro Patrimonio nu s-a oprit, strategia a evoluat în mod firesc către probleme sesizate la nivel de teritoriu. Primul proiect a fost 60 de biserici de lemn, care a pornit în 2009 de la o observație simplă: în mediul rural există valori care punctual par mărunte, dar care privite în ansamblu devin un patrimoniu foarte prețios. Doar luate în considerare ca ansamblu au putut fi salvate, cazul multiplu premiat în 2021 al bisericuței de la Urși fiind unul exemplar, bazat pe un proces lent, în care colaboratorii și voluntarii au lucrat cu pasiune cot la cot.

Felul în care Pro Patrimonio își aplică strategia este flexibil și bazat pe explorare. Cum începem un proiect, fără să știm cum se termină? este, de fapt, prima întrebare despre cum administrăm și ce facem după finalizarea unui proiect. Nu există ideea de a părăsi locul, ci de transmite mai departe, către comunitățile locale, valori și cunoștințe; astfel a apărut proiectul de educație pentru patrimoniu. Administrarea corectă a patrimoniului pornește de la educație ca vârf de lance și instrument care poate să transmită pe termen lung un efort făcut punctual.

Un alt principiu de acțiune este reciprocitatea în comportamentul față de patrimoniul pe care nu poți să-l întreții, dar știi că trebuie să-l transmiți mai departe, uneori în situații limită. În plan intern căutăm soluții pornind de la bunul simț și gesturi normale în relația cu valorile, transmisibilitatea, întreținerea și utilizarea corectă a patrimoniului, nimic excesiv (proiecte precum studiul tencuielilor istorice, întreținerea unei biserici etc.).

Noi nu am făcut segregări (de profesii, vârste, funcții) în proiectele Pro Patrimonio. Am lucrat cu cine s-a putut și ne-am adaptat la fiecare caz în parte. România este stratificată, apar segregări și diferențe de percepție în ceea ce privește istoria, tradiția, patriotismul, responsabilitățile, ceea ce face ca o serie întreagă de pierderi să fie neașteptate, inutile. Este o înțelegere diferită asupra valorilor.

Nu putem să fim indiferenți la distrugerea patrimoniului național și a celui din țările vecine. Patrimoniul nu are granițe, e o preocupare normală.

Ne dorim ca pe termen lung să transmitem sistemul Pro Patrimonio care să fie metabolizat ca model la nivel general, în care preocuparea pentru patrimoniu să devină o normalitate.

Șerban Sturdza

World Monuments Fund Anunță 2025 World Monuments Watch

World Monuments Fund Anunță 2025 World Monuments Watch

15 ianuarie 2025

Astăzi la New York, World Monuments Fund prezintă în cadrul World Monuments Watch 2025 nominalizările pentru 25 de locuri istorice care se confruntă cu provocări majore, cum ar fi schimbările climatice, turismul, conflictele și dezastrele naturale.

2025 Watch din acest an include o mare varietate de situri de patrimoniu cultural, cum ar fi țesătura urbană istorică din Gaza; Casa Profesorului din Ucraina din Kiev; Coasta Swahili a Africii; Orașul Vechi Antakya, Turcia; Capela Sorbonei, Franța; și Sălile de adunare, Irlanda de Nord. Cele 25 de site-uri reprezintă 29 de țări de pe cinci continente și Luna!

„The Watch subliniază angajamentul World Monument Fund de a se asigura că conservarea patrimoniului nu numai că onorează trecutul, ci contribuie în mod activ la construirea unui viitor mai durabil, mai incluziv și mai rezistent pentru comunitățile din întreaga lume și nu numai”, a spus Președintele și CEO-ul WMF, Bénédicte de Montlaur.

