25 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
Un drum prin 5 comunități, un exercițiu de memorie și viitor

Un drum prin 5 comunități, un exercițiu de memorie și viitor

În primăvara aceasta, Fundația Pro Patrimonio a organizat o caravană educațională dedicată patrimoniului construit, ajungând în cinci locuri emblematice din România: Casa Enescu din  Mihăileni (Botoșani), Casa Viscri 18 (Brașov), Vila Golescu din Câmpulung Muscel (Argeș), Conacul Neamțu din Olari (Olt) și Biserica din Pojogi (Vâlcea). Proiectul s-a adresat copiilor din aceste comunități, cu scopul de a le stimula curiozitatea, creativitatea și conexiunea cu patrimoniul local.

Ce am găsit pe drum: întrebări mari, răspunsuri sincere

De ce migrează oamenii din sate? De ce ajungem la căpșuni în Spania? De ce cresc ca ciupercile prin tara case mari, goale și urate? De ce copiilor nu le place la scoala, de ce mulți n-o prea nimeresc cu scrisul și cititul trecuți fiind de clasa a 5-a? De ce ajungem la radicali și ecuații complexe dar noi nu știm să  măsurăm cu rigla scândura pentru un minim proiect de bricolaj? De ce nu mai urca nici un copil pe dealul satului ? De ce nu cunoaștem munții, casele și poveștile care ne înconjoară? Aceste întrebări ne-au însoțit în fiecare comunitate și ne-au ajutat să înțelegem mai bine realitățile copiilor și ale satului românesc de azi.

Ce am făcut: bricolaj, joacă și descoperire

5 comunitati în caravană, 5 povesti diferite în care am respirat împreună în umbra marilor și micilor case cu povesti din traseul nostru de patrimoniu. Chiar dacă nu ieșim majoritar premianți la testul stilurilor de arhitectura, al detaliilor constructive sau la genealogia familiilor memorabile, am auzit de toate acestea și am ieșit super zâmbitori în pozele de grup cu fundal patinat de timp pentru că:

  • Am creat împreună.
  • Am meșterit, am trasat și am tăiat cu fierăstraie și cu circularul, am construit așa cum doar adulții o fac.
  • Ne-am plimbat cu acele case de patrimoniu pe o harta interactivă a României, cu munți, râuri și orașe bricolate chiar de noi, pe care nu avem cum să le mai uităm.
  • Am râs, am participat la întreceri sportive și am împărtășit rețete locale.
  • Am înrămat și pus la borcan metaforic și la propriu amintiri și prietenii.
  • Am vorbit și l-am desenat pe colegul din față.. offline, nu online
  • Ne-am antrenat și întrecut în probe sportive, culturale și culinare, mărturie ne sunt premiile.

Ce am simțit: apartenență și prietenie

La finalul fiecărui atelier, copiii au plecat cu amintiri la borcan, prietenii închegate și entuziasm pentru o lume nou descoperită. Ne-au întrebat când ne mai întoarcem, iar zâmbetele lor au fost cel mai clar semn că educația de patrimoniu poate atinge sufletul.

Ce rămâne: patrimoniul suntem noi

Fiecare copil a plecat acasă cu o nouă poveste despre locul lui, despre istoria din jur, despre ce înseamnă „acasă”. Poate peste ani, cineva va spune: “Când eram eu mai mic erau unii care veneau la noi cu ateliere, jocuri, invitați. Îmi aduc aminte de  acele case despre care tot vorbeau. Erau altfel, erau pline de povesti și cumva ne adunau pe toți împreună de parcă  erau sufletul comunității. Târziu am înțeles că patrimoniul eram chiar noi: îl exploram prin sertarele trecutului, îl scriam în paginile prezentului și îl pregăteam pentru viitor.”

Poate așa va arăta peste câțiva un gând …de participant.

 

„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.

