25 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
≡
În septembrie 2026, a fost transmisă conducerii și Consiliului Administrației Fondului Cultural Național o petiție care solicită revenirea ariilor patrimoniu și educație prin cultură în sesiunea de finanțare de toamnă. Demersul urmărește corelarea calendarului de finanțare cu realitatea proiectelor desfășurate în teren.
Pentru numeroase organizații culturale, perioada de desfășurare nu este un detaliu administrativ. Atelierele în aer liber, taberele de patrimoniu, școlile de vară și programele educaționale depind de anotimp, de vacanțele școlare și de disponibilitatea comunităților locale.
În situația în care apelurile și contractările sunt împinse spre vară sau spre finalul ei, implementarea acestor proiecte riscă să fie concentrată în prea puține luni sau să piardă tocmai perioada în care ar produce cel mai mare impact.
Petiția cere reconsiderarea planificării ariilor de finanțare, astfel încât organizațiile să poată pregăti responsabil și realist activitățile cu elevi, voluntari și comunități. Susținem nevoia unui dialog între finanțatori și organizațiile care cunosc direct condițiile de implementare.
Textul petiției: https://campaniamea.declic.ro/petitions/patrimoniul-si-educatia-prin-cultura-in-sesiunea-de-toamna-afcn
Proiectele de patrimoniu nu se desfășoară într-un calendar abstract. Documentarea în teren, intervențiile educaționale, școlile de vară și atelierele cu copii se organizează în raport cu vremea, ritmul comunităților și disponibilitatea voluntarilor. O întârziere de câteva luni poate schimba radical condițiile de implementare, chiar dacă suma alocată rămâne aceeași.
În cazul educației prin cultură, timpul este parte a proiectului. Pentru activitățile legate de vacanțele școlare, posibilitatea de a pregăti din vreme echipe, transport, materiale și accesul în spații istorice este esențială. De aceea, predictibilitatea programelor publice de finanțare trebuie privită ca o condiție pentru calitatea proiectelor, nu ca o simplă preferință administrativă.
Demersul către AFCN pune în discuție relația dintre proiectarea apelurilor și nevoile beneficiarilor. Organizațiile au experiența directă a implementării și pot arăta unde calendarul devine un obstacol. Un cadru de consultare atent la aceste experiențe poate îmbunătăți accesul la finanțare și utilizarea eficientă a fondurilor publice.
Publicăm subiectul și pentru că implicațiile sale depășesc o singură organizație. O ajustare a calendarului poate influența capacitatea mai multor proiecte de patrimoniu și educație de a ajunge la comunitățile pentru care au fost concepute.
În august 2026, o echipă de tineri arhitecți, restauratori și specialiști Pro Patrimonio a participat, la invitația asociației Front la Dunăre, la două zile de cercetare practică în fosta bancă comercială din Drobeta-Turnu Severin.
Scopul întâlnirii a fost înțelegerea tehnicilor și materialelor folosite la finisajele istorice ale clădirii. În intervențiile asupra patrimoniului construit, suprafețele aparent obișnuite pot păstra informații esențiale despre epoca, tehnologia și expresia arhitecturală a unui imobil.
Unul dintre materialele analizate a fost similipiatra, un finisaj care imită piatra naturală și poate include ciment și praf de marmură. Recunoașterea compoziției și a modului de aplicare este importantă pentru alegerea unor soluții de conservare compatibile.
Examinarea finisajelor istorice ajută la evitarea înlocuirilor grăbite și a pierderii detaliilor originale. În special în cazul patrimoniului secolelor XIX și XX, unele clădiri și materiale sunt încă insuficient înțelese sau apreciate, deși au valori istorice, artistice și memoriale.
Mulțumim asociației Front la Dunăre pentru invitație și echipei Știrile Terra Sat pentru documentarea demersului. Experiențe precum aceasta arată cât de important este schimbul de cunoștințe între organizații și profesioniști.
