Un an de explorări creative în cinci comunități din țară se încheie cu o premieră: prima tabără de patrimoniu Pro Patrimonio. În două intervale, 4 – 9 august, respectiv 11 – 16 august, la Nucșoara, 40 de copii vor transforma poveștile, arhitectura și meșteșugurile locale în surse de inspirație pentru propriile comunități, descoperind cum patrimoniul poate fi o resursă vie și plină de sens.
De-a lungul acestui an, programul „Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” a străbătut țara cu proiecte și explorări creative, alături de profesori și comunități curioase să descopere patrimoniul din jurul lor. De la Casa George Enescu din Mihăileni (Botoşani), la Casa Viscri 18 (Braşov), Vila Golescu (Câmpulung Muscel, Argeş), Conacul Neamțu (Olari, Olt) și Biserica Pojogi (Vâlcea), copiii au construit, au experimentat și s-au jucat cu idei despre cum patrimoniul poate fi înțeles, protejat și pus în valoare.
După aceste întâlniri pline de emoții și jocuri, urmează o mare reuniune de grup: prima tabără de patrimoniu, organizată vara aceasta la Nucșoara – un loc cu povești spectaculoase și natură impresionantă.
Timp de două săptămâni, copiii vor explora arhitectura, meșteșugurile și istoriile satului – de la Fagii Seculari și până la amintirile partizanilor din munți. Vor învăța să cartografieze, să documenteze și să imagineze noi moduri de a pune în valoare patrimoniul local. Și, cel mai important, vor înțelege că ideile testate aici pot fi aplicate oriunde – „Poți la Nucșoara, poți și acasă!” – acesta e mesajul-cheie pe care vrem să îl ducem mai departe.
Tabăra este și un prilej de a aduce împreună comunități din Mihăileni, Câmpulung, Olari, Pojogi, Călărași și București, prin proiecte comune și multă prietenie. Selecția participanților a fost una specială: fiecare copil a imaginat, în cadrul unui concurs de idei, o zi festivă dedicată propriei comunități. Din aceste idei s-au născut planșe și afișe pline de creativitate – poate primele schițe ale unor viitoare festivaluri locale.
Tabăra de la Nucșoara promite aventură, natură și mult curaj creativ. Obiectivul nostru? Să îi încurajăm pe copii să devină vizionari în propriile comunități și să privească patrimoniul ca pe o resursă vie, care merită iubită, protejată și împărtășită cu ceilalți.
„Kit şi Caravană de Patrimoniu – Case și Comunități care Conlucrează” este un proiect realizat de Fundația Pro Patrimonio, susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură și co-finanțat AFCN, cu sprijinul UiPath Foundation.