 


Citeşte despre tot proiectul desfăşurat până acum:

Caravana de Patrimoniu face prima oprire din 2025 la Vila Golescu, Câmpulung Muscel

Caravana de Patrimoniu revine în comunități: educație și implicare pentru identitatea locală

 Primăvara în comunități

Atelierele KIT, ediția de final de iarnă la Vila Golescu

Atelierele KIT revin în 2025

Un an într-un film

MISIUNEA CRĂCIUN „îndeplinită”

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Se pregătesc primele atelierele – KIT

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

Caravana de Patrimoniu face prima oprire din 2025 la Vila Golescu, Câmpulung Muscel

Caravana de Patrimoniu face prima oprire din 2025 la Vila Golescu, Câmpulung Muscel

05 – 06 Aprilie 2025

Caravana de Patrimoniu a început călătoria din acest an cu o primă oprire într-un loc de suflet: Vila Golescu din Câmpulung Muscel, unde, în ciuda vântului de iarnă care încă mai zăbovea prin grădina dendrologică, energia copiilor a transformat casa într-un laborator viu de idei, jocuri și descoperiri.

Lecții de geografie și de imaginație

Ne-am adunat în jurul sobei din sufrageria vilei și am pornit într-o călătorie prin România, reamplasând simbolic primele patru case de patrimoniu pe hartă. Copiii au învățat să se orienteze ghidându-se după munți, ape și orașe-reper, într-o lecție de geografie aplicată care i-a provocat să se conecteze concret la peisajul cultural al țării.

Am trecut apoi la partea de creație. Fiecare copil și-a construit propria copertă personalizată pentru caietul cu kituri de patrimoniu, folosind colaje, timbre, simboluri și texturi inspirate de arhitectură și natură. Imaginația a luat și mai mult avânt în jocul „Dacă ai fi o casă, cum ai arăta?”, unde echipele au creat portrete fantastice ale unor case imaginare – de la „casa-curcubeu” și „casa-garaj” până la „casa-vegetație”. A fost un prilej de chicote, prietenii noi și multă mândrie, pentru că fiecare „casă-personaj” a primit un portret de echipă și o ramă de expoziție.

Case-lumânări pentru Paște și jardiniere la milimetru

În spiritul sărbătorilor, am creat împreună case-lumânări turnate și decorate manual, inspirate de arhitectura tradițională și gândite ca un cadou luminos pentru acasă. Activitatea ne-a conectat cu simbolurile pascale, dar și cu ideea de casă ca sursă de lumină și căldură.

După scânteia creativă, am trecut la rigoare: măsurat, trasat și planificat. Am început proiectul de jardiniere din lemn, iar copiii, deja inițiați în mânuirea instrumentelor de tâmplărie, au dovedit precizie și îndemânare. Cu entuziasm și curiozitate, au lucrat ca niște mici tâmplari, stăpâni pe ruletă, creion, riglă și fierăstrău.

Competiție în grădină și un concurs delicios

Spiritul de echipă și energia ne-au purtat apoi afară, pe terasele parcului dendrologic, unde am organizat o serie de competiții cu probe-surpriză. De la jocuri de orientare până la provocări fizice, fiecare copil și-a găsit momentul de glorie în aer liber. Suntem siguri că domnul Golescu nu și-a imaginat vreodată atâta forfotă și bucurie printre aleile proprietății sale!

Finalul a fost delicios: concursul de plăcinte. Emoții, suspans și multă râvnă – pentru că premiile erau serioase: un polonic, o oală și un cuțit de lemn pentru locurile fruntașe. Degustarea a fost grea, votul dificil, iar câștigătorii au fost aplaudați ca niște maeștri cofetari.

Copii vechi, copii noi – o comunitate în creștere

Atelierele de la Vila Golescu sunt deja o tradiție. An după an, copiii revin, iar cei care au început timid cândva sunt azi adolescenții voluntari care îi ghidează pe cei mici, exact așa cum au fost ghidați și ei la început. Se formează astfel o comunitate intergenerațională a patrimoniului, în care învățarea, jocul și grija pentru casele valoroase merg mână în mână.