Explorați siturile de patrimoniu pe 2025 Watch și aflați cum vă puteți implica în protejarea acestui patrimoniu de neînlocuit: https://www.wmf.org/world-monuments-watch/2025

Nu putem să nu remarcăm ineditul nominalizării astrului ceresc, luna, şi atenţia acordată acestor interacţiuni ale ştiinţei spaţiale înalte. Pe măsură ce se deschide o nouă eră a explorării spațiului, este necesară colaborarea internațională pentru a proteja rămășițele fizice ale aterizărilor timpurii pe Lună și pentru a păstra aceste simboluri durabile ale realizărilor umane colective.

Descoperiți cele 25 de situri de patrimoniu!

 

Istoric al colaborărilor cu World Monument Fund 

Watch Day 2014. Biserica de Lemn de la Urşi

Organizaţia internaţională World Monuments Fund a inclus ansamblul bisericilor de lemn din nordul Olteniei şi sudul Transilvaniei în programul Watch 2014, ca recunoaştere a pericolului iminent ce ameninţă aceste clădiri de patrimoniu şi ca recunoaştere a valorii culturale și economice pe care o au pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor. 

În 2014, cu sprijinul World Monuments Fund, a avut loc evenimentul internațional dedicat monumentelor istorice Watch Day, o celebrare bienală a patrimoniului cultural ce prilejuiește adunări în jurul a zeci de situri istorice din întreaga lume. Bisericile de lemn din sudul Transilvaniei și nordul Olteniei au fost incluse pe lista celor mai amenințate 7 situri de patrimoniu din Europa în 2014. Cu această ocazie, Fundația Pro Patrimonio a organizat un eveniment Watch Day în satul Urși, județul Vâlcea, pentru a atrage atenția asupra unui patrimoniu arhitectural prea puțin cunoscut. În satul Urși s-a inaugurat Muzeul Bisericii de lemn, cu expoziția „Biserica de lemn din Urși reașezată în comunitate”.

 

 

Un film de conștientizare și sensibilizare realizat de Fundația Pro Patrimonio, World Monuments Fund  și Asociația Pro.Do.Mo.

https://bit.ly/Magheru 

În anul 2016, organizația internațională World Monuments Fund a nominalizat Bucureştiul, la propunerea Asociației Pro.Do.Mo. împreună cu Fundația Pro Patrimonio, printre siturile istorice cele mai ameninţate de distrugere din lume. WMF alege situri şi obiective de patrimoniu care au valoare urbanistică la nivel international și se ocupă de peste 50 de ani cu salvarea patrimoniului arhitectural și cultural universal.

Capitala României a fost nominalizată la categoria „centru istoric în pericol” pe lista 2016 World Monuments Watch din cauza demolării sau abandonării clădirilor de patrimoniu, a dezvoltării necontrolate și a intervențiilor de  reabilitare distructive. În consecință, orașul a fost inclus într-un program de monitorizare privind politicile publice de protecție a patrimoniului. Riscul iminent în faţa unui cutremur de proporţii pune în pericol majoritatea clădirilor de patrimoniu ale oraşului.

Un an într-un film

Un an într-un film

Anul 2024 a fost marcat de dezvoltarea programului de Educație pentru Patrimoniu prin derularea unei caravane ce a definit și întregit rețeaua de case istorice și comunități în care fundația activează. În caravană, o parte din echipa de bază și o echipă de voluntari cu experienţă au plecat pentru un total de aproximativ 20 de zile toamnă în cele cinci destinații de explorare răspândite în locuri pline de poveste: Casa Enescu, de la Mihăileni; Casa de la Viscri; Vila Golescu, de la Câmpulung Muscel; Conacul Neamțu, de la Olari; Biserica Pojogi din Vâlcea.

Fiecare casă și grădină gazdă s-a deschis publicului majoritar de copii timp de două zile cu expoziții, ateliere specifice, concursuri cu premii, probe culinare, seară de film.

Apoi, pe finalul toamnei și începutul lunii decembrie, după etapa de desfăşurare cu prezenţă fizică în teritoriu a proiectului, s-a intrat într-o etapă nouă, cea a kiturilor de patrimoniu. 125 de copii din cele cinci comunităţi din județe diferite (Botoşani, Braşov, Argeş, Vâlcea şi Olt) au primit şase exemple de KIT-uri. Acestea se vor lucra  după un calendar care se va derula din decembrie până în finalul lunii martie 2025, iar în aprilie 2025 urmând a doua caravană.

