Cei trei scriitori găzduiţi în luna iunie la Vila Golescu, în cadrul Burselor și rezidențelor Cărturești, ediția 3, împărtăşesc in premieră pe blog.cartureşti.ro impresii şi prime fragmente ale creaţiilor lor.
Diana Bădica este câștigătoare la secțiunea roman, în cadrul Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești, ediția 3.
„Dar Vila Golescu nu e doar locul în care am uitat de toate astea și nici cel în care am trăit prima mea rezidență literară – vila Golescu este un muzeu redat comunității, este spațiul în care-mi imaginam în adolescență că voi trăi la un moment dat – vase și mobilier specifice perioadei în care au locuit acolo surorile Golescu, pe care, adesea, vecinii le vedeau la geam, diplome, fotografii și cărți vechi. Voi locui o perioadă într-un muzeu, am spus familiei mele la începutul rezidenței. E frumos să-ți imaginezi lucruri, nu? Așa cum îmi imaginam că voi dormi, o noapte, într-un cinematograf sau că tatăl copilului meu va fi un antropolog care va cerceta un teritoriu mlăștinos din Asia. Dar la Câmpulung nu am căutat teritoriul mlăștinos – la Câmpulung am primit un parc dendrologic, cu arbori lalea înfloriți, cu magnolii și salcâmi japonezi, un leagăn pe coasta dealului. Am primit liniște, cer albastru, ploi reci. „
Detalii pe https://blog.carturesti.ro/diana-badica-rezidenta-de-la-vila-golescu-fragment-in-premiera/
Iulian Popa este câștigător la categoria proză scurtă, în cadrul Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești, ediția 3.
„M-am simțit aproape dator să scriu, iar casa mi-a oferit atmosfera, un soi de presiune, resimțită în fiecare zi, mai mult un imbold de a duce la capăt un lucru început. Și tocmai această atmosferă m-a ajutat să termin lucrul la cartea de povestiri. O parte grea, cel puțin pentru mine, este cea a editării textelor. Tai paragrafe cu greu, mi-e aproape milă de ele, uneori trec cu reticență printre propriile mele rânduri pentru a vedea erori sau lucruri care ar putea fi lăsate deoparte. Liniștea conacului și sentimentul de izolare au ajutat să-mi înving reticența de a-mi reciti textele. O izolare în mijlocul unui oraș, totuși.”
Detalii pe https://blog.carturesti.ro/iulian-popa-rezidenta-de-vila-golescu-fragment-in-premiera/
Ana Alexandrescu este câştigătoare la categoria autor nedebutat în cadrul Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești, ediția 3.
„Vila Golescu m-a așteptat cu surprize. Și eu am așteptat-o pe ea, încă de când am aflat că am câștigat rezidența Cărturești. Mă plimbam în Google Earth pe străduța din dreapta casei și încercam să o zăresc prin vegetația bogată. Însă nicio imagine de pe internet nu dezvăluie adevărata personalitate a clădirii: uneori e caldă, primitoare și dă senzația de intimitate, alteori te apasă prin absența celor care au trăit cândva acolo. Uneori mi se părea “acasă”, îmi făceam cafea, găteam și interiorul mirosea a viață. Am încălzit-o, am măturat-o, i-am udat florile, i-am hrănit și i-am mângâiat câinii. Mă așezam la birou și scriam îmbrățișată de lumina ei. Alteori eram intrusă, scoteam o carte din bibliotecă și aveam impresia că zdruncin ordinea lumii. Așteptam să se întoarcă familia Golescu dintr-o călătorie, să dea peste mine și să mă întrebe ce caut acolo. Am trăit în timpul rezidenței într-un spațiu-timp indecis, în 2023 și la începutul anilor 1900, în literatură și într-un muzeu, între laptop și volumele Femina îmbrăcate în piele, în interiorul simplu și ordonat și în exteriorul luxuriant, între arbori de Ginkgo biloba și fragi, în siguranță și teamă, între mine și cei pe care i-am lăsat acasă, între o ficțiune și alta. „
Fotografii: Ana Alexandrescu
***
Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.