 

“Casele ne învață, casele ne povestesc. Povestea caselor de patrimoniu ar fi infinit mai săracă fără interacțiunea directă cu spațiul narat. Toată ambianța unei case deosebit de frumoase lucrează tăcut în subconștientul fiecăruia dintre noi, noi cei care ne bucurăm de șansa de a putea fi în „compania” directă a unui spațiu vorbitor. Reperele se schimbă și poate lecția cea mai importantă de patrimoniu rămâne, la final de zi, amintirea vie a unui loc și a unui stil de viață care te va urmări mereu ca element de comparație, imbold, curiozitate, reper sau model.”

– Andreea Machidon, Director de program Educație pentru Patrimoniu, Fundația Pro Patrimonio

 

„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.

 


Citeşte despre tot proiectul desfăşurat până acum:

Caravana de Patrimoniu revine în comunități: educație și implicare pentru identitatea locală

 Primăvara în comunități

Atelierele KIT, ediția de final de iarnă la Vila Golescu

Atelierele KIT revin în 2025

Un an într-un film

MISIUNEA CRĂCIUN „îndeplinită”

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Se pregătesc primele atelierele – KIT

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

Caravana de Patrimoniu revine în comunități: educație și implicare pentru identitatea locală

Caravana de Patrimoniu revine în comunități: educație și implicare pentru identitatea locală

București, 4 aprilie 2025

În luna aprilie, Fundația Pro Patrimonio continuă misiunea de protejare a patrimoniului și de consolidare a identității locale prin educație dedicată copiilor din comunitățile din jurul obiectivelor de patrimoniu pe care le are în grijă. A doua ediţie a Caravanei de Patrimoniu, parte a proiectului „Kit și Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează”, revine în cele cinci comunități partenere:

Casa Enescu, sat Mihăileni,   Botoşani;

Casa Viscri 18, sat Viscri, jud. Braşov;

Vila Golescu, Câmpulung Muscel, jud. Argeş;

Conacul Neamțu, sat  Olari, jud. Olt;

Biserica Pojogi, jud. Vâlcea.

Se oferă astfel, unui total de 125 de copii, două zile de activități în fiecare locație, menite să aducă mai aproape de tineri importanța conservării și valorificării patrimoniului.

În cadrul acestei ediții, copiii vor avea ocazia să contribuie la crearea unor micro-peisaje comestibile și amenajări naturale în curțile clădirilor de patrimoniu, transformându-le în spații vii și primitoare. Totodată, toate casele vizitate în cadrul proiectului vor fi integrate într-o hartă comună, deschisă pentru viitoare descoperiri și explorări culturale.

Educație prin experiență și implicare comunitară

Pe lângă activitățile creative, Caravana de Patrimoniu propune și concursuri devenite deja o tradiție – cursa cultural-sportivă și concursul culinar cu premii – menite să stimuleze spiritul de echipă și curiozitatea față de moștenirea culturală locală.

Un aspect esențial al acestui proiect este implicarea activă a părinților și profesorilor, care sunt încurajați să devină inițiatori ai unor viitoare proiecte culturale relevante pentru comunitățile lor.

Prima ediție a caravanei s-a desfășurat în luna octombrie 2024, cu cinci stații de lucru cu copiii, urmată de ateliere la distanță, târguri de Crăciun și alte activități desfășurate pe parcursul anului 2024. Acum, caravana de primăvară se va derula după următorul calendar:

05 – 06 aprilie – Vila Golescu, Câmpulung Muscel
09 – 10 aprilie – Casa George Enescu, Mihăileni
12 – 13 aprilie – Casa țărănească Viscri 18
15 – 16 aprilie – Conacul Neamțu din Olari
22 – 23 aprilie – Biserica din Pojogi

