23 DE ANI ÎN SERVICIUL PATRIMONIULUI ȘI COMUNITĂȚILOR DIN ROMÂNIA

CINE SUNTEM

Istoric și misiune Pro Patrimonio

„Primele discuții cu privire la înființarea unei fundații pentru salvarea patrimoniului natural și arhitectural în România au aut loc la Londra imediat după căderea lui Ceaușescu, cu Indrei și Nicolae Rațiu, fii lui Ion si Elisabeth Rațiu, care tocmai se pregăteau să se întoarcă în țară pentru a participa efectiv la viața politică și socială din România post-comunistă. Pro Patrimonio a fost ideea fraților Indrei și Nicolae. De la început am fost întrutotul de acord cu ideea, dezvoltînd Fundația Pro Patrimonio împreună. Eram de acord că societatea română după 45 de ani de comunism, trebuia să fie complet dezorientată. Comunismul este contra individului, contra spiritului de identitate pe care individul îl dezvoltă prin istoria sa și cultura neamului său. Prin urmare ni s-a părut foarte important să înființăm o asemenea fundație în România – privată, independentă și democratică – dar numai la momentul bun… care nu a venit decât după președinția lui Constantinescu, în anul 2000.”

(arh. Șerban Cantacuzino, fondator Pro Patrimonio, extras din textul scris pentru aniversarea de 15 ani a Fundației)

Fundația Pro Patrimonio este o organizaţie neguvernamentală nonprofit internaţională, cu filiale în România (București), Marea Britanie și Franţa. Înființată în anul 2000, fundația derulează o serie de proiecte care au ca misiune principală conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural. Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de protejare și reabilitare a patrimoniului, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități, a memoriei și valorii moștenirii culturale.

Fundația Pro Patrimonio susține ideea că patrimoniul este responsabilitatea fiecărui cetățean și constituie un element formator al identității sociale. În viziunea Fundației, tradiția nu este un set de valori rigide, ea ne învață să învățăm despre propria identitate și cultura care ne-a modelat, ne formează în prezent și ne îndeamnă la gândire critică adaptată echilibrat și practic la viața contemporană.

Fundația desfășoară câteva programe de importanță națională și internațională: 60 de biserici de lemn, cu sprijinul Europa Nostra și World Monuments Fund; Casa George Enescu din Moldova; fundația încearcă, printre altele, să creeze o rețea de centre de meșteșuguri pe lângă monumente (Centrul de meșteșuguri tradiționale de la Țibănești, jud. Iași, dezvoltat în relație cu conacul P.P. Carp) etc.

Patrimoniului construit din România se află într-o stare îngrijorătoare, protejarea și conservarea fiind imperative. În prezent, Pro Patrimonio derulează, cu ajutorul formidabil a peste 100 de voluntari, în special tineri, o serie de proiecte în jurul mai multor monumente istorice de arhitectură, destinate salvării patrimoniului, educării și conștientizării în rândul cetățenilor a importanței moștenirii culturale.

 

Ce poti face tu?

Newsletter Donează