23 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
Biserica din Urși

Biserica din Urși

Biserica din Urși, jud. Vâlcea (1784)

În cazul bisericii de lemn din satul Urşi, jud. Vâlcea (1784), au fost observate probleme foarte grave la acoperiș, structură, fundații și pictura murală aflată în stare fragilă. Pe 12 iunie 2010 bolta altarului se prăbușește, fapt pentru care Ordinul Arhitecților și Fundația Pro Patrimonio, cu donații și muncă voluntară realizează o structură de protecție a bisericii, desfac acoperișul putred și, împreună cu prof. Dan Mohanu și studenții Universității Naționale de Arte București, realizează o consolidare proviziorie a frescelor. Arhitecții Ștefan Bâlici și Virgil Apostol au realizat voluntar proiectul de restaurare pentru biserica din Urși.

Începând cu anul 2010, la Urşi se desfăşoară un şantier amplu de restaurare, ce include şi conservarea frescelor interioare şi exterioare. Lucrările se fac cu sprijinul comunităţii care îşi doreşte finalizarea lucrărilor şi redeschiderea bisericii pentru utilizare curentă, dar şi pentru vizite turistice. Lucrările de restaurare se realizează din 2013 cu sprijinul organizației internaționale World Monuments Fund.

În cazul micii biserici de lemn din Urşi, muzeul inaugurat în 2014, cu ocazia Watch Day, este amplasat într-o încăpere din grădiniţa satului şi conţine elemente deteriorate înlocuite, imagini din timpul lucrărilor de restaurare, explicaţii despre tehnică, pictură şi valoarea bisericii. În exemplul de la Urși, unul dintre proiectele de succes, aflate în curs de desfășurare, preotul local și primarul au acordat o susținere foarte mare proiectului.

Biserica din Urși a fost construită în perioada 1757-1784, ctitori fiind Ion Danciu și popa Costandin. După incendiul din 1838, biserica a fost reparată și pictată în 1843 de către meșterii Gherghe, Nicolae and Ioan atât la interior cât și la exterior. Din 1913 în sat a fost construită o nouă biserică de zidărie, cea de lemn rămânând pentru cimitir. Ultima reparație a avut loc în 1943.

Recital de vioară susținut în 2013 de Alexandru Tomescu în biserica de lemn din Ursi, pentru strângerea de fonduri necesare restaurării.

https://www.youtube.com/watch?v=tfztXhRxwQY

Ce poti face tu?

Newsletter Donează