„Caravana de patrimoniu nu este doar despre copii premianți, cei entuziaști sau cei cu poftă continuă de experiențe noi. Este vorba și despre copii cu deficit de atenție sau nevoie foarte mare de atenție și confirmare. În rural, avem de-a face de cele mai multe ori cu copii ce provin din medii defavorizate, cu un univers limitat de cunoaștere a lumii înconjurătoare, scăpați aproape fără nici o excepție în lumea telefoanelor, ce navighează superficial în universul ce li se deschide atât de facil prin internet, dar nu-l înțeleg și nu au nici o busolă pentru a naviga în favoarea lor prin el. Este vorba foarte mult de copii forțați să facă parte dintr-un sistem educațional școlar complet depășit, căruia nu-i înțeleg rostul și nici utilitatea.

Caravana educațională de patrimoniu nu va schimba brusc și radical lumea în care trăim, dar credem şi sperăm că poate deschide orizonturi noi. Subiectul patrimoniului este întotdeauna camuflat în jocuri, experiențe și proiecte practice, concursuri atractive, sport, bucurie și entuziasm. Îl „servim” cu traineri care le pot fi modele copiilor și îl acordăm cu bunătate și înțelegere  dar și cu rigoare și reguli.” – Andreea Machidon, Director program Educaţie pentru Patrimoniu, Fundaţia Pro Patrimonio

Prin această inițiativă, Fundația Pro Patrimonio își propune să inspire și să ofere comunităților instrumentele necesare pentru a redescoperi, proteja și valorifica patrimoniul cultural local.

„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.

Despre

Fundația Pro Patrimonio desfășoară de peste 10 ani programul Educație pentru Patrimoniu, dedicat copiilor din comunitățile în care organizația implementează proiecte de salvare, conservare și reabilitare a patrimoniului arhitectural. Prin ateliere practice bazate pe experiment și creativitate, copiii învață despre arhitectură, identitate locală, natură și relațiile dintre oameni și valori culturale.

Printre proiectele emblematice ale fundației se numără:

  • Casa George Enescu, Mihăileni – găzduiește Academia de Muzică și Studiul Sunetului, oferind copiilor acces la educație culturală de calitate aproape de casele lor. De asemenea, aduce împreună atât componenta memorială, cât și cea de educație muzicală și găzduiește rezidențe artistice.
  • Conacul Neamțu, Olari – numit şi Conacul Copiilor este un exemplu de salvare și reutilizare a patrimoniului cu precădere în sudul României, destinat educației copiilor şi experimentelor legate de mediu.
  • Vila Golescu, Câmpulung Muscel – model de integrare a patrimoniului în viața comunității prin rezidențe creative, ateliere de peisaj şi meșteșugărit, zile ale porţilor deschise, ateliere pentru copii.
  • Casa Viscri 18 –  loc de desfășurare a evenimentelor culturale și educative.
  • Biserica din Pojogi – activată prin inițiative locale pentru a deveni punct de interes turistic și cultural.

Pro Patrimonio activează de 25 de ani pentru revitalizarea comunităților dezavantajate, salvarea patrimoniului construit și reintegrarea acestuia în circuitul cultural și economic. Din 2024, fundația este reprezentanța Europa Nostra în România, având un rol activ în promovarea și protecția patrimoniului european.

În 2021 Fundaţia Pro Patrimonio prin proiectul de conservare a Bisericii de Lemn de la Urşi, judeţul Vâlcea câştigat trei premii europene: Premiul Categoria Conservare, Grand Prix şi Premiul Publicului în cadrul Premiilor Europene pentru patrimoniu / Premiile Europa Nostra. La nivel european, Pro Patrimonio face parte din International National Trust Organisation, European Heritage Houses, Michelangelo Foundation, Merita.