***
Asociația Maria (Țibănești) este o organizație non-profit înființată în anul 2000. Președintele organizației este arhitectul Șerban Sturdza. Acțiunile Asociației Maria se desfășoară în comuna Țibănești, județul Iași.
Din 2006, la conacul Petre P. Carp din Țibănești se organizează un program cultural intitulat Batem fierul la conac! Programul include o serie de workshopuri de meșteșuguri tradiționale și tehnici experimentale și este coordonat de Asociația Maria în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio. Toate activităţile grupate în jurul conacului P.P. Carp constituie o şcoală de meşteşuguri, destinată în primul rând sătenilor din zona Ţibăneştiului, dar şi tuturor celor care conştientizează valoarea patrimoniului cultural şi nevoia de a-l transmite urmaşilor. Ansamblul istoric de importanță națională Petre P. Carp din Țibănești este compus din conac, biserică, mausoleu și clădirea anexă.
Fundația Pro Patrimonio este o organizaţie neguvernamentală nonprofit internaţională, cu filiale în România (București), Marea Britanie și Franţa. Înființată în anul 2000, fundația derulează o serie de proiecte care au ca misiune principală conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural. Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de protejare și reabilitare a patrimoniului, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități, a memoriei și valorii moștenirii culturale.
Vila Golescu, situată în Câmpulung Muscel la picioarele Carpaților, este un ansamblu arhitectural și peisager unic prin diversitatea elementelor care se găsesc aici. Această reședință încântătoare a fost construită în 1910 și este un exemplu reușit al stilului neoromânesc, cu ancadramentele de ferestre din piatră de Albești, un foișor bine proporționat și arcade armonioase, simplu decorate. Vila este folosită şi ca spațiu de evenimente culturale, seminarii, lecturi sau lansări.
Citeşte şi:
Rezultatele Burselor și rezidențelor Cărturești, ediția 3
L’Atelier Au Son. Rezidenţe de mediu la Vila Golescu
Lecturi în rezidenţă – 25 martie la Vila Golescu
Accelerator de rezidențe creative
REZIDENŢE GOLESCU: Al doilea an al Burselor Cărtureşti
REZIDENŢE GOLESCU: Prima ediţie Bursele Cărtureşti, 2020-2021
August 2023
Casa din Mihăileni în care a trăit marele compozitor şi violonist George Enescu este supusă unor intervenţii de urgenţă, după ce o ciupercă dăunătoare a atacat agresiv lemnul din interiorul acesteia. Lucrările au fost demarate de curând, cu avizul Ministerului Culturii, pentru a limita efectele produse de Merulius lacrymans.
Este un atac la materialul lemnos, care nu are efect asupra omului, dar are efect asupra a tot ceea ce înseamnă vegetal-lemnos. Merulius lacrymans este o ciupercă care trăieşte în fază de spori şi, în momentul când găseşte nişte condiţii favorabile, trecere de la faza de spori la faza de dezvoltare începând să se hrănească cu ceea ce înseamnă celuloză. Merulius lacrymans a atacat multe clădiri istorice, Castelul Peleş este un exemplu.
Dăunătorul a găsit mediul propice de dezvoltare urmare a umidităţii ridicate şi materialelor din care este construită casa. Aceasta este construită din lut cu paie – paianta – pe o structură de rezistenţă din lemn de stejar care are stâlpi şi nişte grinzi şi care este ramforsată cu nişte nuiele pe diagonală. Ciuperca a găsit aici un mediu favorabil, cu toate că casa este ventilată şi supravegheată tot timpul. Probabil că umiditatea a crescut şi ciupercii îi place umiditatea, o anumită temperatură şi întunericul.