În discuțiile despre restaurare, atenția se îndreaptă adesea spre volumetrie, fațadă sau ornamente. Mai puțin vizibile sunt informațiile păstrate în straturile de tencuială, în tehnicile de finisare și în urmele intervențiilor succesive. Aceste detalii pot spune multe despre modul în care a fost realizată o clădire și despre soluțiile compatibile cu materialele sale originale.
Similipiatra este un exemplu relevant. Aspectul ei poate sugera piatra naturală, însă tehnica și compoziția sunt diferite. Tocmai de aceea, repararea fără o cercetare prealabilă riscă să uniformizeze sau să înlocuiască suprafețe care au valoare de mărturie. Analiza directă este un pas important pentru a formula întrebările potrivite înaintea unei intervenții.
Invitația asociației Front la Dunăre a creat un context de lucru interdisciplinar, în care observația pe teren și schimbul de experiență dintre specialiști s-au aflat în prim-plan. O astfel de colaborare contribuie la consolidarea capacității organizațiilor de a documenta, interpreta și susține conservarea patrimoniului din propriile orașe.
În cazul clădirilor mai recente, o dificultate suplimentară este percepția publică: nu tot ce are valoare patrimonială se încadrează în imaginea familiară a monumentului „foarte vechi”. Cercetarea materialelor poate face această valoare mai ușor de înțeles și de argumentat.
Imagine: cadru din reportajul Știrile Terra Sat, distribuit de Pro Patrimonio.
În perioada 18 septembrie – 16 octombrie 2026, Institutul Cultural Român de la Paris a găzduit expoziția „Arhitectură modernă și modernistă în România: stil și tehnici”, organizată în colaborare cu Asociația Pro Patrimonio France.
Evenimentul de deschidere, desfășurat pe 17 septembrie, a inclus o conferință cu Raluca Munteanu și Patrice Leu, moderată de Caroline d’Assay, urmată de vernisaj.
Arhitectura modernă și modernistă este adesea privită prin prisma formei, dar materialele și tehnicile sale constructive sunt la fel de importante pentru înțelegerea și conservarea clădirilor. Expoziția a propus publicului parizian o incursiune în acest patrimoniu, aducând în discuție valoarea expresiei arhitecturale și provocările păstrării sale.
Prin dialogul dintre specialiști și prin prezentarea exemplelor din România, inițiativa contribuie la o mai bună cunoaștere internațională a patrimoniului construit românesc și a practicilor de conservare.
În România, clădirile moderne și moderniste sunt parte a unei istorii a transformării orașelor, a tehnicilor constructive și a felului în care arhitectura a răspuns nevoilor sociale ale epocii sale. Uneori, apropierea lor de prezent le face mai greu de perceput drept patrimoniu, deși păstrează detalii de proiectare, materiale și soluții tehnice care cer documentare și protecție.
O expoziție dedicată stilurilor și tehnicilor invită publicul să privească aceste clădiri dincolo de imaginea de ansamblu: prin textura materialelor, modul de realizare a fațadelor, rezolvările constructive și problemele conservării. În acest fel, patrimoniul modernist poate fi discutat nu doar ca un capitol de istorie a arhitecturii, ci ca o responsabilitate actuală.
Prezentarea de la Paris a creat un cadru în care exemplele din România au putut fi puse în relație cu preocupări europene privind conservarea arhitecturii secolului XX. Conferința de deschidere i-a adus în dialog pe Raluca Munteanu și Patrice Leu, sub moderarea Carolinei d’Assay. Alături de expoziție, această întâlnire a oferit o dimensiune profesională proiectului, într-un context internațional.
Pentru Pro Patrimonio, colaborările cu organizații și instituții culturale din afara țării reprezintă o cale de a crește vizibilitatea patrimoniului românesc și de a facilita schimbul de cunoștințe despre conservarea lui.
În august 2026, 50 de organizații active în cercetarea și protejarea patrimoniului cultural au solicitat Ministerului Culturii anularea concursului de proiecte de management pentru Institutul Național al Patrimoniului (INP).