Citeşte despre tot proiectul desfăşurat până acum:

Explorăm grădinile viitorului, inspirate din trecut

Atelierele KIT, ediția de final de iarnă la Vila Golescu

Atelierele KIT revin în 2025

Un an într-un film

MISIUNEA CRĂCIUN „îndeplinită”

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Se pregătesc primele atelierele – KIT

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

Explorăm grădinile viitorului, inspirate din trecut

Explorăm grădinile viitorului, inspirate din trecut

martie 2025

Cum ar arăta Grădina Babilonului dacă s-ar contopi cu terasele Vilei Golescu? Sau un labirint verde în curtea Conacului Neamțu? Poate o grădină plurisenzorială la Casa Enescu, cu influențe japoneze? Și, desigur, Grădinile Abundenței la Casa Viscri.

Primăvara ne cheamă afară, la soare și printre plante. Așa că ne-am lăsat inspirați de peisaje din întreaga lume și le-am transpus în curțile noastre, pline de povești și idei de amenajare. Iar pentru că grădinile nu sunt doar frumusețe, ci și gust și miros, am transformat plantele comestibile într-un pretext pentru caiete culinare și desene botanice, inspirate de rețetele istorice ale Mariei Cantili Golescu.

Astăzi, macheta zilei a fost cea a Casei Viscri, pe care am umplut-o de curiozități: de unde vin sașii, cum au ajuns în Transilvania, cu ce se ocupau și cum se deosebesc casele lor de cele românești?

 

Iar surpriza zilei a fost… cusutul! Cine ar fi crezut că, în era digitală, copiii descoperă cu entuziasm răbdarea de a crea coperți cusute pentru caietele lor – și chiar cer „mai vrem”!

Și să nu uităm: la Câmpulung avem supereroi! Copiii mai mari, echipați cu răbdare și deschidere, demonstrează cât de firesc și natural devine procesul de învățare între generații atunci când provocările sunt bine alese și pline de sens.

„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.

 

Citeşte despre tot proiectul desfăşurat până acum:

Atelierele KIT, ediția de final de iarnă la Vila Golescu

Atelierele KIT revin în 2025

Un an într-un film

MISIUNEA CRĂCIUN „îndeplinită”

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Se pregătesc primele atelierele – KIT

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

 

Primăvara în comunități

Primăvara în comunități

martie 2025

După atelierul nou dedicat Conacului Neamțu de la Vila Golescu au urmat ateliere realizate în comunitățile din cadrul proiectului „Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează”.

„Suntem mai mulți copii, dar nu-i problemă, multiplicăm noi materialele!”

Rețeta este o cutie de materiale, un pachet de sugestii de lucru, câteva idei creative și apoi magie în comunitate. 

De la atelier la atelier profesorii și copii sunt mai curajoși și mai creativi. Comunitățile prind aripi și ne surprind cu abordări inovative, dar cel mai important, cu mult entuziasm. Pofta de lucru merge la pachet cu pofta de mâncare. O masă bună acompaniază de fiecare dată o explorare culturală și suntem ferm convinși că bucuria chiar trece și prin stomac și fără această componentă experiența nu ar fi completă.

Poveștile caselor de patrimoniu călătoresc prin țară sub formă de machete, fișe pline de curiozități și provocări și proiecte practice complementare direct legate de sezonul în care ne aflăm.

Cu acest atelier fiecare casă de patrimoniu și-a primit „șnurul de Mărțișor” colorat și credem că este gata să se deschidă pentru primăvară!

„Mulțumim pentru tot!  Ne-ați adus multă bucurie prin aceste activități. Și eu am învățat multe lucruri noi”

ne-a transmis una dintre doamnele profesoare.

„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.

Citeşte despre tot proiectul desfăşurat până acum:

Atelierele KIT, ediția de final de iarnă la Vila Golescu

Atelierele KIT revin în 2025

Un an într-un film

MISIUNEA CRĂCIUN „îndeplinită”

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Se pregătesc primele atelierele – KIT

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

Atelierele KIT, ediția de final de iarnă la Vila Golescu

Atelierele KIT, ediția de final de iarnă la Vila Golescu

22 februarie 2025

 

La Vila Golescu s-a dat startul atelierelor care apoi „se rostogolesc” prin toată țara cu spor, entuziasm și curiozitate în cele cinci comunităţi.