Pentru prima dată am experimentat și realizarea unor târguri organizate ad-hoc în fiecare comunitate. Acestea au fost testul fiecărui grup de copii de arăta comunității ce au reușit ei să facă în timpul atelierelor de patrimoniu. Iar cei ce-au reușit exercițiul până la capăt chiar au înnobilat acțiunea cu acte caritabile, o parte din banii strânși ajungând sub formă de pachete către nevoiași sau sprijinirea unor centre cu copii în dificultate.

Continuăm misiunea și pregătim aventuri noi și pentru anul acesta!

Toată această efervescență a fost prinsă într-un film realizat de Alin Iacob.

„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.

Citeşte şi:

MISIUNEA CRĂCIUN „îndeplinită”

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Se pregătesc primele atelierele – KIT

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

MISIUNEA CRĂCIUN „îndeplinită”

MISIUNEA CRĂCIUN „îndeplinită”

Sărbătorile de iarnă se odihnesc liniștite în comunitățile copiilor din Caravana de Patrimoniu!

Copii, traineri și prieteni ai:

 -Casei Enescu, de la Mihăileni

-Casei Viscri

-Vilei Golescu, de la Câmpulung Muscel

-Conacului Neamțu, de la Olari

-Bisericii Pojogi,

au avut anul acesta bradul mai bogat cu ornamente făcute și vândute de copii și mesele mai dulci și mai arătoase cu turte dulci ornate.

Comunitățile s-au mobilizat și organizat exemplar, deși nu este deloc ușor să bricolezi machete și obiecte cu pretenții de produse frumoase și vandabile și mânuierea anumitor scule necesită multă atenție și disciplină.

Comunitatea de la Pojogi, Vâlcea

Târgurile organizate ad-hoc au fost testul fiecărui grup de a se arăta comunității, iar cei ce-au reușit exercițiul până la capăt chiar au înnobilat acțiunea cu acte caritabile, o parte din banii strânși ajungând sub formă de pachete către nevoiași sau sprijinirea unor centre precum cel al copiilor cu autism din Câmpulung Muscel.

Startul a fost dat de comunitatea din Mihăileni unde copiii de clasa a III-a şi a IV-a a Şcolii Gimnaziale M.E Cosmovici au invitat sătenii la la Târgul de Crăciun care s-a ţinut la Căminul Cultural, vineri 19 decembrie, începând cu ora 9.00.

„Noi am adunat 1470 lei. Am stabilit de comun acord cu părinții să pregătim 24 pachete cu alimente, astfel încât fiecare elev participant să poată dona unei persoane nevoiașe câte un pachet.

 Vă mulțumim pentru tot !

Ne-am bucurat tare mult de aceste zile, elevii au învățat lucruri noi, dar, cel mai important, au învățat să conlucreze și să fie o echipă  pentru un scop nobil.”

Patrimoniul este despre oameni și valorile pe care aceștia le transmit de la o generație la alta. Kit-urile și Caravana de Patrimoniu ajută copii în procesul de explorare individuală, îi apropie de nucleul familiei și de grupul de prieteni și profesori, iar în final încearcă să ne readucă pe toți împreună, recreând în mod autentic sărbătorile și zilele împreună, ca liant al unor comunități care conlucrează.

Continuăm misiunea și pregătim aventuri noi și pentru anul ce va veni! Bucuria și entuziasmul copiilor sunt confirmările sigure că merită să mergem înainte.

Mulţuimiri speciale echipei The Plot pentru printuri și sprijin în realizarea Caietelor de Patrimoniu.

„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.

