23 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
Casa George Enescu din Mihăileni, de la ruină la centru educațional

Casa George Enescu din Mihăileni, de la ruină la centru educațional

Fundaţia Pro Patrimonio și UiPath Foundation anunță lansarea programului „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” care va fi derulat în Casa George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani. 

Scopul acestui proiect educațional,  lansat în cadrul parteneriatului dintre cele două organizații, este dezvoltarea potenţialului copiilor din aceste comunități rurale și utilizarea casei George Enescu, monument istoric, în scop educațional. Inițiativa se află sub umbrela programului Academia de Muzică și Studiul Sunetului George Enescu, inițiat de Pro Patrimonio și care a făcut posibilă integrarea Casei George Enescu din Mihăileni în circuitul cultural și educațional transformând-o, astfel, într-un un centru de excelență în studiul muzicii.

Proiectul de educaţie muzicală „Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii” va fi derulat pe parcursul anului 2020 şi va implica copiii din şcolile gimnaziale din zonă, oferindu-le șansa la educație de calitate și un mediu cultural inedit, în proximitatea comunităților de care aparțin.

Folosirea unei case istorice de patrimoniu ca instrument pentru educația copiilor și închegarea unei comunități în jurul acesteia face parte din strategia prin care Fundaţia Pro Patrimonio a reuşit să salveze şi alte monumente. În felul acesta, Casa George Enescu din Mihăileni va fi păstrată și apreciată. Aceasta este singura casă memorială a lui George Enescu din România care onorează memoria compozitorului prin educație și cultură muzicală activă, valorificându-i în mod creativ moștenirea. În curând, grație acestor întâmplări, Casa George Enescu din Mihăileni, va intra într-un regim activ de care se vor bucura copii și tineri interesați de muzică și de cultura locului. Este o provocare plină de riscuri, deoarece localitățile rurale se depopulează și coeziunea socială este slabă. De aceea, șansa este de a oferi locuitorilor activități alternative atrăgătoare și de a-i pune în legătură cu iubitori ai muzicii din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Memoria lui George Enescu, frumusețea peisajului și a monumentelor de arhitectură, complexitatea activităților, toate la un loc au șansa să genereze un nucleu cultural plin de sens. Iată scenariul unei noi întâmplări” a declarat Şerban Sturdza, Preşedinte Fundaţia Pro Patrimonio.

 

Ne-am alăturat Fundației Pro Patrimonio în această inițiativă unică și credem că potențialul copiilor din mediul rural poate fi pus în valoare prin crearea de oportunități educaționale în mijlocul comunităților de care aparțin. Ne extindem în 2020 intervenția în județul Botoșani, cu o abordare centrată pe facilitarea accesului la educație pentru copiii vulnerabili din comunitățile din jurul Casei George Enescu de la Mihăileni. Pachetul de sprijin educațional, pe care deja îl oferim în București, Cluj, județele Galați și Vaslui,  ia în calcul nevoile complexe cu care se confruntă copiii din familii vulnerabile în călătoria lor către un viitor mai bun, a declarat Raluca Negulescu-Balaci, Director Executiv al UiPath Foundation.

 

Pe lângă activitățile de educație muzicală derulate în mod constant în cadrul Academiei,  anual, pe perioada verii, timp de o săptămână, vor fi organizate la Mihăileni ateliere de educaţie non-formală de către Pro Patrimonio, iar UiPath Foundation va include în Future Acceleration Program, proiectul de sprijin integrat pentru acces la educație, 20 de copii din familii vulnerabile care provin din comunitățile din jurul Casei George Enescu.

 

Despre UiPath Foundation

UiPath Foundation este o organizație non-guvernamentală, non-profit, apolitică și fără orientare religioasă, care susține copiii din medii vulnerabile să-și atingă potențialul și să se dezvolte alături de comunitățile lor, prin accesul egal la educație și prin dezvoltarea competențelor secolului al 21-lea. UiPath Foundation a fost  fondată de compania UiPath în ianuarie 2019 și acționează ca o organizație independentă.

Începând cu copiii din România și India, UiPath Foundation derulează, în parteneriat cu organizații non-profit cu impact la nivel local, programe educaționale care răspund multiplelor nevoi ale copiilor care se confruntă cu sărăcia.

 

Despre Pro Patrimonio

Pro Patrimonio este o organizaţie non-profit care are ca misiune principală conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural, pentru a-l salva de la dispariție. Scopul este de a reintroduce în circuitul economic un patrimoniu construit în prezent abandonat care și-a pierdut rolul şi de a-i reface legăturile identitare şi cu comunitatea. Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de educație, orientate spre reabilitarea și refuncționalizarea patrimoniului istoric, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități. Fundația Pro Patrimonio susține ideea că fiecare cetățean poate deveni responsabil pentru patrimoniu și că, implicându-se conștient în utilizarea responsabilă a acestuia, poate obține avantaje și satisfacții, contribuind în același timp la consolidarea culturii.

Cu filiale în România, Marea Britanie și Franţa şi înființată în anul 2000, fundația derulează  8 proiecte concepute pentru salvarea patrimoniului, educarea și sensibilizarea cetățenilor față de importanța patrimoniului cultural. De la fondarea sa, Pro Patrimonio a achiziționat și a primit cu titlu de donație, progresiv, proprietăți de importanță națională, legate de personalități reprezentative pentru istoria și cultura României. Fundația deține, administrează și colaborează, restaurează și pune în valoare, prin diverse activități: Casa copilăriei lui George Enescu la Mihăileni, lângă Botoșani; Vila Golescu de la Câmpulung Muscel; Conacul Neamţu din satul Olari de lângă Craiova; o casă tradițională săsească la Viscri; Conacul Perticari Davila de lângă Pitești, Conacul P.P. Carp de la Ţibăneşti, lângă Iaşi; proiectul 60 de biserici de lemn, cu programe de învățare a meseriilor de patrimoniu adresate tinerilor şi programul Educaţie pentru Patrimoniu destinat copiilor.

 

Despre Casa George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoşani

Proiectul de intervenție de urgență privind salvarea și reabilitarea Casei George Enescu din Mihăileni, jud. Botoșani, a pornit în 2013 din inițiativa pianistei Raluca Ştirbăţ, președinta Societăţii Internaţionale „George Enescu” din Viena. Fundația Pro Patrimonio, Ordinul Arhitecților din România – filialele București și Nord-Est și Fundația Remember Enescu, al cărei președinte este violonistul Alexandru Tomescu, s-au solidarizat pentru a salva responsabil un reper de importanță majoră pentru identitatea națională și patrimonial cultural european. Prin strădania Ralucăi Știrbăț, casa părintească a mamei compozitorului George Enescu, Maria Cosmovici, a fost clasată monument istoric în octombrie 2014 (cod LMI BT-IV-m-B-21063).

Casa George Enescu din Mihăileni a fost donată, în proporţie de o treime în 2014 către Fundaţia Pro Patrimonio, de domnul dr. Mihai Botez, moștenitor direct al compozitorului, restul casei fiind cumpărat de către fundaţie (prin eforturi şi donaţii private) în 2019.

 

 

 

Ce poti face tu?

Newsletter Donează