23 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
Zilele Casei Enescu – explorări și exerciții cultural-muzicale

Zilele Casei Enescu – explorări și exerciții cultural-muzicale

Vara aceasta se încheie restaurarea Casei lui George Enescu din Mihăileni și pregătim deschidera porților către comunitate și oamenii curioși din afara acesteia cu activități educaționale și evenimente culturale tematice ce vor fi realizate cu sprijinul AFCN și al UiPath Foundation. Acestea sunt menite să o readucă la viață în contextul zilelor noastre și să ajute un public cât mai divers să conștientizeze valoarea culturală a casei și potențialul acesteia de a se redefini în contemporan, prin prisma valorii sale muzical-memorialistice și arhitecturale, dar și prin oportunitatea  poziționării acesteia în jurul unor importante resurse naturale și umane.

Dorim să punem astfel bazele unui program educațional de patrimoniu și muzică pe termen lung. Intitulat „Zilele Casei Enescu – explorări și exerciții cultural-muzicale” proiectul foloseşte experienţa sedimentată în patru ani de ateliere de Educaţie pentru Patrimoniu pe care le-am realizat în jurul altor obiective de patrimoniu – Conacul Perticari-Davila, Conacul Neamțu și Vila Golescu – de care ne ocupăm constant. Sunt preluate în acest program elemente din ghidul „Educație pentru Patrimoniu” (http://bit.ly/GhidEducatiePentruPatrimoniu) realizat la finalul anului trecut și sunt introduse elemente dedicate de muzică, specifice locului. Întreg demersul este completat de o cercetare specifică a resurselor locului, ce vizează în primul rând materialele, meșterii, sunetele și poveștile zonei.

Campania de anul acesta se va desfășura pe o perioadă cumulată de aproximativ trei săptămâni în această vară între lunile iulie şi septembrie. Va cuprinde: o cercetare și o cartare creativă a resurselor culturale ale locului, o caravană educațională pentru patrimoniu ce-i va pune într-un mod practic și ludic pe copii în rolurile de specialiști din domeniul patrimoniului (urbanist, arhitect, istoric și peisagist), ateliere cinematografice și de animație, un atelier surpriză de tip DIY, provocarea realizării și îngrijirii unei mici grădini la Casa Enescu, seri de filme în comunitate și un eveniment festiv, alături de o expoziție online a proiectului, adresate unor grupe de public cât mai diverse, ce adună cercetările și experimentele creative cumulate și aduce în interesul oamenilor opera și viața lui George Enescu, în contextul celebrării zilei acestuia și a marcării internaționale a anului Beethoven.

„Zilele Casei Enescu – explorări și exerciții cultural-muzicale” este un proiect cultural proiect cultural al Fundaţiei Pro Patrimonio co-finanţat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

UiPath Foundation este partener al Fundaţiei Pro patrimonio în programul „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” care se derulează din februarie 2020 la Casa lui George Enescu din Mihăileni.

Ce poti face tu?

Newsletter Donează