S-a constatat că sub pardoseală a apărut ciuperca şi s-a luat hotărârea de a o eradica. Este întreprinsă o operaţie atentă de drenaj, astfel încât apele subterane să fie conduse în afara casei, să nu mai ajungă în contact cu aşa-zisele fundaţii, iar apoi cu echipa de biologi va fi făcută o cercetare atentă asupra fiecărui element, fie de construcţie, fie de finisaj, chiar şi tencuială. Astfel se poate identifica dacă mai există ciupercă activă. După aceea va fi realizat un tratament contra ciupercii cu o soluţie de Bochemit şi mai multe alte proceduri şi supraveghere. La final, se va reface sistemul constructiv.
Casa din Mihăileni a aparţinut bunicilor după mamă ai lui George Enescu, preotului Ioan Cosmovici şi soţiei sale, Zenovia. Acolo, s-a născut, în 1839, mama compozitorului, Maria Cosmovici, devenită mai târziu Maria Enescu. Tot acolo, Maria Enescu a şi murit, în martie 1909. Având în vedere că părinţii lui Enescu, Costache şi Maria, s-au despărţit (Costache rămânând la Cracalia şi Maria Enescu la Mihăileni), toate vacanţele pe care George Enescu le făcea în România le împărţea în mod egal între casa tatălui de la Cracalia şi casa mamei de la Mihăileni.
Mulţumim pentru implicare donatorilor privaţi recurenţi, unui nou partener-companie care ne-a sărit în ajutor firma EGGER Group şi nu în ultimul rând Consiliului Local al Primăriei Mihăileni, jud. Botoșani şi domnului primar Laurenţiu Bărbăcariu. Sperăm să putem sensibiliza cât mai multe entităţi astfel încât să putem face intervenţiile în perioada rămasă caldă a anului.
Citeşte şi:
Eliminarea umezelii la Casa George Enescu. Şantier sub observaţie.
În luna august echipa de proiect a continuat testele practice atât în București cât și în Timișoara. O parte din experimente s-au concentrat pe reparații la o tencuială existentă de similipiatră, care, conform rezultatelor de laborator, ar fi pe bază de ciment Parker – un tip de ciment apărut la începutul secolului al XIX, obținut prin arderi până la 950°-1000°C. Testele au avut loc la Timişoara la Palatul István Nemes, realizat de arh. Lipót Baumhorn în 1902. Cu sprijinul prof. dr. Johannes Weber de la Universitatea de Arte Aplicate din Viena, echipa de proiect a primit pentru experimentare două tipuri de ciment Parker, unul fabricat în Polonia, altul în Spania, utilizate pentru restaurarea clădirilor moderniste.
O a doua direcție de cercetare a fost cea a curățării suprafețelor de simipiatră de murdăria depusă în timp sau de depuneri organice (mușchi și licheni crescuți în timp). S-au observat curățări mecanice (de la îndepărtare cu cuțitul sau prin periere la sablare uscată sau umedă) și curățare chimică (prin testarea unor produse Remmers).
Cercetarea se concentrează în prezent pe înțelegerea şi analiza rezultatelor de laborator în contextul observațiilor practice și formularea unor prime concluzii și recomandări pentru conservarea texturilor de fațadă.
Mulțumim partenerilor: Kerakoll, Remmers, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș
„Texturi uitate – tencuieli istorice. Cercetare și studii practice pentru reparații și întreținere” Proiect în etapa a II-a realizat de Fundaţia Pro Patrimonio şi susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură şi PSC Group.
Citeşte şi:
Teste practice la Palatul Dauerbach din Timișoara
Seară de vară la Concerte pe Siret, ziua de 22 august a punctat finalul cursului de măiestrie susținut de pianista Raluca Știrbăț la Conacul Miclescu din Călinești, județul Botoșani.
Protagoniștii concertului au fost cei șapte tineri pianiști participanți la masterclass, elevi ai colegiilor naționale de muzică din Botoșani, Suceava, Iași, Bacău, Piatra-Neamț și București, multipli laureați ai competițiilor de profil naționale și nu numai: Ruxandra Blându, Theodora Epuran, Bianca Hăvîrneanu, Maria-Cristina Hrițcu, Alexandra Marițencu, Irina Petrescu și George Țăranu.