În documentul transmis ministerului, organizațiile semnatare au contestat premisele caietului de obiective. Potrivit semnatarilor, candidaților li se cerea să pornească de la un document de restructurare instituțională care nu fusese adoptat printr-un act administrativ și nu trecuse printr-o dezbatere publică în condițiile invocate de organizații.
Demersul atrage atenția asupra modului în care sunt discutate și fundamentate schimbările instituționale din domeniul patrimoniului. Organizațiile au semnalat inclusiv riscurile unui mecanism consultativ care ar putea limita participarea societății civile la anumite categorii de organizații.
În același timp, semnatarii au reamintit existența unor documente de politici publice dezvoltate în urma consultărilor profesionale, precum Codul patrimoniului cultural și Strategia națională de protecție a monumentelor istorice.
Pentru patrimoniu, dialogul dintre instituții, profesioniști și societatea civilă este esențial. Redăm acest demers colectiv ca parte a dezbaterii despre transparență, consultare și buna administrare a patrimoniului cultural.
Institutul Național al Patrimoniului are un rol important în sistemul de protecție a patrimoniului cultural. Prin urmare, discuția despre conducerea sa nu privește exclusiv numirea unei persoane, ci și claritatea mandatului instituțional, transparența criteriilor și raportarea la politicile publice deja discutate în domeniu.
Organizațiile semnatare au atras atenția asupra unui document de restructurare invocat în caietul de obiective și asupra modului în care acesta a fost introdus în procesul de selecție. Acestea sunt argumentele formulate de semnatari și trebuie citite ca poziția lor publică, nu ca o hotărâre a unei instanțe sau ca o constatare juridică definitivă.
Un alt aspect invocat de organizații privește reprezentarea actorilor civici în dialogul instituțional. Organizațiile de patrimoniu diferă ca dimensiune, statut și arie de activitate: unele intervin direct asupra clădirilor, altele cercetează, educă, mobilizează comunități sau urmăresc politicile publice. Un dialog relevant trebuie să poată beneficia de această diversitate.
Demersul colectiv din august 2026 arată că problemele instituționale pot mobiliza organizații cu experiențe și misiuni diferite în jurul unei preocupări comune: predictibilitatea și transparența deciziilor care influențează protejarea patrimoniului.
În calitate de voce oficială Europa Nostra în România, Fundația Pro Patrimonio contribuie la promovarea inițiativelor și oportunităților europene dedicate conservării și valorificării patrimoniului cultural.
Proiectele, profesioniștii și comunitățile din România au nevoie nu doar de resurse, ci și de recunoaștere, schimb de experiență și acces la rețele internaționale. Apelurile de nominalizare și programele Europa Nostra oferă contexte prin care experiența locală poate ajunge în atenția unui public european.
Ne dorim să încurajăm organizațiile, specialiștii și inițiativele locale să urmărească oportunitățile relevante și să propună exemple de bună practică din România.
În numeroase comunități din România, protejarea patrimoniului începe cu echipe mici, voluntari și oameni care cunosc foarte bine un loc. Experiențele acumulate în aceste proiecte pot fi relevante și dincolo de granițele țării: modele de implicare comunitară, restaurare atentă, educație sau activare culturală.
Rețelele europene facilitează întâlnirea acestor experiențe și oferă contexte în care un proiect local poate inspira inițiative din alte țări. Premiile, apelurile de nominalizare și oportunitățile de schimb profesional au fiecare condiții specifice, de aceea este important ca informațiile distribuite către comunitate să fie clare și actualizate.
Înainte de a propune un proiect, este util să documentăm obiectivele, impactul, echipa și contribuția partenerilor. Fotografiile, rezultatele măsurabile și mărturiile comunității pot arăta nu doar ce s-a realizat, ci și de ce proiectul merită cunoscut. Această pregătire este valoroasă chiar și atunci când o inițiativă nu ajunge să fie premiată.