Cadrul narativ al întâlnirii de februarie a fost bătrânul conac de la Olari, Conacul Neamţu. Macheta acestuia s-a dovedit a fi o adevărată provocare pentru copii.

Suntem la povestea KIT nr.3, după KIT-urile dedicate Vilei Golescu şi Casei Enescu, și modelele constructive din trei zone diferite ale țării deja au arătat că există specificități locale. S-au observat asemănări și deosebiri la nivel de materiale, decorații, planimetrii, faptul că poate fiecare spațiu context dă naștere unor clădiri în acord cu locul în care se află.

Calendarul timpului și al locurilor a provoacat copiii cu 12 case din 12 regiuni diferite ale țării, pentru 12 luni ale anului. De mâini dibace, atenție și răbdare nu adus lipsă nimeni, toţi participanţii au bricolat pentru realizarea unui obiect practic, cu loc de personalizat și multă culoare.

„Conacul Neamțu pentru mama, Vila Golescu merge la bunica, Casa Enescu….”.

Mărțișoarele-case  s-au întipărit în memoria celor mici sub forma figurinelor de lut modelate, pictate și sub forma clădirilor cartonate cu semințe de plante comestibile, gata să fie plantate.

La realizarea mărţişoarelor „la liber” creativitatea nu are limite și materialele naturale sunt liantul ideilor simpatice. Lână, nuci, semințe, ghinde și conuri, totul a fost utilizat  până la pauza de final de zi, cu gust de pizza, bineînțeles.

S-au tocit potecile cu sania, echipele s-au bulgărit, au mâncat și câte trei porții la prânz, s-a cântat la chitară și s-au refăcut puterile cu ceai, cald la sobă.

„Să ne spuneți doamna, când e următoarea întâlnire!”

Până la următoarea întâlnire faţă în faţă de la Vila Golescu, restul comunităților din țară pornesc butoanele atelierului urmând indicaţiile creinoate de echipa de bază.

Abia aşteptăm să vedem câte mărțișoare și proiecte creative pot chema primăvara!

„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.

 

Citeşte despre tot proiectul desfăşurat până acum:

Atelierele KIT revin în 2025

Un an într-un film

MISIUNEA CRĂCIUN „îndeplinită”

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Se pregătesc primele atelierele – KIT

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

Atelierele KIT revin în 2025

Atelierele KIT revin în 2025

februarie 2025

Vine sau nu primăvara, noi ne facem datoria s-o chemăm. Cum? Așa cum știm noi, cu o porție de patrimoniu în proiecte și provocări.

Așadar, la sfârșit de februarie fiecare comunitate își invită copiii să cunoască Conacul Neamțu de la Olari și să exploreze în diverse moduri diversitatea arhitecturii și modul în care această se adaptează în funcție de context în diverse regiuni din țară.

Ne vom sufleca mânecile pentru a construi machete de hârtie și pentru a bricola un calendar interactiv și personal, ce ne „servește” lună de lună câte o pastilă de arhitectură.

Nici de mărțișor n-am uitat, ci chiar l-am integrat cu totul în program. Avem de construit casele kit din lut și să le înnobilăm cu sticluțe cu pământ și semințe pentru a „da roade” în această primăvară. 

Ne jucăm și la liber, pornind butonul creativității cu mărțișoare din materiale naturale locale și cu inspirații din poveștile tocmai parcurse sau povești proprii, pentru a crea standuri de vânzare cu fir narativ în echipă. Pregătim afișe, prezentări și invităm lumea la mici târguri ad-hoc pentru a ne prezenta și vinde „marfa”.