Fostul spațiu agricol din Călinești, neconvențional și reconvertit, a găzduit cu generozitate pianul Bösendorfer și un public foarte numeros. În acest cadru inedit și fermecător, peste 170 de participanți s-au bucurat de un eveniment de cea mai înaltă ținută artistică, cu un repertoriu pianistic dificil, complex și variat, de la Mozart, Schumann, Chopin, Liszt, până la Silvestri și Rautavaara.
În paralel, o expoziți de panouri a prezentat stadiile de lucru prin care a trecut Casa Enescu de la Mihăileni, elementul pivotant al Concertelor pe Siret, aflată acum în ample lucrări de reparații după un atac xilofag și biologic asupra structurii de lemn. Contextul fermei de la Căinești a completat ambianța concertului printr-o mică expoziție cu vânzare a producelor locale.
Mulțumim firmei Egger pentru suportul acordat, Primăriilor Bucecea și Mihăileni, Proiect Botoșani, Ordinul Arhitecților Botoșani, Ideograf, Cella Cosimex SRL, Asociației Maria, familiei Sturdza și tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment, precum și neobositei ambasadoare a muzicii enesciene, pianista Raluca Știrbăț.
Citeşte şi:
Concerte pe Siret, ediția a III-a
Cum a fost la „Concerte pe Siret”
„Concerte pe Siret”. 140 de ani de la nașterea lui George Enescu
Concerte pe Siret, ediţia a II-a, 18-27 iulie 2022
Cum a fost la Concerte pe Siret, ediţia a II-a
Anul acesta, Concerte pe Siret se dedică sprijinului pentru lucrările de la Casa George Enescu din Mihăileni. Pentru donații – Casa George Enescu din Mihăileni, Botoșani – DONEAZĂ Un atac xilofag și biologic asupra structurii de lemn a casei Enescu din Mihăileni a impus întreruperea activităților de educație și concerte. Aici s-a impuns deschiderea unui șantier de intervenție cu caracter de urgență și mutarea temporară a activităților culturale în alte locuri culturale semnificative pentru comunitățile din vecinătate. |
Fundația Pro Patrimonio şi Asociația Maria vă invită la ediția a III-a Concerte pe Siret să vă bucurați de muzică bună în ambianțe inedite.
Anul acesta vă propunem patru locații deosebit de interesante:
Veți avea ocazia sa observați pe viu sau în planșele explicative expuse că o activitate pasionantă de punere în valoare a patrimoniului material și imaterial aparținând comunităților locale se desfășoară de o parte și de alta a Siretului, acest râu generos care îmbogățește peisajul cultural al Moldovei.
Contact mail: propatrimonio.romania@gmail.com
Casa lui George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoșani, monument istoric aflat în proprietatea Fundaţiei Pro Patrimonio, a fost salvată de la colaps şi a trecut printr-un proces de restaurare timp de şapte ani. Pe cât de mică, pe atât de interesantă, ea reprezintă un martor palpabil al modului de viaţă pentru o familie intelectuală a secolului XIX. Tocmai de aceea, Casa Enescu, poate deveni un subiect de cercetare experimentală cu scop precis: care era confortul standard de viaţă în mediul rural pentru familiile cu potenţial intelectual şi dorinţă de dezvoltare?
Este locul în care compozitorul și-a petrecut perioade ale copilăriei și maturității, definitivând multe din capodoperele sale. A fost ultimul loc pe care l-a vizitat înainte de a părăsi țara definitiv în septembrie 1946. Casa a aparținut mamei lui George Enescu, Maria Cosmovici, și a fost construită de părinții acesteia, cel mai probabil, pe la mijlocul secolului XIX. În prezent, casa este redată comunității locale sub forma unui centru cultural şi de educaţie. În 2020 s-au finalizat lucrările de restaurare, moment marcat și prin inaugurarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte ale Fundației Pro Patrimonio, „Academia de muzică și studiul sunetului”.