În comunicarea noastră vom evidenția oportunitățile relevante pentru România și vom indica întotdeauna sursa oficială, calendarul și regulile fiecărui apel. Ne dorim astfel să susținem participarea informată a organizațiilor și specialiștilor care lucrează pentru patrimoniu.
Imagine de arhivă: Summitul European al Patrimoniului Cultural, București, 2024. Foto © Europa Nostra.
Timp de o săptămână, echipa Rezervației Istorice și Culturale Tustan, din Ucraina, a fost oaspetele Fundației Pro Patrimonio. Aceasta este povestea vizitei, de la casele noastre până în satele din Piatra Craiului.
Există întrebări care nu țin cont de granițe. Cum păstrezi o casă veche fără să-i ștergi caracterul? Cum ții în viață un peisaj rural când satele se golesc? Cum aduci comunitatea locală aproape de patrimoniul ei, ca să nu rămână doar un obiect de conservat?
Colegii noștri de la Tustan își pun aceleași întrebări, de partea cealaltă a graniței. Vizita lor a avut loc în cadrul parteneriatului nostru din proiectul „Conservarea și dezvoltarea peisajului cultural în zonele rurale” și a fost, înainte de toate, o săptămână de lucru împreună.
Am pornit împreună spre câteva dintre siturile fundației: Casa George Enescu din satul Mihăileni, Conacul Perticari-Davila de la Izvoru și Vila Golescu din Câmpulung Muscel.
Fiecare dintre ele spune altceva despre ce înseamnă să salvezi o clădire istorică și, mai ales, despre ce urmează după. Pe traseu au fost și muzee, situri arheologice și zone în care peisajul agricol tradițional s-a păstrat.
Vizitele au fost un prilej de a compara abordări diferite: cum conservi, cum revitalizezi și cum dezvolți durabil patrimoniul din mediul rural. Am vorbit și despre programele educaționale și despre felul în care pot fi implicate comunitățile locale.
Raluca Munteanu, directoarea executivă a Fundației Pro Patrimonio, a împărtășit din experiența ei în planificarea atentă la patrimoniu și în păstrarea caracterului specific al fiecărei regiuni.
Nu e vorba doar de clădiri. Caracterul unui loc ține de tipologiile de arhitectură, de materialele tradiționale și de mediul natural în care se află. Când una dintre ele se pierde, se pierde ceva din întreg.
Discuțiile au continuat cu turismul sustenabil, meșteșugurile tradiționale și atelierele și rezidențele gândite să implice comunitățile locale și să le dea mai multă putere asupra propriului patrimoniu.
O parte din vizită s-a desfășurat în Parcul Național Piatra Craiului. În satele Peștera și Măgura, grupul a văzut de aproape metodele și instrumentele folosite pentru a păstra peisajul cultural montan.
Aici întrebările s-au mutat de la casă la sat și de la sat la munte: cum dezvolți un turism sustenabil fără să schimbi ce îi atrage pe oameni acolo și cum implici comunitățile rurale în acest proces.
Vizita a fost un schimb real de cunoștințe și experiență, în ambele sensuri. Am plecat de la ea cu un parteneriat mai solid și cu drumul deschis spre proiecte și inițiative comune, într-o colaborare pe termen lung între Pro Patrimonio și Tustan.
Mulțumim colegilor noștri din Ucraina pentru o săptămână în care am învățat la fel de mult cât am arătat. Continuăm împreună.
Proiectul este implementat în cadrul programului european de mobilitate Culture Moves Europe 2025–2026. Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Opiniile exprimate nu reflectă în niciun fel poziția oficială a Uniunii Europene.
Între aug. 14, 2026 și aug. 23, 2026, Concerte pe Siret revine cu ediția a VI-a și invită publicul să descopere muzica în case istorice din zona Siretului superior. Timp de zece zile, recitalurile, masterclass-ul de pian, întâlnirile dedicate patrimoniului și programele pentru copii reunesc artiști, tineri muzicieni, comunități locale și vizitatori într-un traseu cultural construit în jurul unor locuri cu memorie.