 

Citeşte şi:

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Se pregătesc primele atelierele – KIT

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

În ajun de Moș Nicolae, Pro Patrimonio a umplut cutii gigantice de carton, cu materiale, scule, caiete de patrimoniu, jocuri și varii surprize pentru cei 125 de copiii din comunitățile în așteptare ale: 

-Vilei Golesu de la Câmpulung Muscel

-Casei Enescu, de la Mihăileni

-Casei Viscri

-Conacului Neamțu, de la Olari

-Bisericii Pojogi.

Atelierele KIT dedicate Vilei Golescu și Casei Enescu au pornit din 23 noiembrie și s-au desfășurat în comunitățile menționate până la începerea vacanței de iarnă. Este prima dată când echipa educației de patrimoniu se extinde cu adevărat prin mâinile, dibăcia și curajul profesorilor și colaboratorilor de pe teren și sperăm ca acesta să fie doar începutul unor activități care să ne permită să ajungem la cât mai mulți și cât mai departe.

A curs multă creativitate din partea copiilor care s-au întrecut în meşteşugăreli cu sclipici, lână netoarsă, rondele de lemn, globuri de sticlă suflate manual, turtă dulce ornată și mai ales cu povești însușite prin proiecte practice ale unor case pline de istorie și farmec.

Dacă doriţi să vedeţi cum au fost create produsele la care vă invităm la târg, filmul realizat de Alin Iacob surprinde rotund toată efervescenţa copiilor şi a trainerilor.

 

Citeşte şi:

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Se pregătesc primele atelierele – KIT

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

Celebrate Romanian Heritage at our London Festival!

Celebrate Romanian Heritage at our London Festival!

Fundatia ADEPT & Pro Patrimonio invite you to a

ROMANIAN FESTIVAL

The Romanian Cultural Institute

1 Belgrave Square, London SW1X 8PH

 

Tuesday 21st January 2025 at 6pm

Fundatia ADEPT 20th Anniversary

Exhibition private view: British Painters in Transylvania

Talk by Dr John Akeroyd: Transylvania’s Flowers & Countryside

Reception with Romanian food & wine

&

Wednesday 22nd January 2025 at 6pm

Pro Patrimonio 25th Anniversary

Live in concert: Alexandru Tomescu & Dragos Ilie

Talk by Jeremy Musson: The Role of Beauty in Cultural Heritage & Conservation

Reception with Romanian food & wine

 

RSVP:

Link to register for ADEPT reception (21.01.25) – donations invited

Link to tickets for Pro Patrimonio reception (22.01.25) – £25

 

The exhibition will be open on Wednesday 22nd January 10am – 3pm then continue, week days only,

2pm – 4pm, until Tuesday 4th February 2025

Brochure_Romanian festival 2025

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Câmpulung Muscel, noiembrie 2024

 

Gata, am intrat oficial în modulul de Crăciun!

33 de copii (căci ar fi fost mult mai mulți dacă spațiul ne permitea) și ajutoare locale de bază au umplut livingul doamnelor Golescu. Am avut un grup mixt de copii din Câmpulung și din Lerești, și am testat cu succes împrietenirea copiilor din medii diferite sub steagul aventurilor de patrimoniu.

De sub bagheta atelierelor pline de zvâc și sclipici a ieșit:

– o colecție de case-machete luminoase pozate cu fundal de cărți bătrâne și înțelepte lăsate de familia Golescu

– o familie extinsă de arbori genealogi lemnoși verificați la telefon cu mame și mătuși, neîncăpători atunci când familia își ia, bineînțeles, în calcul și membrii necuvântători

– o colecție creativă de idei de valorificare a spațiilor interioare ale Vilei Golescu și casei Enescu, de unde ne amintim cu plăcere de prezentarea plină de detalii și mister a unui escape room cu tematica represaliilor comuniste, de sălile cu jocuri și muzică, camerele cu tematici culinare sau evenimentele caritabile care ajută copii defavorizați

– un pachet de ornamente de Crăciun bricolat pe parcursul unei zile maraton de creativitate: Chiar și copiii au fost uimiți de propriile creații: globuri prețioase de sticlă atent decorate și pictate, rondele și conuri înveselite cu diverse elemente din grădina vilei, elemente nedefinie colate cu materiale naturale și cărți poștale atent mânuite cu desen și decor

– chiar și un coș de turtă dulce atent personalizată cu pastă de zahăr ….și multă poftă de a fi direct devorată.