Citeşte şi:
Cum a fost la „Concerte pe Siret”
„Concerte pe Siret”. 140 de ani de la nașterea lui George Enescu
Concerte pe Siret, ediţia a II-a, 18-27 iulie 2022
Cum a fost la Concerte pe Siret, ediţia a II-a
După expunerea de la Bucureşti, din cadrul Romanian Design Week, Circular Catalysts a călătorit la HEI – House of European Institutes, Timişoara. Aici, în noul spaţiu amenajat la Bastionul Theresia, între 21iunie şi 7 iulie, Pro Patrimonio a fost prezentă alături de Studio AMOS, Anouska Cole, Carol Carey, Lola Lely Studio, şi Gareth Neal, împreună cu KraftMade, PATZAIKIN şi România Remarcabilă într-o expoziție prezentată de British Council România care sărbătorește designul ecologic și implicarea comunităților locale în procesele creative.
Pentru trei săptămâni au fost prezentate obiecte, texte şi filme împreună cu documentarul fotografic realizat de Ioana Cârlig de-a lungul celor cinci rezideţe creative ale artizanilor britanici în mediul rural românesc.
Credit foto: Bogdan Gîrbovan
Circular Catalysts explorează interconexiunea și izolarea sistemelor rurale, urbane și sociale în contexte locale și globale. Expoziția reunește comunitatea, meșterul, satul, pădurea, designerul, casa, orașul, râul, piața pentru un viitor mai durabil. Proiectul Circular Catalysts abordează teme legate de designul circular, sustenabilitate și bunăstarea comunităților, precum și rolul meșterilor și artizanilor în relațiile contemporane dintre urban/rural și antropic/natural.
Puteţi afla mai mult şi din acest documentar realizat pentru Scena9 de către Ioana Cîrlig „Cinci moduri de a te uita la natură”
Expoziţia Pro Patrimonio este rezultatul ale rezidenței Circular Catalysts la Câmpulung Muscel, la care artista britanică Anoushka Cole a fost prezentă. Expoziţia şi atelierele sunt integrate într-o expoziție documentară bazată pe cunoștințele și temele generate, care prezintă fotografii, texte și obiecte reprezentative pentru puterea designului interdisciplinar și a dialogului. Expoziția a făcut parte din cadrul Romanian Design Week 2023 (12-28 mai) și a fost itinerată la Timișoara (Capitala Culturală Europeană) urmând să ajungă şi în Marea Britanie (în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Londra).
Alte evenimente din cadrul proiectului:
Ateliere de Explorări şi Imprimări Botanice
Circular Catalysts- reziliență și dezvoltare durabilă locală prin design și meșteșug
Rezidenţă Circular Catalysts la Vila Golescu
Jurnal de rezidenţă Circular Catalysts
Expoziţia Pro Patrimonio din cadrul Circular Catalysts. Romanian Design Week 2023
Proiectul a început cu un apel public pentru a identifica clădiri unde echipa de proiect poate documenta intervențiile sau realiza teste pentru a analiza modalitățile de conservare a tencuielilor istorice. În același timp au fost identificate și realizate contacte cu parteneri importanți pentru proiect.
În acest timp echipa a colectat circa 30 probe de tencuială pe care le-a trimis pentru analiza către trei laboratoare diferite. În prezent sunt în lucru 25 de probe, pentru care sunt așteptate rezultatele în următoarea perioadă. Analizele sunt importante pentru a stabili un diagnostic și pentru a corela cu diferitele posibilități de intervenție pentru conservare.
Dată fiind varietatea mare de tencuieli și problematici, echipa de proiect a decis restrângerea domeniului de studiu la tencuielile tip similipiatră/mozaic cu accent pe tehnici de consolidare și prevenire a desprinderilor de pe stratul suport și curățarea și consolidarea suprafeței finite.
