23 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
Cum a fost la ziua festiva de la Vila Golescu?

Cum a fost la ziua festiva de la Vila Golescu?

Curtea Vilei Golescu și traseele arhitecturale și culinare propuse în Câmpulung au fost înțesate pe 1 octombrie 2022 de peste 150 de curioși din oraș și din afara acestuia. Am avut noroc de o zi de toamnă caldă şi plăcută care ne-a permis să ne desfăşurăm întreg programul.

Turul de arhitectură Berechet și cel al punctelor gastronomice a trimis în prima parte a zilei, la pas, grupuri de copii, adulți, familii și clase cu profesori, în căutare de detalii și gusturi specifice Câmpulungului. Au fost foarte multe cereri, hărțile de tip treasure hunt şi cele culinare au avut mare priză motiv pentru care ne-am propus să le pregătim cât mai curînd într-un format accesibil.

Proiectul propriu-zis dedicat Mariei Cantili Golescu a început însă să se deruleze de la ora 14:00 în curtea vilei, când alături de o poveste de introducere și un mic moment muzical dăruit de Iulian Milea în compania unor instrumente de suflat arhaice, am ieșit din timpul prezent și am început să explorăm universul rafinat al familiilor aristocrate de la 1900.

Paginile din caietul culinar al acestei perioade și indiciile oferite de obiectele din Vila Golescu au alimentat cele trei direcții de dezvoltare ale proiectului „Jurnal culinar Maria Cantili Golescu – rețete, gusturi, obiecte și experimente”, toate povestite și oferite în mod creativ publicului larg în cadrul eventului. Întâlnirea a fost așadar contextul în care:

 

  • am lansat  „Reţete de bucătărie de Maria Cantili Golescu. 22 de mâncăruri de la 1900 recreate de chefi şi autori culinari contemporani” coordonat de Mona Petre şi o agendă de lucru pe care fiecare şi-o poate personaliza cu reţetele proprii sau ale familiei sale;
  • am servit acest deliciu vizual și tactil alături de varii gustări locale și internaționale, în spiritul poveștilor doamnei Golescu. Am încercat băuturi și anumite gusturi chiar din caiet pe parcurs dar mai ales la concursul culinar, unde doritori din comunitate și din afara acestuia au gătit spectaculos, inspirați de Maria Cantili și s-au supus voturilor publicului degustător în marea cursă a premiilor electrocasnice;
  • am prezentat noua colecție prototip a obiectelor de bucătărie dedicate acestui proiect. Procesul și rezultatul a însoțit vizitatorii în secțiunea obiectelor de lut, a țesăturilor, a alamei și nu în ultimul rând a minunatei agende de lucru, replica contemporană a vechiului caiet povestit;
  • Copiii și-au prezentat rezultatele atelierelor creative din vară printr-o serie de expoziții dedicate detaliilor ascunse din caiete și adiacente acestuia: colecția vestimentară a Mariei Cantili, obiecte culinare din Vila Golescu, arborele genealogic al familiei, traseul culinar la parcului dendrologic și cutia cu sfaturi practice de la 1900. Alături de expoziții, tot copiii de la ateliere au fost coordonatorii a 3 ateliere dedicate evenimentului: crearea propriilor arbori genealogici, caligrafie pe cărți poștale special concepute și linogravură pe cârpe de bucătărie și sacoșe de alimente. 

Gustările nu știm când au venit și când au plecat, locurile la ateliere erau un privilegiu pentru care trebuia aștepatat cu răbdare , expozițiile au stârnit curiozități și întrebări, iar caietele și agendele au fugit în număr impresionant spre noi bucătării și experimente.

Am fost însoțiți de soare, muzică dedicată anilor povestiți de Maria Cantili și foarte multe răspunsuri încurajatoare.

Am închis evenimentul evenimentul cu o seară de film și mulțumiri transmise pe această cale tuturor celor care au colaborat cu noi în  acest proiect fâcându-l posibil și celor care l-au „gustat” și apreciat cu absolut toate simțurile alături de noi.

 

Vă invităm să consultaţi caietul extins în biblioteca de resurse utile a fundaţiei aici

 


 

 

Ce poti face tu?

Newsletter Donează