25 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA
Casa George Enescu din Mihăileni se pregătește să își redeschidă porțile

Casa George Enescu din Mihăileni se pregătește să își redeschidă porțile

iulie, 2025

Mihăileni, Botoşani

După o perioadă delicată, marcată de intervenții necesare în urma unui accidentului biologic, Casa George Enescu din Mihăileni se apropie de finalul lucrărilor de reparație și restaurare. Spațiul emblematic dedicat muzicii, educației și comunității este, din nou, aproape pregătit să își primească vizitatorii, rezidenții și participanții la activități culturale.

Lucrările au ajuns într-un stadiu avansat: pardoseala a fost montată, finisajele interioare sunt finalizate, iar echipele de specialiști lucrează acum la ultimele retușuri. Se desfășoară vopsitoriile exterioare, reparații punctuale la amenajările din jurul casei, verificarea șorțurilor acoperișului — o măsură de prevenție necesară în fața furtunilor din ultima perioadă — și testarea instalațiilor interioare.

În paralel, pregătim revenirea mobilierului și completarea dotărilor funcționale, în așteptarea evenimentelor care urmează. Casa Enescu va găzdui în curând o nouă ediție a Concertelor pe Siret, urmată de o primă rezidență culturală, după perioada în care clădirea nu a putut fi folosită.

Această revenire marchează un nou capitol în viața casei și a comunității din Mihăileni — un pas important pentru continuitatea activităților culturale și educaționale pe care Fundația Pro Patrimonio le dezvoltă aici cu consecvență și grijă, de peste un deceniu.

 

Mulţumim partenerilor de anul acesta care s-au alăturat efortului de salvare a Casei Enescu:

Uipath Foundation, Egger Romania, Iulian Stanciu, Bogdan Axinia, Fundatia Carl Von Linde, Garanti BBVA, TP România, Maria Moldovan Scholz, UP România, Medsan – parte a Grupului Affidea, Procema Perlit, Grădinariu Import Export, B3globalcon România, Barbarossa Retail, Welde România, Jetoil Downstream, Eugen Dumitrescu, Kober.

Ce poti face tu?

Newsletter Donează