was successfully added to your cart.

Chariot

Să înţelegem cum reabilităm o clădire istorică — Episodul 2

După colectarea de informații despre clădirii — studiul istoric – analizele de materiale – studiul geotehnic – ridicarea topografică – expertiza tehnică — se poate stabili ce putem face cu aceasta și cum. E firesc ca arhitectul să ajute la stabilirea direcției, dar e bine să avem în vedere că orice clădire e folosită de oameni și de aceea stabilirea TEMEI DE PROIECTARE este bine să fie realizată prin consultare cu utilizatorii, iar arhitectul să fie acel dirijor și moderator al ideilor primite. Treaba arhitectului este să armonizeze dorințele și necesitățile de folosire cu constrângerile rezultate din prima etapă de analiză. Astfel diagnosticul arată unde sunt problemele care trebuie remediate, care sunt elementele valoroase care trebuie conservate, care sunt contrângerile legate de materiale și tehnică. În cazul Conacului Neamțu, de exemplu, mozaicul roman de la primul etaj este un element extrem de valoros care trebuie conservat, astfel încât trebuie evitată orice intervenție la pardoseala încăperilor cu mozaic pe ele.

Pentru a ajunge la o Temă de Proiectare dedicată Conacului Neamţu din Olari am consultat copii care participă periodic la atelierele non formale de educație pentru patrimoniu. Am considerat că ei fiind viitorii utilizatori principali ai locului şi părerea lor este foarte importantă. Am pregăţit o serie de materiale — kit prin care am condus această investigare.

Ce-și doresc copiii:

  • un loc al memoriei,
  • un loc de recreere cu un parc-grădina care să includă mai multe activități inclusiv tabere de vară,
  • iși doresc ca arhitectura conacului să rămână neschimbată,
  • vor să vadă și introducere de tehnologii noi precum panouri solare,
  • încălzire centrală (știu prea bine cât de greu este să încălzim camerele cu câte o sobă).

După faza consultativă intervine rolul arhitectului care selectează din aceste puncte de vedere ce e posibil și ce e mai greu sau deloc potrivit. În cazul conacului Neamțu, panourile solare nu sunt o opțiune pentru că alterează arhitectura – care tot „clientul” (copiii din comunitatea locală participanţi constaţi la atelierele non formale de educaţie pentru patrimoniu) și-o dorește conservată.

Cooperarea arhitect-client este esențială ca rezultatul final să răspundă nevoilor utilizatorilor. Chiar dacă unele cerințe par fanteziste și puerile, arhitectul e cel care va ști (ar trebui să știe) să le traducă în elemente concrete și realiste.

Laisser un commentaire

Arrière