Jucăușe și antreprenoriale, ateliere sunt o invitație către fiecare copil în parte să-și testeze noi aptitudini și să exerseze creativitatea într-un cadru de exerciții și construcții practice și aplicate. Colaborăm cu echipa și ne deschidem către comunități mai mult sau mai puțin închegate, dar care pot profita de această ocazie să crească și să se dezvolte în viitor într-un mod prietenos și util, sub umbrela discretă, dar plină de profunzime a poveștilor de patrimoniu.

„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.

 

Citeşte despre tot proiectul desfăşurat în anul 2024:

Un an într-un film

MISIUNEA CRĂCIUN „îndeplinită”

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Se pregătesc primele atelierele – KIT

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

 

Un an într-un film

Un an într-un film

Anul 2024 a fost marcat de dezvoltarea programului de Educație pentru Patrimoniu prin derularea unei caravane ce a definit și întregit rețeaua de case istorice și comunități în care fundația activează. În caravană, o parte din echipa de bază și o echipă de voluntari cu experienţă au plecat pentru un total de aproximativ 20 de zile toamnă în cele cinci destinații de explorare răspândite în locuri pline de poveste: Casa Enescu, de la Mihăileni; Casa de la Viscri; Vila Golescu, de la Câmpulung Muscel; Conacul Neamțu, de la Olari; Biserica Pojogi din Vâlcea.

Fiecare casă și grădină gazdă s-a deschis publicului majoritar de copii timp de două zile cu expoziții, ateliere specifice, concursuri cu premii, probe culinare, seară de film.

Apoi, pe finalul toamnei și începutul lunii decembrie, după etapa de desfăşurare cu prezenţă fizică în teritoriu a proiectului, s-a intrat într-o etapă nouă, cea a kiturilor de patrimoniu. 125 de copii din cele cinci comunităţi din județe diferite (Botoşani, Braşov, Argeş, Vâlcea şi Olt) au primit şase exemple de KIT-uri. Acestea se vor lucra  după un calendar care se va derula din decembrie până în finalul lunii martie 2025, iar în aprilie 2025 urmând a doua caravană.

Pentru prima dată am experimentat și realizarea unor târguri organizate ad-hoc în fiecare comunitate. Acestea au fost testul fiecărui grup de copii de arăta comunității ce au reușit ei să facă în timpul atelierelor de patrimoniu. Iar cei ce-au reușit exercițiul până la capăt chiar au înnobilat acțiunea cu acte caritabile, o parte din banii strânși ajungând sub formă de pachete către nevoiași sau sprijinirea unor centre cu copii în dificultate.

Continuăm misiunea și pregătim aventuri noi și pentru anul acesta!

Toată această efervescență a fost prinsă într-un film realizat de Alin Iacob.

„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.

Citeşte şi:

MISIUNEA CRĂCIUN „îndeplinită”

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Se pregătesc primele atelierele – KIT

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

MISIUNEA CRĂCIUN „îndeplinită”

MISIUNEA CRĂCIUN „îndeplinită”

Sărbătorile de iarnă se odihnesc liniștite în comunitățile copiilor din Caravana de Patrimoniu!

Copii, traineri și prieteni ai:

 -Casei Enescu, de la Mihăileni

-Casei Viscri

-Vilei Golescu, de la Câmpulung Muscel

-Conacului Neamțu, de la Olari

-Bisericii Pojogi,

au avut anul acesta bradul mai bogat cu ornamente făcute și vândute de copii și mesele mai dulci și mai arătoase cu turte dulci ornate.

Comunitățile s-au mobilizat și organizat exemplar, deși nu este deloc ușor să bricolezi machete și obiecte cu pretenții de produse frumoase și vandabile și mânuierea anumitor scule necesită multă atenție și disciplină.