S-a muncit cu mult entuziasm pentru ornamente și proiecte ce au mers atât acasă la fiecare copil, dar au și rămas pe poziții la Vila Golescu pentru Târgul de Crăciun din decembrie, unde decorațiile vor putea fi cumpărate de publicul larg, pe fundalul plin de emoții al concursului cu premii „cel mai reușit stand de Crăciun”.

Chiar și cu mai puțin sclipici:

– Pauze de joacă liberă în curtea Vilei Golescu au părut constant insuficiente

– Gustări aduse de noi, dar mai ales de copii și părinții implicați

– Prânzurile calde cu toții la masă ne-au pus chiar și în ipostaza de grup silențios….de foame, bineînțeles.

„- Doamna, dar ne luați și la Târgul de Crăciun, da?”

„- Cum adică doar 2 zile…doar atât?”

….peste toate, domnește un plăcut sentiment al acestui întreg proiect, răsfirat momentan prin urbanul mic și ruralul din țară, care te îndeamnă să construiești și vrei să crești mai mult acest nou gând-idee de CONAC AL COPIILOR.

Patrimoniul este al nostru, al tuturor, dar credem că este cu atât mai mult al copiilor, căci ei vor prelua ștafeta istoriilor cu sens pentru a le duce și a le transforma în viitor…un viitor care chiar își ascultă trecutul și-l înțelege pentru ca derapaje majore să fie evitate cu brio…..căci mai multă istorie n-ar fi stricat poate nici în lumea adulților din zilele acestea.

„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.

Citeşte şi:

Se pregătesc primele atelierele – KIT

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

Transportul iconostasului la UNARTE

Transportul iconostasului la UNARTE

În octombrie 2024 cu ajutorul Universității Naționale de Arte din București, a fost desfăcut iconostasul și transportat la București pentru restaurare la Departamentul de Restaurare.

Iconostasul sculptat în filigran, a cărui vechime este neclară, reprezintă probabil cel mai valoros bun patrimonial. Cel mai plauzibil acesta aparține unei perioade anterioare construirii bisericii (sec. XVIII?) şi este posibil să fi fost modificat ca să încapă în noua construcţie.

Context

Inclusă din anul 2014 în proiectul 60 de biserici de lemn (alături de Biserica de Lemn de la Urși aflată aproape, la 10 km) biserica de lemn din cimitirul satului Şirineasa constituie un caz special (care înglobează în sistemul constructiv două tehnici rare).

În 2016, cu ajutorul programului 7 Most Endangered al Europa Nostra este realizată documentația tehnică pentru proiectul de conservare a bisericii.

În 2017 s-a făcut un prim pas printr-o intervenție de urgență care să conserve structura și valorile bisericii pînă la obținerea fondurilor necesare pentru întregul proces de conservare

În 2023 se constată o deteriorare majoră a structurii, protecția temporară fiind deja prea veche (folia de protecție este ruptă, sprijinirile sunt în parte deplasate etc.). Ca urmare, au fost realizate lucrări urgente de reparație la nivelul acoperișului și al bolții pentru a opri degradarea.

La finalul lunii decembrie 2023 se realizează o suprastructură de protecţie cu ajutărul căreia a fost protejată întreaga clădire şi a permis realizarea intervenţiilor la iconostas de anul acesta.

Necesar

În anul 2025 şantierul trebuie să continue cu reparația bolții de împletitură de nuiele și refacerea structurii de lemn a șarpantei. Pentru aceasta avem nevoie pe mai departe de suport financiar, bugetul estimat fiind de 55.000 euro.