Inițiat în 2021, Concerte pe Siret este un proiect cultural de regenerare care activează case istorice și creează legături între patrimoniu, educație și viața comunităților locale. Festivalul pornește de la Casa George Enescu din Mihăileni, nucleul său simbolic, și continuă prin spații precum Sala din Deal a Conacului Miclescu din Călinești, Conacul Rosetti din Ionășeni și Conacul Capri din Brăești.
Aici, muzica nu este doar un eveniment așezat într-un decor istoric. Ea devine o formă de a redeschide locurile către oameni, de a face cunoscute poveștile lor și de a crea experiențe comune în jurul patrimoniului construit.
Programul din 2026 reunește recitaluri de pian, nai și chitară, muzică tradițională, o vizită ghidată și două momente dedicate educației muzicale: concertul copiilor din Mihăileni și concertul final al tinerilor pianiști participanți la Masterclass.
Masterclass-ul susținut de pianista Raluca Știrbăț rămâne una dintre componentele centrale ale festivalului. Tinerii muzicieni au ocazia să studieze, să lucreze împreună și să urce pe scenă la finalul ediției, într-un program care leagă formarea artistică de întâlnirea directă cu publicul.
Concert de deschidere — Raluca Știrbăț, pian
În program: Chopin, Rahmaninov și Prokofiev.
Sala din Deal, Conacul Miclescu, Călinești
Masterclass susținut de Raluca Știrbăț, alături de tineri pianiști
Sala din Deal, Conacul Miclescu, Călinești
Vizită ghidată la Casa Enescu
Casa Enescu, Mihăileni
Concert de nai — Cristian Ciaușu
Conacul Rosetti, Ionășeni
Concert — Trei Parale
Casa Enescu, Mihăileni
Concertul grupului de copii din Mihăileni, coordonat de prof. Paula Gavriluță
Casa Enescu, Mihăileni
Recital de pian la patru mâini — Duo Mihăilescu
În program: Fauré, Ravel și Debussy.
Sala din Deal, Conacul Miclescu, Călinești
Concert de chitară — Duo Kitharsis
În program: Chopin, Tárrega, Enescu, Dinicu și Ștefănescu-Pătrașcu.
Conacul Capri, Brăești
Ansamblul PlaCello – de la baroc la rock Răzvan Suma, Stefan Cazacu, Ella Bokor, Mircea Marian include momentul „Pastila de istorie” – istoric Remus Tanasă Conacul Moruzi, Vârfu Câmpului
Concert de închidere susținut de tinerii pianiști participanți la Masterclass
Sala din Deal, Conacul Miclescu, Călinești
Intrarea este liberă la toate evenimentele, în limita locurilor disponibile.
Pentru informații și actualizări despre program: bucuresti@propatrimonio.org
Fundația Pro Patrimonio și Asociația Maria
EGGER România, ELSACO Electronic, De’Longhi România, Garanti BBVA, KÖBER, Eptisa, Emerson, Boromir, Kandia Dulce, Casa de Vinuri Cotnari, URSUS, Barbarossa Retail, UNAGE Iași, RoStar și Cella Cosimex.
În iunie 2026, arh. Raluca Munteanu, coordonator al Fundației Pro Patrimonio, a participat la cea de-a V-a ediție a cursului internațional Conservation of Modern Architecture (MARC), organizat în Finlanda de Fundația Alvar Aalto, în parteneriat cu ICCROM și Agenția Națională a Patrimoniului din Finlanda. Pentru o săptămână, 26 de specialiști în patrimoniu din 23 de țări au discutat, vizitat și dezbătut o întrebare care ne preocupă și pe noi: cum conservăm clădirile secolului XX, atunci când multe dintre ele sunt încă prea puțin studiate, prea puțin cunoscute și, de multe ori, prea puțin apreciate?