Comunitatea de la Pojogi, Vâlcea

Târgurile organizate ad-hoc au fost testul fiecărui grup de a se arăta comunității, iar cei ce-au reușit exercițiul până la capăt chiar au înnobilat acțiunea cu acte caritabile, o parte din banii strânși ajungând sub formă de pachete către nevoiași sau sprijinirea unor centre precum cel al copiilor cu autism din Câmpulung Muscel.

Startul a fost dat de comunitatea din Mihăileni unde copiii de clasa a III-a şi a IV-a a Şcolii Gimnaziale M.E Cosmovici au invitat sătenii la la Târgul de Crăciun care s-a ţinut la Căminul Cultural, vineri 19 decembrie, începând cu ora 9.00.

„Noi am adunat 1470 lei. Am stabilit de comun acord cu părinții să pregătim 24 pachete cu alimente, astfel încât fiecare elev participant să poată dona unei persoane nevoiașe câte un pachet.

 Vă mulțumim pentru tot !

Ne-am bucurat tare mult de aceste zile, elevii au învățat lucruri noi, dar, cel mai important, au învățat să conlucreze și să fie o echipă  pentru un scop nobil.”

Patrimoniul este despre oameni și valorile pe care aceștia le transmit de la o generație la alta. Kit-urile și Caravana de Patrimoniu ajută copii în procesul de explorare individuală, îi apropie de nucleul familiei și de grupul de prieteni și profesori, iar în final încearcă să ne readucă pe toți împreună, recreând în mod autentic sărbătorile și zilele împreună, ca liant al unor comunități care conlucrează.

Continuăm misiunea și pregătim aventuri noi și pentru anul ce va veni! Bucuria și entuziasmul copiilor sunt confirmările sigure că merită să mergem înainte.

Mulţuimiri speciale echipei The Plot pentru printuri și sprijin în realizarea Caietelor de Patrimoniu.

„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.

 

Citeşte şi:

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Se pregătesc primele atelierele – KIT

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

În ajun de Moș Nicolae, Pro Patrimonio a umplut cutii gigantice de carton, cu materiale, scule, caiete de patrimoniu, jocuri și varii surprize pentru cei 125 de copiii din comunitățile în așteptare ale: 

-Vilei Golesu de la Câmpulung Muscel

-Casei Enescu, de la Mihăileni

-Casei Viscri

-Conacului Neamțu, de la Olari

-Bisericii Pojogi.

Atelierele KIT dedicate Vilei Golescu și Casei Enescu au pornit din 23 noiembrie și s-au desfășurat în comunitățile menționate până la începerea vacanței de iarnă. Este prima dată când echipa educației de patrimoniu se extinde cu adevărat prin mâinile, dibăcia și curajul profesorilor și colaboratorilor de pe teren și sperăm ca acesta să fie doar începutul unor activități care să ne permită să ajungem la cât mai mulți și cât mai departe.

A curs multă creativitate din partea copiilor care s-au întrecut în meşteşugăreli cu sclipici, lână netoarsă, rondele de lemn, globuri de sticlă suflate manual, turtă dulce ornată și mai ales cu povești însușite prin proiecte practice ale unor case pline de istorie și farmec.

Dacă doriţi să vedeţi cum au fost create produsele la care vă invităm la târg, filmul realizat de Alin Iacob surprinde rotund toată efervescenţa copiilor şi a trainerilor.

 

Citeşte şi:

Ateliere-KIT în desfășurare la Vila Golescu

Se pregătesc primele atelierele – KIT

 Staţia 5 – Comunitatea de la Pojogi, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 4 – Conacul Neamțu de la Olari, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 3 – Vila Golescu, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 2 – Casa Viscri 18, Caravana de Patrimoniu 2024

Staţia 1 – Casa Enescu din Mihăileni, Caravana de Patrimoniu 2024

Programul Educaţie pentru Patrimoniu primeşte o identitate grafică 

Kit şi Caravană de Patrimoniu. Pregătiri.

Tablou activitati ATELIERELE KIT prin țară, ediţia decembrie 2024

Ce poti face tu?

Newsletter Donează