La invitația arhitectului are a facut proiectul de restaurare a fatadei şi cu sprijinul firmei Kerakoll și a restauratoarei Ana Chiricuță, în luna iunie echipa de proiect a realizat câteva teste practice de consolidare și curățare a tencuielii de fațadă la Palatul Dauerbach din Timișoara. Aflat în Piaţa Victoriei, Palatul Dauerbach a fost construit în anii 1911-1912, arh. László Székely în stil secession pentru Georg Dauerbach. Acum palatul se află într-un proces amplu de reparație și restaurare a fațadei principale.
Testele au constat în injectarea tencuielii cu produse diferite pentru consolidarea substratului, în zonele cu fisuri vizibile și susceptibile de desprindere. Procesul de injectare se face cu atenție și încet în funcție de absorbția materialului suport și cu atenție la modul în care se comportă tencuiala.
O a doua parte a testelor a fost dedicată curățării suprafeței de murdărie. Au fost realizate patru teste: spălare simplă cu apă fără presiune, cu soluție de bicarbonat de amoniu, cu comprese cu apă și cu compresă cu bicarbonat de amoniu.
Testele vor continua și la alte clădiri și cazuri de degradări de fațade în scopul de a putea înțelege mai bine problematica conservării fațadelor și a putea face recomandări de intervenție care să conserve tencuielile.
Mulțumim partenerilor: Kerakoll, Remmers, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.
„Texturi uitate – tencuieli istorice. Cercetare și studii practice pentru reparații și întreținere” Proiect în etapa a II-a realizat de Fundaţia Pro Patrimonio şi susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură şi PSC Group.
Cei 70 de copii din jurul Conacului Neamțu de la Olari și a Casei Enescu de la Mihăileni, parte din programul Future Acceleration Program, au ajuns în posesia KIT-urilor de patrimoniu cu povestea trecută și viitoare a Vilei Golescu de la Câmpulung Muscel.
Sâmbătă, 24 iunie, 27 de copii din satele apropiate Conacului Neamțu s-au adunat în curtea de la Olari pentru o porție de joacă serioasă și o explorare cu puterea imaginației. Copiii de la Mihăileni au fost adunaţi în grup şi au lucrat sub supravegherea coordonatorului lor local urmând îndeaproape instrucţiunile transmise în KIT.
Am reconstruit Vila Golescu de la Câmpulung Muscel sub forma unei machete de hârtie, ne-am pregătit penare cu piese de mobilier și inserții personalizate pirogravate, am asamblat etichetele doamnei Cantili pentru viitoarea plantație de morcovi pitici și rețeta de dulceață de la 1900. Am deschis provocarea creionării propriului arbore genealogic urmând modelul familiei Golescu și am pregătit restul kitului pentru explorări ulterioare acasă.
Cu această ocazie copiii au aflat mai multe despre un al judeţ al României şi o altă casă de patrimoniu de care Fundaţia Pro Patrimonio se ocupă, Vila Golescu de la Câmpulung Muscel, judeţul Argeş. Aici, la începutul secolului trecut a trăit familia Golescu, al cărei exponent feminin, Maria Cantili Golescu a făcut subiectul unui interes de cercetare profund pe parcursul a doi ani. Doamna Cantili a lăsat două caiete de reţete şi sfaturi gospodăreşti extrem de interesante în contextul analizei unei epoci, din care am extras reţeta de dulceaţă de morcovi, prezentată copiilor.
Proiect susţinut în parteneriat cu UiPath Foundation în judeţele Botoşani şi Olt.
Din cei 11 ani în care Pro Patrimonio a livrat constant ateliere de Educaţie pentru Patrimoniu au reieşit o serie de materiale ce pot fi descărcate din biblioteca de resurse utile. Câteva exemple Manual de Educație pentru Patrimoniu, Manual de Educaţie Muzicală, Caietul Casei Enescu. Ghid interactiv de explorare, Harta Meşteşugurilor.Sugestii pentru explorarea peisajului cultural din jurul Mihăileniului, Ansamblul Golescu. Observator de Peisaj Cultural în Câmpulung Muscel etc
Citeşte şi: Kitul de Patrimoniu 2023
Începând cu acest an, pachetele de patrimoniu pe care le propunem se concentrează pe ideea descoperirii unor case istorice semnificative din România care oferă exemple bune de conservare sau restaurare și maniere creative care activează și redeschid clădirile pentru oameni.