MARC nu e un curs nou. Prima ediție a avut loc în 1999, urmată de încă trei, până în 2011. După o pauză de mai bine de un deceniu, Fundația Alvar Aalto a decis să-l readucă, sub un titlu care sună mai degrabă ca un manifest decât ca un curriculum: Modernism in Flux — modernismul în mișcare, în transformare.
Tema din 2026 a fost privită din trei unghiuri complementare: conservare, sustenabilitate și reconversie (re-use). Practic, nu e vorba doar despre cum păstrăm o clădire modernistă așa cum a fost construită, ci și despre cum o adaptăm pentru oamenii de azi, cu standardele de eficiență energetică și confort, fără să-i pierdem valoarea și identitatea.
Cursul a avut o componentă online teoretică, urmată de un program intensiv de o săptămână, desfășurat direct la sursă — în clădiri proiectate de Alvar Aalto și cu studii de caz concrete.
Alvar Aalto (1898–1976) este, probabil, cel mai influent arhitect finlandez al secolului XX și una dintre figurile centrale ale modernismului internațional. Ce-l diferențiază de mulți contemporani ai săi e felul în care a tratat modernismul ca pe ceva profund uman: cărămidă, lemn, forme organice, lumină naturală — într-o perioadă în care arhitectura modernă era adesea asociată cu betonul rece și liniile rigide.
Momentul ales pentru această ediție a cursului nu e deloc întâmplător. La finalul lunii iulie 2026, Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO se reunește la Busan, în Coreea de Sud, pentru a decide includerea unei serii de 13 clădiri și ansambluri proiectate de Alvar, Aino și Elissa Aalto pe lista patrimoniului mondial. Propunerea, pregătită de mai bine de patru ani de Agenția Națională a Patrimoniului din Finlanda, a primit deja avizul pozitiv al ICOMOS, organismul internațional care evaluează astfel de nominalizări. Cu alte cuvinte, participanții la curs au discutat despre conservarea operei lui Aalto chiar în lunile în care lumea decide oficial cât de universală este valoarea ei.
În loc de amfiteatre, participanții au avut ca spații de lucru câteva dintre cele mai importante clădiri ale lui Aalto:
Din 2019, Fundația Pro Patrimonio derulează proiectul de cercetare Texturi uitate, dedicat tencuielilor istorice de pe fațadele clădirilor interbelice din București. Prima etapă a constat în identificarea și documentarea tipurilor de tencuieli și finisaje folosite în perioada interbelică — de la similipiatră la mozaicul de ciment șlefuit — și a modului în care acestea se degradează în timp. Rezultatul a fost un ghid practic, Texturi uitate: Bucureștiul interbelic. Rețetar de tencuieli, publicat în 2019 și reeditat în 2021.
A doua etapă a proiectului, începută în 2023, a dus cercetarea mai departe: echipa a realizat probe și teste de reparație pe clădiri istorice din București și Timișoara, pentru a înțelege ce metode de intervenție respectă materialul original și principiul minimei interferențe.
Provocarea pe care o întâmpină patrimoniul bucureștean este aceeași: cum documentezi, înțelegi și păstrezi materiale și texturi care nu sunt (încă) suficient studiate, într-un context în care presiunea de a moderniza sau înlocui e mereu mai mare decât cea de a păstra.
Dincolo de schimbul de experiență cu colegi din 23 de țări, participarea la MARC 2026 a fost și o confirmare: metodele și întrebările cu care lucrăm la Texturi uitate — inventariere, înțelegere a degradărilor, teste de reparație la scară mică, principiul minimei intervenții — sunt aceleași cu care lucrează și instituții din mai toate părțile lumii.
Experiența și conexiunile din această ediție vor influența direct activitatea noastră viitoare de cercetare și conservare a patrimoniului modernist românesc — fie că vorbim despre continuarea proiectului Texturi uitate, fie despre alte clădiri din perioada interbelică și postbelică pentru care documentarea încă nu a început.