Mulţumim pentru sprijinul de până acum: UNARTE, Fondation de France și Fundației Casa Storck precum şi companiei Eptisa Romania.

Credit foto: UNARTE

 DONEAZĂ PENTRU ŞIRINEASA

Citeşte şi:

Finalizarea structurii de protecţie pentru Biserica de lemn de la Şirineasa

Prezenţă internaţională – Country Life

Prezenţă internaţională – Country Life

Biserica de Lemn de la Urşi trece graniţele şi este prezentată publicului internaţional al revistei britanice Country Life. Pe parcursul verii, o mică delegaţie de reportei ai revistei a venit în România şi a documentat câteva din locurile de intervenţie ale Fundaţiei Pro Patrimonio şi Mihai Eminescu Trust.

Îi mulţumim domnului Jeremy Musson pentru acest demers şi domnilor John Goodall şi Paul Highnam pentru documentare.

Country Life article_Romanian church

 

Se pregătesc primele atelierele – KIT

Se pregătesc primele atelierele – KIT

După etapa de desfăşurare cu prezenţă fizică în teritoriu a proiectului “Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” intrăm într-o etapă nouă, cea a kiturilor de patrimoniu. 125 de copii din cinci comunităţi din județe diferite (Botoşani, Braşov, Argeş, Vâlcea şi Olt) vor primi şase exemple de KIT-uri după un calendar care se va derula din decembrie până în finalul lunii martie 2025, iar în aprilie 2025 urmând a doua caravană.

Casele sau locurile alese ca parte a acestui proiect sunt monumente istorice ale Fundaţiei Pro Patrimonio sau locuri în care fundaţia a fost invitată să intervină în diverse modalităţi. Pentru început Vila Golescu de la Câmpulung Muscel și Casa George Enescu de la Mihăileni au fost transpuse în caiete de explorare și machete de asamblat.

Luna decembrie este dedicată explorării acestor prime două clădiri de patrimoniu prin joc creativ cu detalii, materiale și povești de arhitectură ce se transformă în decorații de Crăciun și aduc împreună comunitatea „la masa” unui târg tematic de sezon, cu premii, așa cum le place copiilor și ne place tuturor.

Kiturile sunt produse educaționale ce pleacă fără echipa de bază în comunități, se deschid la propriu și la figurat în fiecare comunitate. Conţin un caiet de explorare interactivă a casei alese, o felie din puzzle-ul hărții mari a României, o construcție pop-up şi căsuța care luminează. În prezenţa unui coordonator local şi cu ghidajul unui material video copiii bricolează materialele primite.

În weekendul 23-24 noiembrie se deschide „sezonul” atelierelor-kit la Vila Golescu cu bricolaj, creativitate și idei pentru scenarii interioare de „vreme rea” pentru clădirile de patrimoniu în cauză.

Activităţile vor cuprinde:

  • Luminare, asamblare și creionare pentru cele două celebre Vila Golescu și Casa George Enescu; 
  • Parcurgerea poveștilor familiei Golescu și a familiei lui George Enescu. Copiii vor fi ajutaţi să înțeleagă contextul lor și vor fi ghidaţi să îşi interogheze propriile rădăcini bricolând proprii arbori genealogici;
  • Copiii vor deveni creatori de evenimente imaginând întâmplări indoor prin case pline de povești; 
  • Bricolarea unor decorațiuni inedite și pregătirea Târgului de Crăciun;
  • La final este loc de întrecere în joacă liberă și de mese calde împreună.

După modelul testat la Vila Golescu, celelalte comunități își lansează și ele propriile aventuri în luna decembrie. Materialul video realizat aici va însoţi kiturile şi va ajuta coordonatorii locali să lucreze împreună cu copiii din Olari, Pojogi, Viscri şi Mihăileni.

Așteptăm cu mare curiozitate să comparăm rezultatele fiecărei locații!

„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.

Citeşte şi:

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

 

Tablou activitati Se pregătesc primele atelierele – KIT

Ce poti face tu?

Newsletter Donează