70 de pachete cu materiale de bricolaj, informații ludice și obiecte practice care spun într-un mod interactiv povestea Vilei Golescu din Câmpulung Muscel, vor fi livrate la începutul acestei veri în comunitățile de copii din Olari și Botoșani.
Începând cu acest kit, meșteșugurile și tehnologia vor fixa împreună o viitoare hartă a României „ornată” cu machete de hârtie ale caselor care luminează. Casele luminoase oferă indicații despre cum să ajungi la ele din fiecare comunitate și completează curiozitatea copiilor cu materiale auxiliare încorporate cu detalii și povești din casă: istorie și arhitectură, natură, design sau gastronomie.
Așa că copiii vor bricola, vor desena, vor completa probe, vor planta și chiar vor găti din materialele puse la dispoziţie în acest kit de patrimoniu.
Am ales Vila Golescu ca exemplu de bună practică în ceea ce privește restaurarea, îngrijirea și activarea unei case de patrimoniu prin varii proiecte culturale, educaționale și de design. Acestea aduc un astfel de obiect mai aproape de publicul larg dar mai ales integrează comunitatea din imediata apropiere într-un circuit de activități și povești capabile să explice subiectul patrimoniului pe înțelesul tuturor, susținând ideea că acesta este o responsabilitate și un element formator al identității sociale.
Mulțumim UiPath Foundation pentru libertatea creativă de a propune ceea ce credem că este semnificativ în ceea ce privește educația patrimonială, dar mai ales pentru întregul parteneriat de educaţie pe care îl derulăm în comun de aproape patru ani în Botoşani şi trei în Olt.
Din cei 11 ani în care Pro Patrimonio a livrat constant ateliere de Educaţie pentru Patrimoniu au reieşit o serie de materiale ce pot fi descărcate din biblioteca de resurse utile. Câteva exemple Manual de Educație pentru Patrimoniu, Manual de Educaţie Muzicală, Caietul Casei Enescu. Ghid interactiv de explorare, Harta Meşteşugurilor.Sugestii pentru explorarea peisajului cultural din jurul Mihăileniului, Ansamblul Golescu. Observator de Peisaj Cultural în Câmpulung Muscel etc
Citeşte şi: Ateliere de lucru la Kiturile pentru Patrimoniu 2023
05 iunie 2023, Mihăileni
O casă locuită ocazional se degradează mai repede decât una permanent folosită. Variațiile de căldură și umiditate din interior sunt mai mari și au impact, uneori esenţial, asupra finisajelor, mobilierului, dar și structurii.
O problemă frecventă a structurilor din lemn este cea a umidității crescute, accidente care greu pot fi prevăzute și evitate, mai ales în cazul caselor ne utilizate continuu. Umiditatea favorizează dezvoltarea unei ciuperci extrem de dăunătoare – Merulius Lacrymans. Când apare la suprafață, deja degradarea din profunzime este semnificativă, iar eradicarea ei și reparațiile sunt laborioase.
Aceste observații le facem în urma cazului concret de infestare cu Merulius pe care l-am constat în toamnă la Casa George Enescu, într-una dintre camere. Este o situație dificilă, pe care o gestionăm investigînd atent și cercetînd soluții atât de curățare, cât și de prevenire.
Casa George Enescu de la Mihăileni a devenit astfel obiect de studiu prin care investigăm cauzele şi încercăm să identificăm metode de eliminare a umidităţii strânse în subsol. Lucrăm cu specialişti care să ne ajute să înţelegem amploarea fenomenului şi modalităţile de reparare.
Concluziile și experiența pe care le adunăm în urma acestui accident nefericit vor fi folosite pentru a informa public asupra modului de intervenție, aceste cazuri fiind extrem de frecvente în cazul caselor vechi.
Credit foto: Adrian Hariga