Fundația Pro Patrimonio anunță câștigătorii programului de rezidențe muzicale la Casa Enescu-Mihăileni 2026, un program dedicat cercetării, compoziției și creației muzicale inspirate de patrimoniul enescian.
Casa Enescu-Mihăileni, salvată și reactivată de Fundația Pro Patrimonio, continuă să fie un spațiu viu de întâlnire între patrimoniu, educație și artă contemporană. Prin programul de rezidențe muzicale, acest loc devine, an de an, un cadru de lucru pentru muzicologi, cercetători, compozitori și interpreți care explorează, reinterpretează și duc mai departe memoria lui George Enescu.
Ediția 2026 aduce la Mihăileni proiecte de cercetare muzicologică, creație componistică și colaborare artistică, dezvoltate pe parcursul lunilor iulie, septembrie și octombrie.
Teodora Grosu, muzicolog, va desfășura în luna iulie proiectul de cercetare dedicat elaborării studiului „Contribuția lui Cornel Țăranu la cunoașterea operei lui George Enescu. Scrieri muzicologice, finalizări componistice și orchestrații”. Proiectul aduce în atenție rolul lui Cornel Țăranu în aprofundarea, completarea și transmiterea operei enesciene.
Tot în luna iulie, Dan Spînu, compozitor, va lucra la finalizarea unui concert pentru chitară electrică și orchestră, un proiect care propune un dialog între limbajul orchestral și sonoritățile contemporane ale chitarei electrice.
În luna septembrie, Larisa Nicolae, violonistă, și Ariadna Ene-Iliescu, compozitoare, vor colabora pentru elaborarea unei creații pentru vioară și pian. Proiectul reunește perspectiva interpretativă și procesul componistic într-un demers artistic comun, construit în dialog.
În luna octombrie, Irina Nițu, muzicolog și cercetător științific, va desfășura proiectul „Patrimoniul enescian: evaluarea muzicologică și fundamentarea științifică a manuscriselor pentru clasarea lor în Tezaurul Național”. Cercetarea urmărește susținerea procesului de recunoaștere și protejare a unor manuscrise valoroase din patrimoniul enescian.
Fundația Pro Patrimonio le mulțumește tuturor aplicanților pentru proiectele înscrise și pentru contribuția adusă programului de rezidențe muzicale. Propunerile primite au confirmat interesul viu pentru cercetarea și creația inspirate de patrimoniul enescian, iar misiunea juriului de selecție a fost una dificilă.
Mulțumim juriului pentru atenția, rigoarea și implicarea acordate procesului de evaluare: Manuela Mihăilescu, Gabriel Almași, Christian Mike Sugar și Vlad Văidean.
Programul de rezidențe muzicale de la Casa Enescu-Mihăileni susține proiecte care privesc patrimoniul nu doar ca memorie păstrată, ci ca resursă activă pentru cercetare și creație. În acest cadru, muzica, arhiva și locul se întâlnesc firesc, deschizând noi posibilități de înțelegere și transmitere a moștenirii lui George Enescu.
Prin ediția 2026, Casa Enescu-Mihăileni își continuă rolul de spațiu cultural activ, în care patrimoniul construit și patrimoniul muzical se completează. Aici, memoria locului devine punct de plecare pentru noi studii, noi compoziții și noi forme de dialog artistic.
Îi încurajăm pe muzicieni să urmărească în continuare programul de rezidențe muzicale la Casa Enescu-Mihăileni și invităm publicul să susțină acest demers, prin care patrimoniul rămâne viu și continuă să inspire noi generații de artiști și cercetători.
Felicitări câștigătorilor ediției 2026!
Decizia recentă a Ministerului Culturii de a aviza proiectul autostrăzii București–Alexandria, considerând că acesta poate coexista cu situl arheologic Popești–Argedava fără efecte negative semnificative, a readus în atenție una dintre cele mai importante întrebări privind dezvoltarea României: cum construim infrastructura de care avem nevoie fără să compromitem patrimoniul pe care îl moștenim?
Subiectul a revenit în spațiul public în urma informațiilor publicate de Buletin de București, care arată că Ministerul Culturii a emis un punct de vedere favorabil proiectului, apreciind că cele două obiective pot coexista fără repercusiuni negative asupra sitului arheologic.
👉 Articolul poate fi consultat aici:
https://buletin.de/bucuresti/ministerul-culturii-a-fost-de-acord-ca-autostrada-bucuresti-alexandria-sa-treaca-prin-cetatea-lui-burebista-pentru-ca-cele-doua-obiective-pot-coexista-fara-repercusiuni-negative/
Pentru Fundația Pro Patrimonio, această dezbatere nu este una nouă. În februarie 2025, am solicitat oficial protejarea sitului arheologic Popești–Argedava și am atras atenția asupra riscurilor pe care amplasarea infrastructurii în imediata vecinătate a sitului le poate genera asupra patrimoniului cultural și asupra potențialului său de cercetare.
👉 Poziția Pro Patrimonio poate fi consultată aici:
https://www.propatrimonio.org/solicitare-protectie-situl-arheologic-popesti-cetatea-geto-dacica-argedava/
Situl arheologic de la Popești, județul Giurgiu, este considerat de numeroși specialiști drept una dintre cele mai importante așezări geto-dacice descoperite pe teritoriul României. Acesta este asociat de multe cercetări cu Argedava, cetatea menționată în sursele antice și legată de figura regelui Burebista.
Importanța sitului depășește însă simbolistica istorică. Argedava reprezintă o sursă esențială de informații pentru înțelegerea organizării politice, economice și sociale a lumii geto-dacice. În același timp, o parte importantă a potențialului său științific rămâne insuficient cercetată, ceea ce face ca protejarea sa să fie cu atât mai importantă.
Patrimoniul arheologic este o resursă neregenerabilă. Odată afectat sau pierdut, acesta nu poate fi reconstruit, iar informațiile istorice pe care le conține nu mai pot fi recuperate.
România are nevoie de infrastructură modernă. Are nevoie de autostrăzi, investiții și conectivitate care să contribuie la dezvoltarea economică și la creșterea calității vieții.
În același timp, România are nevoie să își protejeze patrimoniul cultural, o resursă care contribuie la identitatea, memoria și valoarea sa pe termen lung.
Din această perspectivă, discuția despre Argedava nu ar trebui redusă la o alegere între dezvoltare și conservare. Adevărata provocare este integrarea patrimoniului în procesul de planificare și identificarea unor soluții care să permită dezvoltarea fără a compromite resurse culturale unice.
Experiența europeană demonstrează că astfel de soluții există. În numeroase situații, proiectele de infrastructură au fost adaptate pentru a reduce impactul asupra siturilor arheologice, monumentelor istorice sau peisajelor culturale. Aceste decizii nu au reprezentat obstacole pentru dezvoltare, ci expresia unei planificări responsabile și sustenabile.
Dincolo de traseul unei autostrăzi, cazul Argedava ridică întrebări esențiale despre modul în care România își gestionează patrimoniul cultural.
Cum evaluăm impactul unui proiect major asupra unui sit arheologic?
Cum integrăm patrimoniul în procesele de planificare și dezvoltare?
Cum ne asigurăm că deciziile luate astăzi nu generează pierderi ireversibile pentru generațiile viitoare?
Aceste întrebări nu privesc doar Argedava. Ele privesc viitorul patrimoniului din România și capacitatea noastră de a construi responsabil, respectând atât nevoile prezentului, cât și valorile care ne definesc ca societate.
La Pro Patrimonio credem că dezvoltarea și protejarea patrimoniului nu sunt obiective aflate în conflict. Dimpotrivă, ele trebuie să facă parte din aceeași viziune de dezvoltare, una care înțelege că progresul nu înseamnă doar ceea ce construim, ci și ceea ce alegem să păstrăm.
Pentru că autostrăzile se reproiectează.
Istoria nu.
